Rămâi conectat

Sport

FOTO: În “16”-imile de finală ale Cupei României, Industria Galda – Petrolul Ploiești 0-1 (0-1) | S-a sfârșit frumoasa aventură din cupă!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Aventura frumoasă a Industriei Galda în Cupa României s-a sfârșit într-un mod onorabil, Petrolul Ploiești impunându-se la limită în disputa din Alba, din “16”-imile de finală.

Peste 800 de spectatori au asistat la partida de la Galda de Jos, dintre Industria și Petrolul Ploiești, un meci istoric pentru brava divizionară terță condusă de Paul Ciucă și evenimentul  anului în comună. “Lupii galbeni”, cu cuțitul la os după ultimele rezultate din Liga a 2-a, nu-și permiteau o nouă rușine, însă au suferit. Petrolul, fără antrenorul Stoican – suspendat și părăsită de suporteri în Alba, s-a impus cu scorul de 1-0 (1-0), gol reușit de tunisianul Younes Hamza (șut de la 16 metri), asta după ce în startul jocului vizitatorii au avut emoții serioase la șutul lui Al. Costea (10) – ce a izbit transversala (bară și în contul oaspeților: Ștefănescu 77)! Amfitrionii s-au predat cu greu, au uitat de problemele din Liga a 3-a, unde a pierdut pe linie, și s-a luat la trântă cu mult mai valorosul oponent, părăsind cu capul sus competiția “KO” și portarul Căt. Suciu în careul advers!.

*0-1, MIN. 32: HAMZA a deschis scorul cu un șut de la marginea careului în colțul lung, cu latul, în stânga lui Suciu

*”Am ieșit de pe teren cu fruntea sus”

Părerea generală a fost că Industria și-a depășit condiția, punând probleme unui adversar net superior în privința bugetului și al pretențiilor, deși Petrolul s-a chinuit la Galda de Jos.

A fost un meci unic pentru mulți dintre noi, suntem mândri că am ieșit cu capul sus chiar dacă nu am fost învingători. Cu așa ambiție și dăruire, puține echipe vor reuși să acumuleze puncte cu Industria. Ne-am testat forțele cu Petrolul și ne am dat seama că se poate. Mulțumim tuturor care ne au fost alături și sperăm prin evoluțiile noastre să ne redresam în campionat„, a spus portarul Cătălin Suciu, pe care finalul l-a găsit în careul advers.

Cum am zis înainte de meci, vrem să ieșim cu capul sus de pe teren și să lăsăm o impresie bună publicului . Ne-a învins o echipă ce se bate la promovare în Liga 1, dar cred că meritam și noi să marcăm. Ne rămân meciurile din campionat și ne dorim să iesim de acolo, din subsol. Vreau să le multumesc suporterilor care au venit să ne susțină„, a declarat căpitanul Daniel Lupșan. „Ne-am prezentat onorabil, atât pe teren, unde am jucat de la egal cu egal împotriva Petrolului, dar și la capitol organizatoric, motiv pentru care trebuie să mulțumim Primăriei, Jandarmeriei și forțelor de ordine„, a punctat Marcel Georgiu, președintele divizionarei terțe.

În minutul 90+2, găldenii asediază cu tot efectivul careul advers, inclusiv cu portarul Cătălin Suciu, ce și-a faultat omologul la un corner executat de D. Lupșan.

Dublă intervenție Căt. Suciu (77) – la șutul lui Cioinac din lovitură liberă și apoi la reluarea lui Ștefănescu, când a deviat balonul în transversală

Tudor Șaim (76) a șutat de la 20 de metri, pe lângă bara dreaptă

O altă ocazie a oaspeților, Blănaru (69) – șut din unghi, reținut de Suciu

Hamza (67), scăpat singur, cu Căt. Suciu, a șutat mult peste, invocând starea terenului

Pătrunderea Cioară pe dreapta (59), un fundaș respinge mingea centrată periculos

Cioinac (54) a reluat cu capul alături, din poziție favorabilă

Începe actul secund

În minutul 38, Căt. Suciu respinge o lovitură liberă executată de M. Bratu

În minutul 31, intervenție excelentă Căt. Suciu, la șutul lui Blănaru, din interiorul careului, după o combinație cu Hamzala combinația dintre Blănaru și Hamza

În minutul 30, M. Colli a șutat pe jos, de la 25 de metri, a reținut Căt. Suciu

În minutul 19, Blănaru a reluat cu capul modest, din 7 metri, la centrarea lui Cioinac

În minutul 10, Al. Costea a tras de la 25 de metri, mingea a lovit transversala!

În minutul 7, acțiune periculoasă Hamza, ce a driblat doi adversari, dar a tras puțin pe lângă, în diagonală

Cioară (5) își încearcă șansa de la 20 de metri, însă a tras alături.

Sunt în jur de 800 de spectatori la Galda, însă sectorul suporterilor oaspeți este dezolant de gol, doar 10-15 persoane sunt alături de Petrolul, însă nu scandează nimic.

Plouă mărunt la Galda de Jos, iar fainii vizitatori au anunțat că boicotează meciul, în semn de protest față de rezultatele favoriților. Gazdele evoluează în echipament alb, cu inserții albastre, iar oaspeții în clasicul „galben-albastru”

Echipe de start

Industria: Căt. Suciu – Frențiu, Haiduc, Cioplântă, Circov – D. Lupșan – Ov. Truță (65, Adam), Al. Costea, G. Goronea 974, Ad. Lăcătuș), Gergely – Cioară (65, S. Mureșan); rezerve Lepădat, Baghiu, Petruse, Ad. Lăcătuș. Antrenor Paul Ciucă.

Petrolul: R. Avram – A. Olaru, Racu (12, Blănaru; 70, Arnăutu)), Sîrghi, Țicu – Cioinac, Mezza Colli – Șaim Tudor (77, Ștefănescu), M. Bratu, Zaharia – Hamza; rezerve Apostolachi, I. Stoica, Al. Muntean, D. Enache. Antrenor Flavius Stoican.

Avrstismente: D. Lupșan (7)/ Cioinac (70), R.Olaru (90+1)

De partea cealaltă, “lupii galbeni” traversează o perioadă tensionată, cauzată de rezultatele din ultimele două runde. Și, din acest punct de vedere, este cert că o eliminare în fața unui oponent de categorie inferioară ar fi de neacceptat pentru pretențioșii suporteri ai “găzarilor”.

Arbitri: A. Olaru, Fl. Păunescu (ambii Rm. Vâlcea), M. Truță (Băbeni) Observatori L. Sajtos (Sibiu), I. Orosfoian (Tg. Mureș).

[nggallery id=7438]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

Rezultate excelente obținute de sportivii de la Dojokan Activ Aiud, la Campionatul National de Copii WUKF de la Mediaș

Unirea Ziarul

Publicat

în

Rezultate excelente obținute de sportivii de la Dojokan Activ Aiud, la Campionatul National de Copii WUKF de la Mediaș În zileie de 6 și 7 aprilie 2024, la Medias a avut loc Campionatul National de Copii WUKF, unde au participat 664 sportivi de la 56 cluburi, scrie aiudinfo.ro Câstigătorii aiudeni sunt: – Maier Sara Locul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea