FOTO: O tânără din Alba Iulia a făcut senzaţie, în acest an, la Carnavalul de la Veneţia
O tânără din Alba Iulia, de profesie designer, a devenit celebră la Carnavalul de la Veneţia după ce mari agenţii de presă din lume şi ziare au publicat fotografii cu aceasta îmbrăcată într-o rochie spectaculoasă.
Cristina Bica are 37 de ani şi a absolvit o facultate de Studii Europene şi un curs de design vestimentar. Pentru ediţia din 2018 a carnavalului de la Veneţia a pregătit o rochie specială, ”a la française”. Îmbrăcată cu aceasta a ieşit pe străzile celebrului oraş italian şi a făcut senzaţie.
Fotografii cu tânăra din Alba Iulia au însoţit ştiri publicate de câteva dintre cele mai mari agenţii ale lumii cum ar fi France Presse, Reuters, dar şi de celebrul site de ”stock photograpy”, Getty Images. Alte poze au fost publicate de site-uri din Italia, precum şi pe pagina oficială a Carnavalului.
”Am vrut să fac şi eu nişte poze cu ultimul proiect, rochia «a la française», într-un cadru potrivit viitoarei ei destinaţii. Dar indiferent la ce oră am încercat, cum ne opream pe loc, cum se adună lumea să-şi facă poze cu mine că la.. Carnaval!”, a spus designer-ul care a fost asaltat de fotografi de la cele mai mari agenţii din lume.
”Ar fi trebuit să spun fiecăruia: «Ştiţi, eu nu-s plătită de organizatori să fac asta, sunt designer şi vreau doar să-mi fac nişte poze cu rochia…» Dar pentru că nu ştiu s-o zic în chineză, arabă sau alte asemenea limbi, am preferat să «play along» şi să mă bucur împreună cu oameni din toată lumea de spiritul Carnavalului Veneţian! Până la urmă cea mai mare mulţumire a unui artizan e atunci când muncă lui aduce bucurie, aşadar zâmbetele, încântarea şi admiraţia oamenilor au răsplătit din plin concesia făcută de amorul artei”, a completat Cristina Bica.
Carnavalul de la Veneţia, unul dintre cele mai mari din lume, se desfăşoară de la finalul lunii ianuarie şi până în 13 februarie. Tema aleasă pentru anul acesta este „jocul” şi a avut a numeroase interpretări – „forme dintre cele mai complexe de distracţie cum sunt teatrul şi artă circului”.
Carnavalul de la Veneţia a fost creat în 1162, după o campanie militară. A fost dat uitării timp de mai multe decenii, până când municipalitatea l-a reluat în 1980. Peste 3 milioane de vizitatori ajung în Veneţia, în fiecare an, în această perioadă. Oraşul primeşte în fiecare an aproximativ 30 de milioane de turişti.
Foto: Facebook/ Cristina Bica
[nggallery id=5189]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Monden-Clubbing
4-5 iulie 2025 | Nume consacrate și viitorul rockului românesc la Festivalul Praetorian Gates, pe Latura de Vest a Cetății Alba Carolina. PROGRAMUL
4-5 iulie 2025 | Nume consacrate și viitorul rockului românesc la Festivalul Praetorian Gates, pe Latura de Vest a Cetății Alba Carolina. Programul Cetatea Alba Carolina – Latura de Vest devine, în 4 și 5 iulie 2025, scena unde tinerii muzicieni își vor scrie propria poveste. Festivalul Praetorian Gates, cel mai tânăr festival rock din […]
FOTO | Formația albaiuliană OverBurn în top 3 trupe metal din România: Finaliști la „Wacken Metal Battle România”. Următorul show, la Praetorian Gates, pe Latura de Vest a Cetății Alba Carolina
FOTO | Formația albaiuliană OverBurn în top 3 trupe metal din România: Finaliști la „Wacken Metal Battle România”. Următorul show, la Praetorian Gates, pe Latura de Vest a Cetății Alba Carolina OverBurn este un nume tot mai des regăsit in industria „metalului greu” din România. Citește și: Sute de persoane au participat la primul eveniment […]
VIDEO | Cântărețul Cătălin Milea, apariții la două emisiuni, la București. Aiudeanul a lansat și un nou videoclip
Cântărețul Cătălin Milea, apariții la două emisiuni, la București. Aiudeanul a lansat și un nou videoclip Cântărețul aiudean Cătălin Milea, cunoscut ca Paulo, pare de neoprit în drumul spre realizarea celui mai mare vis al său: acela de a cânta și de a aduce bucurie în viața oamenilor prin piesele compuse chiar de el. Sezonul […]