Rămâi conectat

Ştirea zilei

FOTO: Restaurarea casei primului primar român al orașului Alba Iulia, Camil Velican, începe în luna martie

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

În anul Centenarului Marii Uniri, Primăria Alba Iulia vrea să introducă în circuitul public un nou monument istoric evocator pentru Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 Restaurarea casei primului primar român al Albei Iulia, Camil Velican, începe în luna martie *În anul Centenarului Marii Uniri, Primăria Alba Iulia vrea să introducă în circuitul public un nou monument istoric evocator pentru Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.

Pe strada Primăverii, nr. 7, în Alba Iulia, se află casa în care a locuit primul primar român al Albei Iulia, Camil Velican. Pentru că imobilul, monument istoric, are o importanță deosebită în contextul celebrării a 100 de ani de la Marea Unire, încă de anul trecut, administrația locală albaiuliană a început demersurile pentru ca acest edificiu să devină unul public, pentru ca oricine să îl poată vizita.

În acest sens, imobilul aflat în proprietatea a doi descendenți ai familiei Velican a fost cumpărat de Primăria Alba Iulia, cu sugestia de a amenaja aici o casă memorială sau o secție anexă a Muzeului Național al Unirii Alba Iulia, dat fiind faptul că sub acoperișul ei s-a desfășurat activitatea pregătitoare actului Unirii din 1918, semnarea acestuia precum și găzduirea majorității delegațiilor. Consfătuirile începeau de dimineața și adesea se terminau târziu în noapte. Paza era asigurată de căpitanul Medrea, din partea Gărzilor Naționale și de Ovidiu Gritta, viitorul căpitan al Poliției Alba Iulia. A fost aleasă această casă deoarece era încăpătoare, clădirile instituțiilor din oraș fiind ocupate de autoritățile administrației austro-ungare.

Citește și: cum va arăta monumentul Marii Uniri de la Alba Iulia

În casa avocatului Camil Velican a avut loc ședința de constituire a Consiliului Dirigent, cu depunerea jurământului de credință față de Marele Sfat Național, și discutarea altor probleme organizatorice. Consiliul Dirigent a funcționat aici, până la strămutarea sa la Sibiu, pe 4 decembrie 1918. Avocatul Camil Velican din Alba Iulia, cu studii la Cluj Napoca și Budapesta, primise în noiembrie 1918, în urma unei întâlniri la Viena cu Iuliu Maniu, misiunea de a se implica activ în vederea Convocării Marii Adunări Naționale la Alba Iulia, pe data de 1 Decembrie 1918.

În plus, era responsabil și de realizarea legăturilor cu populația română din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș. Prin hotărârile din 3 decembrie, Camil Velican a fost numit primar al Albei Iulia, iar în ziua de 5 decembrie și-a preluat funcția, devenind primul primar român de după Marea Unire. În anul 1922, Camil Velican a fost numit prefect, funcție pe care a îndeplinit-o până în 1926.  În urma activității sale, a fost onorat cu numeroase decorații și medalii: Ordinul Ferdinand I, Coroana României în grad de Comandor, Steaua României în grad de Ofițer, Vulturul, Răsplata Muncii clasa. I, Meritul Comercial și Cultural. A murit în 1937, la vârsta de 58 de ani.

Potrivit viceprimarului Gabriel Pleșa, odată cu achiziționarea imobilului s-a reușit și recuperarea unor obiecte ale familiei Velican, parte din mobilierul original, ce vor fi expuse publicului odată finalizată reabilitarea imobilului. Aceasta va demara în luna martie a acestui an. Până atunci, va fi finalizat proiectul de lucrări care va merge la avizat la Ministerul Culturii, fiind vorba despre un imobil monument istoric.

[nggallery id=5128]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Rezultatele la Olimpiada de Fizică, etapa județeană, 2024: Elevi din Alba Iulia și Sebeș,calificați la faza națională

Ziarul Unirea

Publicat

în

Rezultatele la Olimpiada de Fizică, etapa județeană, 2024: Elevi din Alba Iulia și Sebeș,calificați la faza națională Patru elevi din Alba Iulia și unul din Sebeș s-au calificat la etapa națională a Olimpiadei de Fizică, după ce au obținut locul I la faza județeană a concursului. Citește și: FOTO O tânără violonistă din Alba, premiul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea