FOTO, Gaz Metan Mediaș – CSU Craiova 2-3 (1-0), în finala Campionatului Național Under 19 | La Alba Iulia, oltenii au câștigat dramatic titlul!
CSU Craiova este noua campioană națională la Under 19, după ce a învins în finala de pe „Cetate”, pe Gaz Metan Mediaș, scor 3-2 (0-1). O confruntare dramatică, în care găzarii au condus în două rânduri, dar oltenii au punctat în final!
Deși oltenii erau considerați favoriți, medieșenii au dovedit pragmatism și au deschis scorul prin Băcilă (37) – după un corner, intrând în avantaj la pauză. La reluare, CSU și-a intensificat dominarea, a ratat câteva oportunități, însă au reușit să egaleze prin Ciutică (57) – reluare cu dreptul din careu.
Tot o fază fixă a stat la originea golului doi medieșan, marcat de Bîrză (73), dintr-o lovitură liberă, direct în poartă. Egalitatea a survenit în minutul 86, când Borța a reluat în colțul lung, spectaculos, iar în minutul 89 a punctat după o fază șnur rezerva Zbona (ce a reluat în poarta goală, după o acțiune purtată pe flancul drept)
La meci a fost prezent Gicu Grozav, iar festivitatea de premiere a fost oficiată de Mirel Rădoi, Mihai Stoichiță și Cristian Petropulos – președintele AJF Alba.
*Raul Hăjmășan – MVP-ul finalei
Cu lacrimi în ochi la festivitatea de premiere, medieșenii cu greu au putut fi consolați de antrenorul Flavius Boroncoi, cel mai afectat fiind portarul Cristian Sârnod. Totuși, finalista, ce a condus în două rânduri și a pierdut în ultimele 5 minute, a avut MVP-ul finalei, mijlocașul Raul Hăjmășan, „decarul” Gazului.
*Mugur Gușatu: „Am câștigat cu sufletul, aici e viitorul Craiovei”
„Un asemenea meci se c
âștigă cu sufletul, iar noi am făcut-o, am crezut până la final și sunt foarte bucuros pentru trofeul cucerit. Aici este viitorul Craiovei, am muncit mult cu acești băieți, știu ce pot, dar numai de ei depinde să ajungă sus la echipa mare„, a spus Mugur Gușatu, principalul campioanei Under 19 din acest an.
Echipe:
Gaz Metan Mediaș: Sârnod – G. Cioban, Băcilă, D. Pop (cpt), Jica, Bârză, Socaci, P. Costea, Hăjmășan, Ilaș, L. Mândrean; rezerve Dragomir, Capră, R. Vlad, D. Boroncoi, Cherteș, Micăluș, Cucerzan. Antrenor Flavius Boroncoi.
CSU Craiova: Bobonete – Borța, Toiu (cpt), Putaru, Juncu – Trancă, Buzan, M. Șerban, Mihăilă – Nichifor, Ciutică; rezerve Poenaru, Constantinescu, Vadasis, I. Popescu, Vlădulescu, Vulpe, Zbona. Antrenor Mugur Gușatu.
CSU Craiova este pregătită de antrenorul Mugur Gușatu (fostul golgheter al Timișoarei) și a câștigat turneul zonal de
pe “Extensiv”, 5-3 cu CSA Steaua București (semifinale) și 4-2 cu CS Mioveni (în finală). În schimb, “găzarii”, conduși de Flavius Boroncoi au trăit periculos turneul zonal de la Șiria, impunându-se în ambele jocuri după loviturile de departajare, la loteria penalty-urilor: 8-5 (3-3), cu FC Kiss Baia Mare (semifinale) și 5-4 (1-1), cu gazda UTA Arad. Așadar, pe “Cetate” se vor înfrunta pentru trofeul național la juniori republicani două cluburi ce au și formații secunde în eșalonul terț în acest sezon, deci au acumulat experiență competițională, Gaz Metan Mediaș II fiind colegă cu conjudețenele. Din formația găzarilor absentează portarul David Cristea (originar din Cib), din motive medicale, iar la olteni va apare Buzan, ce a debutat deja în Liga 1. Este un weekend important pentru gruparea “alb-albastră”, ce are echipă calificată în semifinalele Ligii Elitelor la Under 17 (sâmbătă, pe “Extensiv”, cu Sporting Juniorul Vaslui), motriv pentru care o parte dintre jucători vor rămâne la categoria respectivă de vârstă.
[nggallery id=5647]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Update Video | Andrei Cordea, super gol în SuperLiga, în duelul cu Dinamo din „Gruia”. Comentator: „Un șut ca un burghiu”
Andrei Cordea, super gol în SuperLiga, în duelul cu Dinamo din „Gruia”. Comentator: „Un șut ca un burghiu” Un gol fabulos a fost marcat de fotbalistul aiudean Andrei Cordea în meciul dintre CFR Cluj și Dinamo, din SuperLiga de fotbal. Partida a fost programată duminică, 25 octombrie 2026, de la ora 19.00, pe Stadionul „Dr. […]
Conducerea CSO Arieșul Apuseni Baia de Arieș: „Au fost câteva dispute, dar verbale, fără amenințări”, după episodul de la finele întâlnirii cu Târnavele Tiur
Conducerea CSO Arieșul Apuseni Baia de Arieș: „Au fost câteva dispute, dar verbale, fără amenințări”, după episodul de la finele întâlnirii cu Târnavele Tiur La Baia de Arieș, la partida dintre Arieșul Apuseni și Târnavele Tiur, a fost un episod ce l-a avut primarul Marius Dup în prim-plan! La sugestia acestuia, gazdele au f[cut o […]
CSM Unirea Alba Iulia, victorie clară la Under 19 și eșec drastic la Under 17, în etapa a zecea a campionatelor organizate de FRF CSM Unirea Alba Iulia a avut dublă externă cu U Evolution 2000), iar LPS Sebeș a stat în această etapă. Jocurile următoare, în 1 noiembrie sunt LPS Sebeș – ACS Mediaș […]
