Rămâi conectat

Ştirea zilei

FOTO| Revedere emoționantă după 30 de ani: Cum și-a regăsit un tânăr originar din Alba fratele abandonat, cu ajutorul polițiștilor

Ziarul Unirea

Publicat

în

FOTO| Revedere emoționantă după 30 de ani: Cum și-a regăsit un tânăr originar din Alba fratele abandonat, cu ajutorul polițiștilor

Poveste demnă de un scenariu de film la o secție de poliție din Gorj. Doi frați, separați după divorțul părinților în 1992, s-au regăsit după 30 de ani. Unul dintre cei doi fraţi, Robert, stabilit acum peste hotare, a plecat cu tatăl în Alba Iulia, iar Eduard a rămas la mamă, în Târgu Jiu și de atunci fraţii nu s-au mai văzut.

„1 iulie a.c., ora 15:08, Robert H., cetăţean român cu domiciliul în străinătate, a transmis un e-mail pe adresa Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj.

Deși ne aflam un fața unui text scris, simțeam strigătul de durere al bărbatului: „Aş dori, dacă se poate, să îmi găsesc fratele… părinţii noştri s-au despărţit şi, undeva prin anul 1992-1993, fratele meu a fost abandonat. Avea vârsta de 2-3 ani şi îl chema Eduard E.H.…Din câte am aflat, la data respectivă, a fost abandonat la o secţie de poliţie…”.

Elit - Gustul Desăvârșit

Cum aspectele sesizate făceau referire la o posibilă dispariţie a unui „minor”, petiţia a fost transmisă Serviciul de Investigaţii Criminale, Compartimentul Urmăriri, spre competentă soluționare. Iniţial, verificările păreau a fi uşor de realizat, având nume, prenume şi CNP. Realitatea? A fost alta… În bazele de date, Eduard figura „necunoscut la adresă”. Trebuia să obţinem mai multe date. Aşa că, l-am sunat pe Robert.

„- Vă salut! De la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj vă sunăm, ați făcut o sesizare la noi, pentru a vă găsi fratele dispărut. Ce s-a întâmplat mai exact?”
Pentru câteva secunde, nu se aude nimic… apoi Robert răspunde entuziasmat:
„- Vă mulţumesc că m-aţi sunat, chiar nu mă gândeam, ce bucurie, sper să fie cu noroc. Eu sunt în Anglia şi am supărarea asta, nu mai ştiu nimic de fratele meu, de 30 de ani, mai exact din anul 1992, când eu aveam 4 ani, iar părinţii noştri s-au despărţit. El a rămas la mamă, în Târgu-Jiu, iar eu la tatăl meu, în judeţul Alba şi în tot acest timp nu am mai reuşit să luăm legătura cu el, parcă a intrat în pământ.
– De ce spuneți asta?
– Păi, dacă noi, de 30 de ani, nu ştim nimic de el…doar ce am vorbit cu o mătuşă, sora mamei, care spunea că Eduard a fost abandonat de bunică, la o secţie de poliţie în Târgu-Jiu, dar chiar şi aşa, părea mereu confuză şi evita răspunsurile.
(…)povestea asta cu abandonatul la poliţie… nu pare plauzibilă.”

Discuţia a mai continuat, dar informaţiile esenţiale erau notate. Prioritar era să găsim mătuşa, apoi bunica şi credeam noi, că după audieri, vom găsi „copilul”. Nu a fost aşa…

După ce am identificat-o pe mătușă, undeva prin judeţul Arad, aceasta ne-a declarat că nu ştie nimic de Eduard, că are doar câteva amintiri neclare cu el, de prin anul 1992, dar menţionează că şi ea era mică, avea 7-8 ani şi nu îşi aminteşte mai nimic.

Spunea că acest subiect nu a fost discutat niciodată în familie, iar sora şi mama ei nu au mai amintit de Eduard niciodată.
Ne-a declarat că a fost căutată de Robert, că a discutat telefonic cu acesta, dar singurul lucru pe care i l-a spus despre Eduard era că, cel mai probabil, ar fi fost abandonat.

Am continuat „firul” poveștii și ne-am oprit la bunică. O doamnă de 74 ani, ultima persoană în viaţă din familie (soţul şi alte două fiice ale acesteia erau decedate). La birou, se discuta…„interesant caz”… Aveam speranţa că bunica ne va lămuri. Am chemat-o la sediu. Răspunsuri? „Grele”…

În orice conversație, un om rămas singur trebuie ajutat să depășească momentele sensibile.
Prin urmare, după depășirea lor, am primit un răspuns: „-…păi de unde să ştiu eu, ce ştiu eu ce a făcut mama sa cu el…după ce a divorţat, când a venit la Târgu-Jiu, era fără copil…de ce mă întrebaţi pe mine?” Devenise agitată…

Nu ne aşteptam să primim acest răspuns şi din ce spunea, „copilul” era, teoretic, în Alba, la tatăl petentului.
Dar cum să fie acolo… ?!Cu toate astea, trebuia să vorbim și cu tatăl. L-am sunat pe Robert și am cerut numărul de telefon.

„- Bună ziua, de la poliţie…” şi i-am spus toată povestea.
„- Mă aşteptam să mă sunaţi, mi-a spus Robert că a făcut o sesizare la dumneavoastră, dar nu ştiu dacă ne puteţi ajuta. Copilul a plecat cu mama în anul 1992, la Târgu-Jiu, când avea 2 ani şi de atunci nu mai ştiu nimic de el. Am venit în repetate rânduri la Târgu-Jiu să-l văd, dar fosta soţie îmi spunea că băieţelul nu vrea să mă vadă. Nici la divorţ nu l-am văzut şi din câte am auzit, ar fi fost abandonat.
– Cum vi-l amintiţi pe Eduard?
– Era şaten, ochii căprui şi avea la tâmplă, pe una din mâini şi picior, cicatrice de la o ardere/opărire, a căzut pe un calorifer încins. (…) mai mult nu ştiu, dar vă mulţumesc foarte mult că vă implicaţi, mai ales pentru Robert, care trăieşte de mic cu gândul la fratele lui şi visează mereu că se întâlneşte cu el.” Lucrurile se complicau, erau numai contradicţii, iar „copilul” nu era de găsit.

Am schimbat „planul” şi am continuat verificările la instituții specializate în protecția copilului, pentru a verifica dacă acesta a fost instituţionalizat sau dacă a beneficiat de alocaţie de stat. Bineînţeles, răspunsurile primite au fost negative.

Când toate variantele păreau epuizate, am hotărât să reaudiem bunica. În povestea ei, existau lucruri care nu se „legau”.

După lungi discuţii, a făcut o pauză, a cerut un pahar cu apă şi, cu capul plecat, ne-a spus: „- Am luat decizia împreună cu fiica mea…şi l-am abandonat pe Eduard, în anul 1992, la o secţie de poliţie din Târgu-Jiu, întrucât nu aveam posibilităţi financiare să-l creştem şi fiica era divorţată.

Dar, pentru a i se pierde urma, am declarat la poliţie că ne aflam în Gara Târgu-Jiu şi am găsit acel copil pe peronul gării, că nu ştim cum se numește, câţi ani are sau al cui ar putea fi.

Nu m-am mai interesat niciodată de Eduard şi nu ştiu ce s-a mai întâmplat cu el. Îmi pare rău…” Din păcate, acum, povestea era credibilă…

Am revenit cu solicitări la instituțiile abilitate, încercând să aflăm detalii despre un copil, fără identitate, care, în anul 1992, ar fi ajuns într-un centru specializat.

Căutam „acul în carul cu fân”, având în vedere că evidenţele copiilor abandonaţi pentru anii 1992-1993 se aflau la fostele „Leagăne de copii”.

Am stabilit drept criterii de căutare, un băiat de 2-3 ani, şaten, ochi căprui, cu cicatrice în zona feţei, pe mână şi picior, care să fi fost abandonat în Gara din Târgu-Jiu. Suntem convinși că volumul de muncă al personalului care a primit solicitarea noastră a fost colosal. Aşteptam și chiar epuizasem toate verificările…

Într-una din zilele călduroase de august, a venit telefonul. Era reprezentantul uneia dintre instituții. Ne-a spus că s-ar putea să avem o urmă cu acest „copil”, numai că situaţia este puţin cam complicată, în sensul că, în perioada respectivă, au fost internaţi în centru, cu identităţi necunoscute, doi copii, ambii abandonaţi în Gara Târgu-Jiu, cu vârsta de aproximativ 3 ani, cărora le-ar fi fost atribuite noi identităţi şi ar fi fost reintegraţi în alte familii.

În dosarul unuia din copii, a fost găsit inclusiv procesul-verbal, încheiat în anul 1992, de poliţistul care a preluat copilul, proces-verbal în care acesta îi atribuie copilului prenumele Victor.

Ne-am gândit că poate poliţistul îşi mai aminteşte de acest copil, dar, din păcate, colegul nostru decedase.

Având datele celor doi „copii”, am început verificările, stabilind că unul se află la Timişoara şi altul la Târgu-Jiu.
După ce am exclus varianta cu Timişoara, a rămas să continuăm verificările cu privire la Ionel, băiatul din Târgu-Jiu şi după ce l-am întâlnit, văzând că şi acum, după 30 de ani, prezintă cicatrice la tâmplă, pe mâna stângă şi piciorul stâng, am realizat că povestea ajunsese la final. Ştia că a fost abandonat în Gara Târgu-Jiu şi trăia şi el cu gândul la familia lui.

L-am informat de demersul făcut de Robert şi, când a auzit că are un frate, s-a emoționat și ne-a întrebat imediat:
– Unde este? Pot să mă întâlnesc cu el?

A fost un moment intens, în care cu greu ne stăpâneam emoţiile, dar toate informațiile solicitate de Ionel puteau fi diseminate către acesta doar după ce parcurgeam toţi paşii care asigurau protecţia datelor cu caracter personal.
Aşa că, după ce am avut acordul ambelor părţi, le-am promis să le facilităm întâlnirea.

Astăzi, 16 august 2022, Robert a ajuns în România, la Târgu-Jiu, însoţit de tatăl său. Nerăbdător să se întâlnească cu Eduard? PUȚIN spus! Am fost nerăbdători și noi…

Și… am fost acolo…unde am „văzut”magia reîntâlnirii.O poveste „desprinsă”, parcă, dintr-un film… cu un final… cât se poate de fericit.

Ne bucurăm pentru Robert și Eduard și suntem mândri de implicarea colegilor noștri din cadrul Biroului Urmăriri al Serviciului de Investigații Criminale din Gorj”, au transmis reprezentanții Poliției Române.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Ştirea zilei

FOTO| SM Speromax Alba – 15 ani de activitate în comunitatea albaiuliană, sărbătoriți la Centrul de Resurse Academia Doamnelor

Ziarul Unirea

Publicat

în

Astăzi, 7 octombrie 2022, Asociația SM Speromax Alba a sărbătorit 15 ani de activitate în comunitatea albaiuliană. Evenimentul a avut loc la Centrul de Resurse Academia Doamnelor.

Au participat reprezentanți ai instituțiilor care au sprijinit, de-a lungul timpului, activitățile asociației. Alături de beneficiarii SM SPEROMAX Alba au fost astăzi președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, viceprimarul municipiului Alba Iulia, Emil Popescu, managerul Spitalului Județean de Urgență Alba, Diana Mârza, Olga Hașegan, din partea Direcției de Asistență Socială Alba Iulia și, nu în ultimul rând, Mirela Mândroc, directorul adjunct al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba.

Elit - Gustul Desăvârșit

Au fost acordate diplome partenerilor instituționali, în semn de mulțumire pentru tot sprijinul oferit. Apoi, toți beneficiarii prezenți s-au putut bucura de un moment artistic oferit de Ansamblul Folcloric 60+ al Centrului de Zi pentru Persoane Vârstnice Alba Iulia.

Evenimentul a fost posibil și cu sprijinul sponsorilor, Cofetăria Corina, Restaurant Prestige, Restart Kineto și Saturn S.A.

Asociația SM SPEROMAX Alba are misiunea de a creşte calitatea vieţii în rândul persoanelor afectate de Scleroză Multiplă și este licențiată în acordarea serviciilor de asistență socială și suport pentru persoanele adulte cu dizabilități. Astfel că în prezent SM SPEROMAX Alba oferă servicii gratuite de asistență socială, kinetoterapie, consiliere psihologică și masaj pentru persoane diagnosticate cu boli neurodegenerative.

În decursul anilor, asociația a sprijinit beneficiarii și le-a reprezentat drepturile la nivel județean, național și internațional, a reprezentat membrii în raport cu autoritățile pentru a le înlesni accesul la facilităţile prevăzute de lege şi, de asemenea, a iniţiat unele demersuri pentru îmbunătăţirea legislaţiei privind protecţia socială şi asistenţa medicală.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Ştirea zilei

Noi lucrări vor fi incluse în proiectul de reabilitare a laturii de nord a Cetății Alba Carolina. Prețul investiției va crește la peste 9.200.000 de lei

Ziarul Unirea

Publicat

în

Noi lucrări vor fi incluse în proiectul de reabilitare a laturii de nord a Cetății Alba Carolina. Prețul investiției va crește la peste 9.200.000 de lei

Consilierii locali ai municipiului Alba Iulia vor avea de aprobat în ședinta CL din data de 7 octombrie 2022, includerea de noi lucrări în proiectul “RECONVERSIE FUNCȚIONALĂ, ȘANȚ EXTERIOR – LATURA DE NORD A CETĂȚII ALBA CAROLINA, SPAȚII PUBLICE AMENAJATE PENTRU AGREMENT ȘI PETRECEREA TIMPULUI LIBER”.

