FOTO: Industria Galda – Unirea Ungheni 1-3 (0-2) | Hat-trick Astafei, victorie lejeră a liderului!!!
Unirea Ungheni a câștigat fără emoții la Galda de Jos și rămâne lider al Seriei 9 din eșalonul terț, scor 3-1 (2-0), după o partidă controlată cu autoritate.
Trupa din Mureș s-a impus în fața nou-promovatei, dubla lui Astafei (11, 34) dominând prima repriză, căpitanul oaspeților realizând un hat-trick în actul secund. Industria a amenințat rareori buturile adverse, a suferit primul eșec stagional în fața fanilor și rămâne fără victorie în actualul sezon. S-a văzut diferență de valoare între cele două combatante, respectiv între grupări ce au obiective diametral opuse: gazdele să evite retrogradarea, mureșenii să ajungă în Liga 2. Vizitatorii au dominat confruntarea, iar cel mai bun echipier al gazdelor a fost portarul Cătălin Suciu, care a invervenit salutar în 5 rânduri în situații clare. Un moment hazliu în actul secund când un câine a pătruns în teren și a ieșit după câteva minute!
„Nu pot să spun că jocul m-a dezamăgit, am încercat să jucăm după principiile care le antrenăm, dar calitatea individuală a jucătorilor adverși, gen Astafei, Oltean, a făcut diferența în anumite momente. Este un campionat foarte puternic, foarte echilibrat contra unor echipe foarte bune, cu bugete mari. Aceștia suntem, ne facem treaba cum putem mai bine. Cred că nu ne-am făcut de râs până acum, am încercat să jucăm cum putem, nu ne-am așezat pe două linii și probabil că va ieși soarele și pe strada noastră”, a spus Doru Oancea.
*0-1. MIN. 11: gafă majoră în defensiva găldeană, fructificată de ASTAFEI, care marchează simplu, din centrul careului.
*0-2, MIN. 34: ASTAFEI; reluare din careul mic, la centrarea din dreapta trimisă de Al. Oltean
*0-3, MIN. 71: șut de senzație de la marginea careului, ASTAFEI, în vinclul stâng, căpitanul oaspeților realizând hat-trick-ul
*1-3, MIN. 79: AN. DAVID înscrie din apropiere, după ce în prealabil a trimis în bară, la un șut deviat
După deschiderea scorului, Al. Oltean (17) a trimis în bara dreaptă. În tribune sunt aproximativ 150 de spectatori. Stănilă (27) ratează egalarea, reluare cu capul, peste. Ocazie mare pentru oaspeți, luft Astafei, paradă Căt. Suciu la șutul lui Barstan (30). O nouă ocazie imensă a oaspeților Al. Oltean (40) – intervenție Suciu
La a doua apariție stagională pe teren propriu, misiune dificilă pentru nou-promovată împotriva liderului, oponenții fiind imbatabili în actualul sezon (singurele puncte irosite, meciul precedent, egal acasă cu bistrițenii lui Falub). Formația lui Doru Oancea a remizat marți, la Reghin, într-o partidă restanță, după ce a condus la un moment dat cu 2-0 în primul mitan, și încă nu a cunoscut gustul succesului în Liga 3. De la gazde lipsesc Frențiu (accidentat), Șt. Radu și S. Mureșan (probleme de serviciu).
Echipe:
Industria: Căt. Suciu – Juncan, Potopea/ cpt, Grosu, Puha – Oniche (84, P. Medrea), Circov (72, An. David) – Giorgiu (77, Grecu), Baghiu (84, Ad. Matei), Cioară – Stănilă (72, B. Popescu); rezerve Kelachukwu, Oneț, Căt. Ivașcu, Dodoc. Antrenor Doru Oancea.
Unirea Ungheni: Lupu – Horșia, A. Popa (69, Ndiesse), Savin, Suslak (46, Chanhyeok), P. Fortes (58, Piper), Măd. Popa (69, Todoran), R. Balint (58, R. Trif), Bârstan, Al. Oltean, Astafei/ cpt; rezerve P. Ganea, Vasiu, I. Fulop, Coza. Antrenor Flavius Sabău.
Arbitri: Val. Florescu (Sf. Gheorghe), B. Biro (Cernat), Z. Tamasi (Odorheiu Secuiesc) Observatori Teodora Albon (Cluj-Napoca), S. Găman (Tg. Jiu).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
Recordul fotbalului amator din Alba: Hidro Mecanica Șugag, a patra campioană consecutivă care a promovat în Liga 3
Recordul fotbalului amator din Alba: Hidro Mecanica Șugag, a patra campioană consecutivă care a promovat în Liga 3 În ultimii 14 ani, 12 campioane județene din Alba au promovat în Liga 3, un bilanț remarcabil în azul competițiilor organizate de AJF Alba Fotbalul amator din Alba continuă să performeze la capitolul promovărilor în Liga 3, […]
Mihai Țîra și Cristian Petropulos, singurii delegați de joc din Alba în următoarele două sezoane organizate de FRF
Mihai Țîra și Cristian Petropulos, singurii delegați de joc din Alba în următoarele două sezoane organizate de FRF Mihai Țîra (secretarul Asociației Județene de Fotbal Alba) și Cristian Petropulos (președintele ASF Alba) sunt cei doi observatori din Alba care au calitatea de delegat de joc pentru următoarele două sezoane fotbalistice organizate de Federația Română de […]
Turul Ciclist al Sibiului, în județul Alba, joi, 3 iulie și sâmbătă, 5 iulie | Vezi traseul parcurs și programul celor două etape
Turul Ciclist al Sibiului, în județul Alba, joi, 3 iulie și sâmbătă, 5 iulie | Vezi traseul parcurs și programul celor două etape Turul Ciclist al Sibiului, ediția a 15-a, va ajunge în Alba joi, 3 iulie, traseul primei etape cuprinzând și localități din județ. La fel se va întâmpla și sâmbătă, 5 iulie, în […]