Curier Județean

FOTO| Luptătorul anticomunist albaiulian Simion Drăgoi, aniversat la 90 de ani. Fostul deținut politic recompensat de primărie cu distincția „Urbis Grates”

Ioana Oprean

Publicat

în

Fostul deținut politic Simion Drăgoi, unul dintre cei care au suferit de pe urma convingerilor sale contrare regimului comunist, a fost sărbătorit la împlinirea vârstei de 90 de ani, fiind recompensat de primărie cu distincția „Urbis Grates”. A fost unul dintre membrii Ligi Anticomuniste din Alba Iulia, o organizație care a luat fiinţă în toamna anului 1949, fiind fondată exclusiv de elevi ai liceelor Teoretic şi Comercial din Alba Iulia.

„Recunoştinţa noastră pentru un om deosebit. La mulţi ani domnule Simion Drăgoi! Pentru prea mulţi oameni, regimul comunist a însemnat teroare, foame, disperare, destine frânte, nedreptăţi. Mulţi dintre cei care credeau cu tărie în adevăr, libertate şi demnitate au fost ţinuţi pe nedrept în închisorile comuniste sau au fost trimişi la muncă silnică.

Mulţi dintre ei au pierit acolo, dar pe cei care mai sunt încă printre noi trebuie să îi omagiem şi să îi preţuim. Astăzi am avut bucuria să îi înmânez Diploma ”Urbis Grates” şi cartea ”Memoria Urbis” domnului Simion Drăgoi, la împlinirea vârstei de 90 de ani. Doar pentru că avea alte opinii politice faţă de cei care conduceau atunci România, domnul Drăgoi a fost obligat să îndure opt ani de privaţiuni în lagărele comuniste, dar şi prigoana din partea Securităţii comuniste, până la Revoluţia din 1989.

Nu putem să corectăm ceea ce s-a petrecut, dar putem să îl asigurăm de tot respectul şi preţuirea noastră. Cred că sunt în asentimentul tuturor colegilor consilieri propunând acordarea titlului de Cetăţean de Onoare al Municipiului Alba Iulia pentru domnul Simion Drăgoi.

La mulţi ani şi multă sănătate vă dorim domnule Simion Drăgoi!” a transmis primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

PAȘTE 2026 | „Iepure cu pălărie”, „Casa ciupercă” și alte figurine și ornamente pentru Sărbătorile Pascale: Ce obiecte au fost închiriate de Primăria Alba Iulia și cât costă „operațiunea”

Ioana Oprean

Publicat

în

„Iepure cu pălărie”, „Casa ciupercă” și alte figurine și ornamente pentru Sărbătorile Pascale: Ce obiecte au fost închiriate de Primăria Alba Iulia și cât costă „operațiunea” Primăria Alba Iulia a închiriat figurine și ornamente care vor fi amplasate în oraș cu ocazia Paștelui 2026. Achiziția, realizată prin intermediul platformei SEAP, este în valoare de 50.000 […]

Citește mai mult

Curier Județean

INCENDIU la Câmpeni. Flăcările au cuprins un autoturism. Pompierii intervin de urgență

Bogdan Ilea

Publicat

în

INCENDIU la Câmpeni. Flăcările au cuprins un autoturism. Pompierii intervin de urgență Un incendiu a izbucnit la un autoturism din orașul Câmpeni, astăzi, 1 aprilie 2026, în jurul orei 14:30. Pompierii intervin pentru stingerea flăcărilor în aceste momente. Potrivit ISU Alba, secția de pompieri Câmpeni intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism in […]

Citește mai mult

Curier Județean

6 aprilie 2026 | „Victoria Geutskens – 50 de ani de excelență în arta bijuteriei”: Expoziție de excepție, vernisată la Palatul Principilor din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

„Victoria Geutskens – 50 de ani de excelență în arta bijuteriei”: Expoziție de excepție, vernisată la Palatul Principilor din Alba Iulia Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia va găzdui găzdui expoziția aniversară a artistului bijutier Victoria Geutskens, un eveniment de prestigiu care celebrează jumătate de secol de creație și inovație în domeniul metalelor prețioase. Vernisajul […]

Citește mai mult