FOTO| O femeie din Ucraina, diagnosticată cu cancer și refugiată într-un sat din Alba, își trăiește ultimele zile în România: ”Vreau să mor acasă, nu aici”

O femeie din Ucraina, diagnosticată cu cancer și refugiată într-un sat din Alba, își trăiește ultimele zile în România: ”Vreau să mor acasă, nu aici”

Tatiana Marchenko, în vârstă de aproximativ 50 de ani, este unul dintre cei 11 refugiați din orașul ucrainean Harkov, devenit teatru de război în urma invaziei rusești în Ucraina. Femeie simpatică, veselă și plină de energie, chiar dacă la această oră este țintuită la pat cu un picior în ghips și cu un cancer cu care se luptă de peste 7 ani, Tatiana ne-a demonstrat o sensibilitate deosebită, o dorinţă de viață extrem de puternică, însă amestecată cu un soi de resemnare, în așteptarea inevitabilului.

Din scurtul dialog pe care l-am avut cu ea ne-am dat seama că este o persoană extrem de puternică, care dă dovadă de curaj și perseverență, chiar dacă viața ei trece printr-o încercare pe care mulți dintre noi nu ne-am putea-o închipui și nici nu am suporta-o. Fiind mereu cu zâmbetul pe buze, gândind mereu pozitiv, Tatiana speră ca războiul se se termine și să se întoarcă acasă: „Sunt diagnosticată cu cancer, acum mai am și un picior în ghips. Sper să se termine odată acest război, să mă întorc acasă la mine, vreau să mor acasă, nu aici, în România”.

Când am întrebat-o dacă îi place în Rachiș, nu a stat mult pe gânduri și mi-a spus: „Îmi place fantastic de mult acest sat. Este frumos și beneficiază de un peisaj de basm. Problema este că lucrările la construcțiile acestea unde suntem cazați nu sunt finalizate, fapt pentru care pot să spun că locuim în niște condiții improprii. Recunosc că aici oamenii s-au gândit la renovarea unor construcții vechi, dar deocamdată nu au luat în considerare condițiile de cazare necesare celor care vor veni să stea aici. Chiar şi aşa, consider că noi, refugiații, nu ar trebui să strâmbăm din nas. Bine că avem un acoperiș deasupra capului și suntem departe de război. Oricum, de acum înainte, domnul Iulian, gazda noastră, va trebui să gândească cum va rezolva problemele pe care acum le-a descoperit”.

Tatiana a venit însoţită din Ucraina de 4 dintre caii ei, aceasta având o fermă în apropierea orașului Harkov. Iulian Docea, ajutat de unii dintre prietenii săi, a făcut mai multe drumuri pe ruta Rachiș-Harkov și retur pentru a aduce animalele Tatianei. Pentru că întotdeauna intervine și neprevăzutul, a avut loc un accident în urma căruia Tatiana s-a ales cu piciorul în ghips: „S-a întâmplat, asta este! Cel mai iubit și liniștit cal pe care-l am m-a călcat întâmplător pe picior și acum stau țintuită la pat cu un șoșon de ghips. Calul nu are vină”, ne-a mărturisit femeia.

„Sunt diagnosticată cu cancer de peste 7 ani. Am avut două operații în Ucraina. A treia nu am mai apucat să o fac acolo, pentru că înainte cu două zile de operație spitalul a fost bombardat. Îi mulțumesc din suflet lui Iulian Docea pentru că m-a adus aici împreună cu caii mei și mai ales pentru faptul că a găsit o clinică la Cluj unde m-am operat pentru a treia oară. Nu am ajuns la o clinică de stat, că nu se prea ocupă de cei ca noi, dar Iulian a găsit o clinică particulară care m-a primit și care mă tratează în continuare. Iulian mă duce din două în două săptămâni la Cluj să fac acea chimioterapie care-mi prelungește viața”, ne-a spus Tatiana. Potrivit femeii, medicii din Ucraina i-au dat de trăit doar două luni, însă se pare că mai există minuni care contrazic spusele specialiștilor: „Uite că au trecut 10 luni și nu am plecat acolo, sus. Chiar pot să spun că mă simt bine, ceea ce îmi dă speranțe”, ne-a mărturisit aceasta.

Iulian Docea, omul care se străduiește să readucă la viață satul în care și-a petrecut copilăria, gazdă a refugiaților din Ucraina, ne-a declarat: „Anul trecut, în luna mai, am cunoscut-o pe Tatiana și am adus-o la Rachiș din Harkov. Ea trebuia să fie operată de cancer, însă, din păcate, spitalul unde urma să fie tratată a fost bombardat înainte cu două zile de intervenția chirurgicală. Am făcut tot ce ne-a stat în putință și am reușit să programăm operația la Institutul de Oncologie, în Cluj. Aici, sub observația medicului, are parte de tratamente cu chimioterapie, specifice bolii ei. La această oră căutăm cu disperare o persoană care să poată să îi facă perfuzii, periodic, aici în sat, deoarece ne este destul de greu să o ducem și să o aducem de la Cluj”.

Tatiana ne-a mărturisit că îi este foarte dor de băiatul său, care a rămas să îngrijească ferma și ceilalți cai pe care i-a lăsat acolo. Înainte de a ne despărţi, am întrebat-o ce-și dorește cel mai mult, în afară de sănătate: „Am mai spus și repet: trebuie să se sfârșească războiul acesta. Abia aștept să merg acasă. Vreau să-mi văd băiatul, caii, prietenii și rudele. Nici nu știu care dintre ei sunt sănătoși. Știu că zilele mele sunt numărate, sunt conștientă că am să mor și vreau să îmi sfârşesc zilele acasă la mine. Chiar dacă aici este frumos, vreau acasă”, ne-a spus aceasta.

De 10 luni, Iulian Docea găzduiește în casele pe care le-a restaurat 11 ucraineni. Pe lângă cazare, acesta se ocupă și de aprovizionarea cu alimente și tot ceea ce este necesar astfel încât oamenilor și animalelor care s-au refugiat la el să nu le lipsească hrana. „În general, sunt mulțumit că am putut să le ofer acestor năpăstuiți adăpostul și hrana de care au nevoie. Acum, la noi, condițiile sunt ca la țară, nu ca la hotel. Știu că unii sunt nemulțumiți, dar deocamdată atât pot să le ofer. Singura problemă este că mulți dintre ei așteaptă să li se dea și nu fac nimic pentru a se gospodări. Au la dispoziție absolut totul pentru a se gospodări ca la ei acasă. Lucrul acesta mă cam supără, dar asta este situația”, ne-a declarat Iulian Docea.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI