Rămâi conectat

Sport

FOTO / Boxerii de la CSO Cugir, pe podium la Cupa României pentru tineret

Mondoc Adriana

Publicat

în

În perioada 2-7 iulie, în Sala Sporturilor ,,Radu Voina” din Sighișoara s-a desfășurat în premieră, Cupa României de Box pentru Tineret,  sub egida Centenarului Marii Uniri și sub patronajul Federației Române de Box.

Competiția s-a bucurat de participarea a aproximativ 100 de pugiliști din toată țara, aceștia luptând la 10 categorii de greutate. Secția de box a Clubului Sportiv Orășenesc Cugir, condusă de antrenorul Gigi Constantin, a fost prezentă la eveniment cu doi valoroși pugiliști, care dovedind multă ambiție și dăruire pentru culorile clubului, au reușit să urce pe podiumul competiției. Astfel, Alberto Muntean (cat. 60 kg.) a reușit să ocupe locul al treilea, după ce a pierdut în semifinal în fața vicecampionului national și component al lotului olimpic, Adrian Ciobanu de la CSO Slatina.

Pe aceeași poziție s-a situate și tânărul Andrei Mătean (cat 69 kg.), care tot în semifinală a fost învins de Alin Suciu de la CSU Cluj. Potrivit antrenorului Gigi Constantin, sunt rezultate destul de bune, având în vedere anvergura campionatului, cu jucători cu multe ore de antrenament și cu multe participări la competiții organizate în țară și peste hotare.

 ,,Ne-am fi dorit să fim  primii, dar, din păcate, alții au fost mai buni decât noi. Prezența boxerilor de la CSO Cugir pe locul al trelea de podium este o dovadă că avem jucători buni, talentați și ambițioși. Ne trebuie însă, mai multe participări la competiții pentru că acolo se văd cu adevărat rezultatele muncii la antrenamente. Sunt optimist și cred că la competițiile viitoare va fi cu mult mai bine și vom veni cu rezultate mai bune. Îi felicit pe cei doi elevi ai mei și mulțumesc conducerii CSO pentru sprijin”, ne-a declarat antrenorul Gigi Constantin.

Constantin PREDESCU

[nggallery id=5898]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

Recordul fotbalului amator din Alba: Hidro Mecanica Șugag, a patra campioană consecutivă care a promovat în Liga 3

Dan HENEGAR

Publicat

în

Recordul fotbalului amator din Alba: Hidro Mecanica Șugag, a patra campioană consecutivă care a promovat în Liga 3 În ultimii 14 ani, 12 campioane județene din Alba au promovat în Liga 3, un bilanț remarcabil în azul competițiilor organizate de AJF Alba Fotbalul amator din Alba continuă să performeze la capitolul promovărilor în Liga 3, […]

Citește mai mult

Sport

Mihai Țîra și Cristian Petropulos, singurii delegați de joc din Alba în următoarele două sezoane organizate de FRF

Dan HENEGAR

Publicat

în

Mihai Țîra și Cristian Petropulos, singurii delegați de joc din Alba în următoarele două sezoane organizate de FRF Mihai Țîra (secretarul Asociației Județene de Fotbal Alba) și Cristian Petropulos (președintele ASF Alba) sunt cei doi observatori din Alba care au calitatea de delegat de joc pentru următoarele două sezoane fotbalistice organizate de Federația Română de […]

Citește mai mult

Sport

Turul Ciclist al Sibiului, în județul Alba, joi, 3 iulie și sâmbătă, 5 iulie | Vezi traseul parcurs și programul celor două etape

Dan HENEGAR

Publicat

în

Turul Ciclist al Sibiului, în județul Alba, joi, 3 iulie și sâmbătă, 5 iulie | Vezi traseul parcurs și programul celor două etape Turul Ciclist al Sibiului, ediția a 15-a, va ajunge în Alba joi, 3 iulie, traseul primei etape cuprinzând și localități din județ. La fel se va întâmpla și sâmbătă, 5 iulie, în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea