FOTO | Mesaj emoționant transmis de sportiva Mihaela Mih-Dehelean, după ce a donat sânge: „Adevărata putere nu stă doar în ceea ce reușim pentru noi, ci și în ceea ce oferim celorlalți”
Mesaj emoționant transmis de sportiva Mihaela Mih-Dehelean, după ce a donat sânge: „Adevărata putere nu stă doar în ceea ce reușim pentru noi, ci și în ceea ce oferim celorlalți”
Mihaela Mih-Dehelean a publicat un mesaj emoționat, joi, 2 aprilie 2026, pe o rețea de socializare, după ce a donat sânge.
Sportiva a scris mai multe rânduri în care explică că, cu toate că astăzi nu a câștigat o medalie sau nu a urcat pe podium, se simte că a câștigat mai mult decât oricând.
Ea a continuat mesajul emoționant prin a spune că sportivii sunt obișnuiți să lupte, să își forțeze limitele, însă, cu ocazia donării de sânge, și-a amintit ceva esențial: ,,adevărata putere nu stă doar în ceea ce reușim pentru noi, ci și în ceea ce oferim celorlalți”.

Mesajul integral publicat de Mihaela Mih-Dehelean este următorul:
,,Astăzi nu am câștigat o medalie. Nu am urcat pe podium. Nu mi-am bătut niciun record. Și totuși… simt că am câștigat mai mult decât oricând. Astăzi am donat sânge.
Ca sportiv, sunt obișnuită să lupt. Să trag de mine când nu mai pot. Să-mi forțez limitele, să-mi antrenez corpul să fie mai puternic, mai rapid, mai rezistent. Sunt obișnuită cu ideea de performanță, de rezultat, de victorie măsurată în secunde sau clasamente. Dar astăzi mi-am amintit ceva esențial: adevărata putere nu stă doar în ceea ce reușim pentru noi, ci și în ceea ce oferim celorlalți. Pentru că uneori cele mai mari victorii nu se văd pe tabelă. Un gest atât de simplu… câteva minute din viața mea… pot însemna, pentru altcineva, ani întregi. O respirație în plus. O șansă. O speranță. Și există un moment… după ce totul s-a terminat… când rămâi doar tu cu tine. Și simți. Simți o liniște care nu seamănă cu nimic altceva. O căldură în piept. O împlinire care nu are nevoie de cuvinte.
Pentru că știi. Știi că, undeva, cineva trăiește mai departe… și o parte din tine e acolo. Asta e adevărata victorie. Așa că vă doresc din suflet să trăiți măcar o dată acel sentiment! Să fiți puternici… dar nu doar pentru voi! Să fiți lumină… pentru cei care nu mai găsesc drumul! Pentru că, într-un mod aproape dureros de frumos… lumina pe care o dăruiți altora se întoarce. Și vă umple sufletul până la lacrimi. Doamne ajută!”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Performanță remarcabilă pentru Andrei Dincă, elev de la Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” din Alba Iulia: S-a calificat la etapa națională a Olimpiadei de Geografie -“Mica Terra”
Performanță remarcabilă pentru Andrei Dincă, elev de la Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” din Alba Iulia: S-a calificat la etapa națională a Olimpiadei de Geografie -“Mica Terra” Andrei Dincă, din clasa a VI-a A de la Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” din Alba Iulia, a obținut premiul II în cadrul Olimpiadei de Geografie -“Mica Terra” – calificându-se. […]
Investiții de peste 194 de milioane de lei în rețeaua electrică din Alba în perioada 2022 – 2025: DEER a început consultările cu autoritățile locale pentru dezvoltarea infrastructurii energetice
Investiții de peste 194 de milioane de lei în rețeaua electrică din Alba în perioada 2022 – 2025: DEER a început consultările cu autoritățile locale pentru dezvoltarea infrastructurii energetice Distribuție Energie Electrică Romania (DEER) a organizat joi, 2 aprilie 2026, la sediul Prefecturii Alba, prima întâlnire dintr-o serie de consultări dedicate consolidării colaborării cu autoritățile […]
FOTO | Petra Ivan, elevă la Școala Gimnazială ,, Avram Iancu” Alba Iulia, performanță extraordinară: Mențiune de onoare la Olimpiada Națională de Matematică pentru clasele V–VIII
Petra Ivan, elevă la Școala Gimnazială ,, Avram Iancu” Alba Iulia, performanță extraordinară: Mențiune de onoare la Olimpiada Națională de Matematică pentru clasele V–VIII Petra Ivan, elevă la Școala Gimnazială ,, Avram Iancu” Alba Iulia, a reușit o performanță extraordinară, obținând mențiune de onoare la Olimpiada Națională de Matematică pentru clasele V–VIII. Olimpiada Națională de […]