Rămâi conectat

Curier Județean

FOTO/ Comemorare fotbalistică la Vinerea. Parastas în memoria jucătorilor decedați organizat de sportivii care au evoluat în fotbalul vinerean

Ziarul Unirea

Publicat

în

La Biserica Ortodoxă ,,Sf. Apostoli Petru şi Pavel” din Vinerea a avut loc duminică, 19 mai, un parastas de pomenire în amintirea celor care de-a lungul timpului au jucat şi s-au implicat în dezvoltarea sportului cu balonul rotund în localitatea Vinerea şi care astăzi nu mai sunt în viaţă.   

Pentru acest eveniment s-a constituit un comitet de organizare format din foşti jucători care au activat în echipa vinereană de fotbal: Dorin David, Mircea Iosif, Aurel Hiriza, Octavian Danciu, Felini Şadi, Petru Botău, Ştefan Furdui  Iulius Urieş şi cu sprijinul preotului paroh dr. Adrian Cebotari.

Potrivit unui scurt istoric prezentat de ing. Dorin David, preşedintele Societăţii Culturale ,,Vinereana”, în anul 1958 a luat naştere prima formulă organizată de fotbal, echipa ,,Recolta Vinerea”, înscrisă în Campionatul Raional Orăştie, an în care a fost amenajat şi un teren de fotbal, existent şi astăzi, în locul numit ,,După grădini”. Componenţii acelei echipe au fost: Simion Crăciun, Nicolae Baciu, Mircea Simu, Vasile Lupuş, Cornel Zaharia, Petru Uritescu, Ioan Ilisie, Emanoil Bobolea, Nicolae Simedru, Domiţian Oancea, Valentin Uritescu, Nicolae Maerescu, Dorin Uritescu, Ştefan Furdui, Samoilă Buhoi s.a.

O echipă tânără şi ambiţioasă care în anul 1960 obţine o performanţă mare şi anume locul 1 pe regiunea Hunedoara, la ,,Cupa Agriculturii”, iar în finala pe ţară desfăşurată la Cuzăplac – Regiunea Cluj, se clasează pe locul 3. Echipa continuă participarea în Campionatul Zonal Cugir pe care îl câştigă în anul 1972, iar în urma meciurilor de baraj, desfăşurate la Alba Iulia şi Teiuş, promovează în Campionatul Judeţean de Fotbal.

La prima participare în Campionatul Judeţean, ,,Recolta” Vinerea ocupă locul 2 la finalul turului, performanţa continuậnd şi în campionatul următor (1973 – 1974), echipa evoluând sub denumirea CM Cugir în urma colaborării cu Şantierul de Construcţii din localitate. În ediţia 1976 – 1977 echipa se mută la Cugir activând sub denumirea de ICIM Cugir, dar urmare unor încercări nereuşite de promovare în Divizia C, echipa se desfiinţează.

Activitatea fotbalistică se reia în anul 1981 când, ia naştere echipa ,,Olimpia Vinerea” care este înscrisă în Campionatul Zonal. Ediţiile următoare n-au adus rezultate prea strălucite echipei de fotbal, astfel că, după turul 1987 – 1988, Olimpia Vinerea se desfiinţează din nou, reactivându-se abia în anul 1995. Se formează o echipă cu jucători talentaţi care a obţinut chiar unele rezultate notabile. La final, organizatorii au pregătit o pomană în memoria celor decedaţi la care au participat majoritatea colegilor jucători care au evoluat în fotbalul vinerean.

(C.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Lucrări de refacere a hidroizolației cupolei Bazinului Olimpic: Procedură de achiziție directă lansată de Clubul Sportiv Municipal Unirea Alba Iulia

Ziarul Unirea

Publicat

în

Lucrări de refacere a hidroizolației cupolei Bazinului Olimpic: Procedură de achiziție directă lansată de Clubul Sportiv Municipal Unirea Alba Iulia Clubul Sportiv Municipal Unirea Alba Iulia a lansat procedura de achiziție directă a lucrărilor de refacere a hidroizolației cupolei Bazinului Olimpic din Alba Iulia.  Autoritatea contractantă are dreptul, conform legii, de a achizișiona direct produse […]

Citește mai mult

Curier Județean

Tarife MAJORATE pe 9 trasee de transport județean din Alba: Propunere pe agenda Consiliului Județean

Ziarul Unirea

Publicat

în

Tarife majorate pe 9 trasee de transport județean din Alba: Propunere pe agenda Consiliului Județean Operatorul de transport rutier SC Excelent Trans SRL a solicitat modificarea tarifelor de călătorie practicate pentru serviciul public de transport persoane prin curse regulate pe traseele atribuite direct prin măsuri de urgenţă. Este vorba de 9 trasee de transport județean […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | INCENDIUL de la Strungari: Pompierii din Alba și voluntarii continuă lupta cu flăcările. Mobilizare masivă pentru stingerea focului

Ziarul Unirea

Publicat

în

INCENDIUL de la Strungari: Pompierii din Alba și voluntarii continuă lupta cu flăcările. Mobilizare masivă pentru stingerea focului Pompierii din Alba și voluntarii continuă lupta cu flăcările în încercarea de a stinge incendiul de litieră de pădure și vegetație uscată, izbucnit luni, 1 iulie 2025. ”În cursul zilei de ieri, am fost solicitați să intervenim […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea