FOTO. Peste 200 de utilaje și 700 de muncitori, pe loturile 3 și 4 ale Autostrăzii Lugoj – Deva. Stadiul lucrărilor
Pe loturile 3 şi 4 ale autostrăzii Lugoj-Deva se lucrează cu peste 200 de utilaje şi aproximativ 700 de oameni, potrivit unui anunț postat, luni, pe pagina de Facebook a Ministerului Transporturilor.
”Pe loturile 3 şi 4 ale autostrăzii Lugoj-Deva se lucrează cu peste 200 de utilaje şi aproximativ 700 de oameni. Pe lotul 3, stadiul de execuţie este de 75%. S-a turnat deja asfaltul pe 80% din tronson. Pe lotul 4, stadiul de execuţie este de 52% şi a fost turnat asfalt pe 68% din suprafaţa acestuia”, arată Ministerul Transporturilor într-un anunț postat, luni, pe Facebook.
Lotul 3 din Autostrada Lugoj-Deva, pe o lungime de 22 kilometri, ar putea să fie inaugurat chiar în această vară, conform celor de la CNAIR.
Lotul patru, care are 22 de kilometri, ar putea să fie deschis circulaţie în 2018.
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, împreună cu directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Ștefan Ioniță, efectuează, luni, o vizită de lucru pe șantierele autostrăzile Lugoj-Deva și Sebeș-Turda.
”Prima întâlnire cu reprezentanții mass-media va avea loc, pe autostrada Lugoj-Deva, lot 4 (Pod Soimuș,în vecinătatea districtului de drumuri), începând cu ora 11.30. Cea de-a doua întâlnire cu reprezentanții mass-media va avea loc în jurul orei 16.30, pe autostrada Sebeș -Turda, lot 3 (DN1, km 412, la intrare în Aiud, pe stânga, în direcția Cluj- Alba)”, se arată într-un anunț de presă postat pe site-ul Ministerului Transporturilor.
[nggallery id=3833]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Politică Administrație
Primăria municipiului Alba Iulia, despre postarea profesorului Cristian Păun: ”Conține cifre departe de adevăr”. Punct de vedere
Primăria municipiului Alba Iulia, despre postarea profesorului Cristian Păun: ”Conține cifre departe de adevăr”. Punct de vedere Primăria Alba Iulia a transmis un punct de vedere ca urmare a postării profesorului Cristian Păun care a dat orașul natal ca exemplu pentru a combate teza că „nu sunt mulți angajați la stat, nu este prea mult […]
FOTO | Lucrări de modernizare a străzilor din zona Depozitelor-Moților-Doinei-Oituz-Alunului-Cloșca, la Sebeș: Care este stadiul intervențiilor
Lucrări de modernizare a străzilor din zona Depozitelor-Moților-Doinei-Oituz-Alunului-Cloșca, la Sebeș: Care este stadiul intervențiilor Lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere din municipiul Sebeș, parte a proiectului ce vizează mai multe străzi importante, continuă într-un ritm susținut, a anunțat, miercuri, 2 iulie 2025, primarul Dorin Nistor. Citește și: Lucrări de reabilitare a lacului din Parcul Tineretului […]
VIDEO | 66 de staţii de reîncărcare a acumulatorilor pentru vehicule electrice la Blaj: Contract pentru montare semnat la sediul primăriei
66 de staţii de reîncărcare a acumulatorilor pentru vehicule electrice la Blaj: Contract pentru montare semnat la sediul primăriei Contractul pentru montarea a 66 de staţii de reîncărcare a acumulatorilor pentru vehicule electrice pe raza municipiului a fost semnat, marți, 1 iulie 2025 la sediul Primăriei Blaj. Valoarea contractului este de aproximativ 3,5 milioane de […]