În vederea eliminării inconvenientelor pentru cetățenii municipiului, privind dificultățile , neplăcerile și dezavantajele create de apa provenită și colectată din izvoarele naturale, în municipiul Alba Iulia, între locul de joacă și parcarea situată adiacent de str. Nicolae Bălcescu și elementele estice ale fortificației de tip Vauban, au fost înlăturate prin schimbarea soluției tehnice și realizarea unor amenajări hidrotehnice specifice pe suprafața șanțului exterior printr-un sistem bypass realizându-se concomitent atât evacuarea apelor pentru asanarea amplasamentului cât și regenerarea urbană a zonei care este defavorizată în raport cu celelalte tronsoane.

Elit - Gustul Desăvârșit

Preluarea apelor, respectiv, crearea unor pânze de apă ce vor aduce un aport pozitiv proiectului aflat în desfășurare, completează în mod firesc amenajarea de spații publice pentru agrement, prin reconversia funcțională a zonei și are un impact minimal asupra sitului. Terenul în suprafața de aprox. 5 382 mp, propus pentru crearea acestei noi zone de colectare a apelor de izvor situată la extremitatea tronsonului 8, propus a fi amenajat, constituie parte din șanțul exterior pe latura de est a Cetății Bastionale „Alba Carolina” și va fi denumit Tronsonul nr. 9.

Scopul investiției este cel de punere în valoare a zonei șanțurilor exterioare ale Cetății “Alba Carolina“ prin amenajarea unor spații publice pentru agrement și petrecerea timpului liber. Spațiul aferent șanțurilor exterioare, în cea mai mare parte, prezintă o stare de abandon fiind în dezacord cu calitatea zonelor revitalizate din cetatea Alba Carolina. Având în vedere cele prezentate mai sus s-a întocmit documentația pentru obiectivul de investiții “RECONVERSIE FUNCȚIONALĂ, ȘANȚ EXTERIOR – LATURA DE NORD A CETĂȚII ALBA CAROLINA, SPAȚII PUBLICE AMENAJATE PENTRU AGREMENT ȘI PETRECEREA TIMPULUI LIBER”.

Obiectivul general al proiectului este îmbunătățirea condițiilor de viață a cetățenilor municipiului Alba Iulia prin reconversia și/sau reutilizarea terenurilor degradate din zona istorică Cetatea Alba Carolina și transformarea lor în zone de agrement și recreere pentru populație (parcuri, grădini publice, scuaruri).

Obiectivele specifice ale proiectului

1.Crearea de zone verzi pe latura nordică perimetrală a Cetății Alba Carolina în suprafață de 26.476 mp, într-o perioadă de 12 luni.
2.Crearea de facilități pentru recreere pe terenurile amenajate: trasee de vizitare mobilate, piste biciclete, module de odihnă într-un spațiu deschis nou creat în zona perimetrală nordică a Cetății Alba Carolina, pe suprafață de 29.000 mp.

Ca urmare a achiziției publice, pentru realizarea obiectivului de investiții „RECONVERSIE FUNCȚIONALĂ, ȘANȚ EXTERIOR – LATURA DE NORD A CETĂȚII ALBA CAROLINA , SPAȚII PUBLICE AMENAJATE PENTRU AGREMENT ȘI PETRECEREA TIMPULUI LIBER ”, a fost încheiat contractul pentru proiectare și execuție nr. 68971/15.07.2020 cu Asocierea ELIS PAVAJE SRL și TOTAL BUSINESS LAND SRL , în valoare de 5.808.034,35 lei + TVA cu durata de finalizare 04.11.2022 (conform act adițional la contractul de execuție nr. 4/24.12.2021).

Lucrările au debutat în luna ianuarie 2021 în baza Autorizației de Construire nr. 753/04.11.2020 și a Proiectului Tehnic nr. 33/2020 și s-au desfășurat pe 8 tronsoane, cuprinzând lucrări și amenajări de spatii verzi, zone pietonale, plantări arbori și plante, rețea stradală de iluminat, montare de mobilier urban, captarea izvoarelor de suprafață și subterane. Până în acest moment din contractual inițial s-au amenajat următoarele suprafețe :

1.pavaj andezit alei pietonale – 1652 mp
2.pavaj pista biciclete — 297 mp
3.alei inierbate -250 mp
4.grădini urbane 508 mp
5.zone verzi 21 100 mp
6.iluminat public 44 stâlpi, 16 proiectoare

Pe perioada executării lucrărilor de intervenție, la partea de jos a contragărzii, în zona de est, s-a constatat existența mai multor izvoare cu debite mari de apă, care nu au putut fi identificate în soluția propusă inițial. Astfel, s-a impus revizuirea sistemului de preluare și dirijare a apelor în afara zonei studiate inițial pentru a nu periclita lucrările deja realizate. În acest sens a fost identificat căminul canalului colector nr.l din Cetatea Alba Carolina, executat în anul 2010, situat pe această zonă de șanț exterior adiacentă străzii Decebal în vecinătatea sediului ADR Centru, care, potrivit dimensiunilor și capacității transportoare poate fi utilizat pentru decărcarea apelor din supraplin.

Dificultățile, neplăcerile și dezavantajele create de apa provenită și colectată din izvoarele naturale au fost înlăturate prin schimbarea soluției tehnice și realizarea unor amenajări hidrotehnice specifice pe suprafața șanțului exterior printr-un sistem bypass realizându-se concomitent atât evacuarea apelor pentru asanarea amplasamentului cât și regenerarea urbană a zonei care este defavorizată în raport cu celelalte tronsoane. Preluarea apelor, respectiv, crearea unor pânze de apa ce vor aduce un aport pozitiv proiectului aflat în desfășurare, completează în mod firesc amenajarea de spații publice pentru agrement, prin reconversia funcțională a zonei și are un impact minimal asupra sitului. Terenul în suprafața de aprox. 5 382 mp, propus pentru crearea acestei noi zone de colectare a apelor de izvor situată la extremitatea tronsonului 8, propus a fi amenajat, constituie parte din șanțul exterior pe latura de est a Cetății Bastionale „Alba Carolina” și va fi denumit Tronsonul nr. 9.

Conform noilor indicatori tehnico-economici valoarea totală a devizului general este 9.247.426,36 lei cu TVA, din care C+M 6.752.464,85 lei cu TVA. Propunerile proiectului se încadrează în conceptul general de punere în valoare a Fortificației de tip Vauban, conceptul având la baza acțiunile de conservare, restaurare și integrare a monumentului Cetatea Alba Carolina din Municipiul Alba Iulia.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO| PERCHEZIȚII în Alba: 6 persoane REȚINUTE, fiind suspectate de trafic de droguri. Ce au găsit polițiștii

Ziarul Unirea

Publicat

în

VIDEO| PERCHEZIȚII în Alba: 6 persoane REȚINUTE, fiind suspectate de trafic de droguri. Ce au găsit polițiștii

În urma a 35 de percheziții domiciliare, au fost descoperite și ridicate 350 de grame de substanță cristalină albă și 20 de grame de masă vegetală, susceptibile a fi droguri, 5 cântare electronice de mare precizie, 22 de telefoane mobile, două dispozitive tip grinder, o pușcă cu aer comprimat, pungi zip-lock, goale, 69.159 de lei și 1.750 de euro.

Față de 6 persoane a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc și efectuarea de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile a avea efecte psihoactive, fără a deține autorizație eliberată în condițiile legii.

Elit - Gustul Desăvârșit

Totodată, față de 3 persoane, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Alba au dispus măsura preventivă a controlului judiciar.

Au fost audiate, în calitate de martori, 110 persoane.

Cercetările sunt continuate.

Reamintim faptul că, la data de 5 octombrie 2022, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Alba Iulia, au efectuat 35 de percheziții domiciliare, în județele Alba și Cluj la persoane bănuite de trafic de droguri de risc și efectuarea de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile a avea efecte psihoactive, fără a deține autorizație eliberată în condițiile legii.

Din primele cercetări a rezultat că, în perioada 2021 – 2022, 14 persoane ar fi vândut droguri din categoria celor de risc (cannabis), dar și noi substanțe psihoactive mai multor consumatori din Alba Iulia, Aiud, Teiuș, Turda, Gherla, precum și în mai multe localități din zona Munților Apuseni.

La percheziții au participat și polițiști din cadrul brigăzilor de combatere a criminalității organizate Brașov și Timișoara, precum și echipe de intervenție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba și jandarmi din cadrul Inspectoratelor Județene de Jandarmi Alba, Cluj și Mureș.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2022 Ziarul Unirea