FOTO. Levente Polgar, ultramaratonistul de origine maghiară, s-a ținut de cuvânt: A alergat de la Aiud la Alba Iulia, fluturând tricolorul, de Ziua Națională

Ultramaratonistul Levente Polgar, aiudeanul de origine maghiară care și-a pierdut mâna dreaptă în urma unui accident feroviar, a alergat, de Ziua Națională, de la Aiud la Alba Iulia, fluturând drapelul tricolor și purtând un tricou cu Invictus, în semn de respect pentru militarii care luptă în teatrele de război, așa cum a declarat în urmă cu câteva zile pentru ziarulunirea.ro. 

 

ELIT

Levente Polgar, în vârstă de 33 de ani, a vrut să sărbătorească Ziua Națională la Alba Iulia, oraș în care acum 98 de ani a avut loc Marea Unire și a venit din Aiud în alergare, pe marginea drumului. Cu toate că și-a pierdut mâna dreaptă în urma unui accident de tren, el este unul dintre cei mai buni alergători din județul Alba.

”Când am alergat de la Aiud la Alba Iulia m-am gândit la sacrificiul pe care l-au depus eroii noștri. Nu poți să te gândești la lucruri negative de Ziua României. Cei 35 de kilometri i-am parcurs în trei ore și 10 minute. Am venit într-un ritm plăcut, nu ne-am forțat”, a spus Levi la Alba Iuia.

El a mai venit însoțit de un alt tânăr, Mircea Mureșan, care este cadru militar.

ADEZIUNE PLUS

”Eu am un respect deosebit față de el și față de oamenii care au un handicap și vor să-și depășească condiția. Noi, care suntem sănătoși, putem face multe”, a declarat Mircea Mureșan.

levente-polgar03

Levente Polgar a declarat că a alergat ”sub umbrela Invictus” în semn de respect pentru militarii și soldații care luptă în teatrele de operațiuni, dar și pentru cei căzuți pentru apărarea patriei.

”Mișcarea Invictus este a veteranilor de război care au fost mutilați și care au suferit diferite accidente în războaie din afara țării”, a spus Levente.

El nu a participat în teatre de operațiuni, fiind muncitor în construcții, însă susține că va fi partenerul cel mai loial al militarilor răniți care luptă pentru apărarea patriei deoarece știe ce înseamnă o mutilare.

Cei doi au participat la depunerile de coroane și jerbe de flori la Statuia lui Mihai Viteazul, urmând să ia parte și la celelalte manifestări organizate de Ziua Națională la Alba Iulia.

Levente Polgar este un sportiv cunoscut din județul Alba, care a participat la multe curse de cel puțin 100 de kilometri, iar în vară a alergat de la Vama Jimbolia, la Vama Veche, purtând îmbrăcăminte pe care scria ”donați doi euro pentru a ajuta copiii bolnavi de cancer”. Traseul l-a finalizat în două săptămâni.

La vârsta de șase ani, Levi, care s-a arătat a fi un munte de ambiție, a fost lovit de tren în gara Aiudului și, cu toate că a rămas fără o mână, el nu a pierdut șansa la o viață normală, iar handicapul său nu l-a împiedicat să-și continue drumul.

Dragoș SUCIU

Email: dv.suciu@yahoo.com
Tel: 0740.084.098

Facebook 

Te-ar putea interesa și:

Unirea Alba Iulia – o primăvară a reconstrucției | “Alb-negrii” își creionează strategia la începutul săptămânii viitoare

Unirea Alba Iulia iernează pe poziția a 6-a a Seriei a 9-a, după un parcurs considerat nesatisfăcător de către oficialii… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

După un an 2020 în “alb” și “negru”, Daniel Nicula vrea să plece de la Gaz Metan Mediaș pentru a juca mai mult

Pentru Daniel Nicula, puștiul minune crescut la Așezământul Social “Sf. Ghelasie” din Stremț, anul 2020 a fost unul cu lumini… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Unirea Alba Iulia se mută la Zlatna, vinerea, ppentru 4 jocuri din returul Ligii a 3-a! Încep lucrările pe „Cetate”

Unirea Alba Iulia va susține la Zlatna, pe Stadionul “Minaur”, cele 4 meciuri considerate pe teren propriu în returul Ligii… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Ovidiu Pănăzan (powerlifting), pentru al șaselea an consecutiv desemnat cel mai bun antrenor din Alba la secțiunea sporturi neolimpice

Gala Sportului Județean 2020, una derulată doar în mediul online, din cauza restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus, i-a adus… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Industria Galda de Jos – șanse minime de a primi finanțare de la consilierii locali în acest an | Divizionara terță, foarte aproape de abandonul competițional, după aproape 7 ani!

Se prefigurează o iarnă amară pentru Industria Galda de Jos! Conform unor informații neoficiale deocamdată, aleșii locali nu intenționează să… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

5 Comentarii

istvan 1 decembrie 2016 at 19:29

…multumesc din suflet ,si ma inchin cu umilinta unui astfel de fiinta umana si unui astfel de a alege, …poate ca invatam si noi cei scolati si super inteligenti in iluzia noastra ceva,… ceva ce inseamna mai presus de toate daruinta si implinire,…

pilu 1 decembrie 2016 at 19:53

Bravo Levente ! Acum sa vezi ce pocinog iti trage UDMR-ul.

Peter Zoltan 1 decembrie 2016 at 20:03

Gratulalok, Levente ! Felicitari, Levente ! (Y)

Don Simon 2 decembrie 2016 at 13:12

Felicitari, Levi! Esti un invingator! Nu lasa politica tehnocrata sa iti polueze imaginea de atlet complet. Succes!

acordul fin 5 decembrie 2016 at 13:14

Bine ca nu a alergat prin Palilula,jud.Dolj…..il prindea crminalul cu arma artizanala!!!

Comentariile sunt oprite