Rămâi conectat

Actualitate

FOTO: Furată și recuperată! Valoroasa statuetă a lui Hercule expusă după 2000 de ani la Muzeul Unirii Alba Iulia

Bogdan Presecan

Publicat

în

Expozitie statuie Hercule (6)Locuitorii județului Alba și turiștii care vor vizita Alba Iulia în luna aprilie au oportunitatea să vadă la Muzeul National al Unirii din Alba Iulia exponatul lunii – una dintre capodoperele artei romane cunoscute până acum de pe întreg teritoriul provinciei Dacia, statueta lui Hercule, găsită în Partoş în urmă cu doi ani.

Radu Ciobanu, arheolog la Muzeul National al Unirii din Alba Iulia, a prezentat celor prezenți la vernisaj statueta care îl reprezintă pe Hercule, cunoscută în literatura de specialitate drept Hercule Farnese. Piesa a fost descoperită accidental în vara anului 2012 în cartierul Partoş din Alba Iulia. Ulterior ea a fost sustrasă din teren şi apoi recuperată prin eforturile susţinute ale Poliţiei judeţene Alba, respectiv a doctorului în istorie Marius Ciută, din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al I.P.J de la cel care încerca să o plaseze fraudulos pe piaţa neagră a pieselor de artă.

Potrivit specialiștilor, în registrul de inventar, piesa este evaluată la 300.000 de euro, fiind însă vorba despre o valoare minimă a statuetei, care dacă ar vi scoasă la licitație ar putea fi vândută și cu un milion de euro.

La informaţiile cunoscute deja până acum se mai adaugă şi faptul că cercetările arheologice preventive efectuate în imediata vecinătate a locului descoperirii au scos clar în evidenţă contextul arheologic de care se leagă această piesă excepţională, anume forul oraşului roman, cunoscut sub numele de Municipium şi apoi Colonia Aurelia Apulensis.

Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Alba, Primăria Municipiului Alba Iulia şi Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia.

Citiţi şi O statuetă a lui Hercule, unică în lume, furată de un albaiulian din şantierul de la Partoş, recuperată de poliţişti şi redată Muzeului Unirii.

[nggallery id=1381]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Tăvălug de scumpiri de la 1 august 2025: Cât va costa coşul de cumpărături, după scumpiri

Ziarul Unirea

Publicat

în

Tăvălug de scumpiri de la 1 august 2025: Cât va costa coşul de cumpărături, după scumpiri Mâncarea şi toate celelalte produse de la raft, benzina şi motorina, facturile pentru energie, RCA-ul şi vacanţele, toate vor avea preţuri mai mari pe fondul măsurilor de austeritate luate de Guvern. Creşterea celor două cote de TVA, cea standard […]

Citește mai mult

Actualitate

Radu Georgescu: După spirala deficitului bugetar, România va intra într-o spirală de recesiune economică

Ziarul Unirea

Publicat

în

Radu Georgescu: După spirala deficitului bugetar, România va intra într-o spirală de recesiune economică „După spirala deficitului bugetar, România va intra într-o spirală de recesiune economică”, avertizează economistul Radu Georgescu. Citește și: Radu Georgescu: Zeci de măsuri fiscale, nimeni nu mai înțelege nimic. Politicienii au reușit să enerveze pe toată lumea: mediul privat, antreprenori, bugetari […]

Citește mai mult

Actualitate

4-6 iulie 2025 | COD GALBEN și PORTOCALIU de CANICULĂ în Alba și alte județe. Disconfort termic accentuat, maxime de 40 de grade și nopți tropicale

Ziarul Unirea

Publicat

în

4-6 iulie 2025 | COD GALBEN și PORTOCALIU de CANICULĂ în Alba și alte județe. Disconfort termic accentuat, maxime de 40 de grade și nopți tropicale Meteorologii ANM au emis vineri dimineața noi atenționări meteo cod galbenși cod portocaliu de caniculă, temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic, valabile în Alba și alte județe din […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea