FOTO: Elevii Școlii ”Ion Agârbiceanu” din Alba Iulia, vizită la Stația de tratare a apei Sebeșel și Stația de epurare a apelor uzate Alba Iulia
Elevii clasei a IV-a B ai Scolii Gimnaziale Ion Agarbiceanu din municipiul Alba Iulia au trecut pragul companiei APA CTTA Alba și au avut parte de o experiență educativă remarcabilă vizitând Stația de tratare a apei Sebeșel și Stația de epurare a apelor uzate Alba Iulia.
De la tratare la epurare, acesti tineri au descoperit toate etapele prin care trece apa pentru a ajunge în casele noastre, cât și modalitățile de epurare ale acesteia.
Elevii au descoperit în cadrul programului ,,Scoala Altfel’, circuitul apei, prin intermediul Companiei de Apă SC APA CTTA SA ALBA și au învăţat de unde vine apa care ajunge în casele lor, despre Staţia de Tratare a apei potabile din Sebesel, laboratorul de analize sau despre Staţia de Epurare a apelor uzate din Alba Iulia.
”Vizitând aceste două obiective, au învățat importanța protejării mediului, și, ca de fiecare dată, ne bucurăm să le împărtășim copiilor toate cunoștințele noastre, pentru că ei sunt primii care trebuie să afle că apa nu vine la robient direct din pădure, de la izvor și că, tot procesul prin care trece o face potabilă și de o calitate superioară”, au transmis reprezentanții APA CTTA Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
Tarife MAJORATE pe 9 trasee de transport județean din Alba: Propunere pe agenda Consiliului Județean
Tarife majorate pe 9 trasee de transport județean din Alba: Propunere pe agenda Consiliului Județean Operatorul de transport rutier SC Excelent Trans SRL a solicitat modificarea tarifelor de călătorie practicate pentru serviciul public de transport persoane prin curse regulate pe traseele atribuite direct prin măsuri de urgenţă. Este vorba de 9 trasee de transport județean […]
VIDEO | INCENDIUL de la Strungari: Pompierii din Alba și voluntarii continuă lupta cu flăcările. Mobilizare masivă pentru stingerea focului
INCENDIUL de la Strungari: Pompierii din Alba și voluntarii continuă lupta cu flăcările. Mobilizare masivă pentru stingerea focului Pompierii din Alba și voluntarii continuă lupta cu flăcările în încercarea de a stinge incendiul de litieră de pădure și vegetație uscată, izbucnit luni, 1 iulie 2025. ”În cursul zilei de ieri, am fost solicitați să intervenim […]
VIDEO | Lucrări de reparații pe DN 74A, în zona Roșia Montană: Strat de uzură așternut pe tronsoanele afectate de calamitățile din 2021
Lucrări de reparații pe DN 74A, în zona Roșia Montană: Strat de uzură așternut pe tronsoanele afectate de calamitățile din 2021 Prefectul județului Alba, Nicolae Albu, a fost prezent, miercuri, 2 iulie 2025 pe șantierul lucrărilor de infrastructură rutieră desfășurate pe DN 74A, pe raza UAT Roșia Montană, alături de șeful Secției de Drumuri Naționale […]