Curier Județean

FOTO| Polițiștii din Alba, prezenți în mai multe școli din județ: Le-au vorbit elevilor despre siguranța pe internet și pericolul folosirii petardelor

Ioana Oprean

Publicat

în

FOTO| Polițiștii din Alba, prezenți în mai multe școli din județ: Le-au vorbit elevilor despre siguranța pe internet și pericolul folosirii petardelor

În săptămâna premergătoare vacanței de iarnă, polițiștii sunt prezenți în unitățile de învățământ pentru a le transmite elevilor câteva sfaturi legate de siguranța lor. Subiectele abordate sunt legate de siguranța pe internet și pericolul reprezentat de folosirea articolelor cu conținut pirotehnic.

Petrecerea Divorțaților

În perioada 19 – 23 decembrie, polițiștii Biroului de Siguranță Școlară, împreună cu polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba desfășoară activități informative care vizează prevenirea incidentelor în care sunt implicați elevii, pe perioada vacanței de iarnă.

O primă activitate a fost desfășurată azi, 19 decembrie, la Școala Gimnazială Ion Agârbiceanu din Alba Iulia, unde aproximativ 60 de elevi au interacționat cu polițiștii, principalul subiect de discuție fiind legat de siguranța on line.

Elevii au primit broșurile intitulate ”Povești Cotidiene Digitale” și ”Povești de pe net”, care cuprind povești sub formă de benzi desenate și sfaturi pentru o navigare sigură pe internet.

Un alt subiect discutat împreună cu adolescenții a fost legat de prevederile legale privind articolele cu conținut pirotehnic și pericolele la care se expun odată cu folosirea acestora.

Elevii au fost îndemnați să înțeleagă că, pe lângă pagubele materiale, acestea pot produce vătămări corporale cu consecințe deosebit de grave.

Activitățile dedicate siguranței tinerilor vor continua inclusiv pe perioada vacanței de iarnă.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Universitatea din Alba Iulia scoate la „concurs” 55 de locuri de voluntariat: Până când se pot înscrie studenții

Ioana Oprean

Publicat

în

Universitatea din Alba Iulia scoate la „concurs” 55 de locuri de voluntariat: Până când se pot înscrie studenții Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia lansează o nouă campanie de recrutare a voluntarilor, punând la dispoziția studenților 55 de locuri în șapte structuri ale instituției. Inițiativa este derulată prin Centrul de Informare, Consiliere și Orientare […]

Citește mai mult

Curier Județean

Transportul în comun pe ruta Alba Iulia – Ocna Mureș și retur, „în aer” în weekend: Toate cursele au fost anulate. Cum explică operatorul decizia

Bogdan Ilea

Publicat

în

Transportul în comun pe ruta Alba Iulia – Ocna Mureș și retur, „în aer” în weekend: Toate cursele au fost anulate. Cum explică operatorul decizia Cursele Centrotrans care circulau în weekend, spre și dinspre Alba Iulia, au fost anulate începând cu data de 5 noiembrie 2026. Decizia a fost luată din cauza numărului redus de […]

Citește mai mult

Curier Județean

Pregătiri pentru sezonul de iarnă în Alba: Peste 11 milioane de lei pentru deszăpezirea drumurilor județene. „Suntem pregătiți”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Pregătiri pentru sezonul de iarnă în Alba: Peste 11 milioane de lei pentru deszăpezirea drumurilor județene. „Suntem pregătiți” Astăzi, 10 noiembrie 2026, a fost semnat contractul pentru deszăpezirea drumurilor județene, anunță, printr-o postare publicată pe Facebook, Marius Hațegan, vicepreședintele Consiliului Județean Alba. Perioada de prestare a serviciilor este de la 15 noiembrie 2026 până la […]

Citește mai mult