Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Sport

FOTO: Open Şah Alba 2014 Baia de Arieş câştigat de Marius Ceteraş

Dan HENEGAR

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Open Sah Alba 2014 Baia de Aries 2Festivalul “Open Şah Alba 2014”, organizat de Consiliul Judeţean Alba în parteneriat cu Asociaţia Judeţeană de Şah Alba în memoria regretatului maestru Mihail Breaz,  a debutat joi 17 iulie cu turneul de la Baia de Arieş, primul dintre cele 10 turnee de calificare pentru turneul final care va avea loc în 24 august la Alba Iulia. Gazda competiţiei a fost pensiunea Roua Muntelui din complexul Paradisul Apusenilor.

Prezenţa la start a 53 de participanţi, dar şi nivelul acestora, a făcut ca turneul să fie cel mai mare organizat vreodată în Baia de Arieş, lucru apreciat şi de primarul oraşului gazdă a turneului, Traian Pandor, la festivitatea de deschidere, ceremonie care a început cu un moment de reculegere în memoria maestrului Mihail Breaz.

Turneul a fost unul foarte disputat, la capătul celor 7 runde desfăşurate în sistem elveţian doi concurenţi aflându-se în frunte la egalitate de puncte, după ce au obţinut câte 5 victorii şi 2 remize. Victoria i-a revenit maestrului FIDE Marius Ceteraş (Alba Iulia), care a avut un coeficient Bucholtz mediu superior candidatului de maestru Tiberiu Bardi (Rădeşti). Pe locurile următoare s-au clasat Alin Marcu (Cluj Napoca) şi Nicolae Şandru (Aiud) cu 5,5 puncte şi un pluton de 5 jucători cu 5 puncte, condus de maestrul FIDE Dorin Şerdean, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Şah Alba.

Festivitatea de premiere a fost onorată de prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, şi a administratorului public al judeţului Alba, Sorin Bumb, care alături de arbitrul competiţiei, Mihai Partenie (Giarmata Vii – Timiş) şi reprezentanţii AsociaţiOpen Sah Alba 2014 Baia de Aries 1ei Judeţene de Şah Alba, Dorin Şerdean şi Marius Ceteraş, au oferit premii celor mai merituoşi participanţi. Pe lângă primii clasaţi din clasamentul general amintiţi mai sus, s-au acordat premii şi primilor clasaţi la următoarele secţiuni:

Feminin: 1.Maria Ileană (Alba Iulia) 2.Narcisa Drăgulescu (Giarmata Vii) 3.Eleonora Mihai (Giarmata Vii)

Veterani: 1.Mihai Vîlceanu (Cugir) 2.Gheorghe Murg (Cugir) 3.Ioan Roncea (Sebeş)

Jucători locali din Baia de Arieş: 1.Ioan Mucea 2.Raul Rusu 3.Gheorghe Boboia

Copii sub 12 ani: 1.Radu Ţâmpea (Alba Iulia) 2. Nicoleta Băcanu (Sibiu) 3. Mihai Bucur (Giarmata Vii)

Copii sub 10 ani: 1.Eduard Şubredu (Cugir) 2. Alecsandru Coroiu (Baia de Arieş) 3.Maria Roşca (Teiuş)

1. Ianis Tarciuc (Sebeş) 2. Renato Iordăchescu (Cugir) 3. Cătălin Marina (Teiuş)

O surpriză foarte plăcută a fost suplimentarea fondului de premiere de 800 lei oferit de Consiliul Judeţean Alba cu încă 500 lei oferiţi de domnul Raul Rusu din partea SC Ceziana Star SRL Baia de Arieş, bani care au fost oferiţi ca premii tuturor copiilor sub 12 ani prezenţi la turneu, în funcţie de rezultatele obţinute.

Următoarele etape ale festivalului “Open Şah Alba 2014” sunt programate vineri orele 16 la Câmpeni şi sâmbătă de la orele 10 la Avram Iancu.

[nggallery id=2083]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

Industria Galda de Jos – CSM Unirea Alba Iulia, un nou derby „de Alba” | CSU Alba Iulia – deplasare la Ungheni, Metalurgistul Cugir, joc acasă

Dan HENEGAR

Publicat

în

Industria Galda de Jos – CSM Unirea Alba Iulia, un nou derby „de Alba” | CSU Alba Iulia – deplasare la Ungheni, Metalurgistul Cugir, joc acasă O nouă etapă în eșalonul terț, un nou derby „de Alba”, la Galda de Jos, între Industria și CSM Unirea Alba Iulia. Metalurgistul Cugir joacă în fața fanilor cu […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea