FOTO| AMENZI de peste 8700 de lei, date de polițiștii din Alba, în urma controalelor privind legalitatea exploatării și transportului materialului lemnos
Polițiștii specializați în combaterea delictelor silvice, împreună cu specialiști ai Gărzii Forestiere Alba, R.N.P. Romsilva, ISCTR, jandarmii și lucrători din cadrul ocoalelor silvice, au efectuat 39 de controale pentru verificarea legalității exploatării și transportului materialului lemnos. Au fost aplicate 91 de amenzi, în valoare de 8.720 de lei.
În data de 3 martie 2021, polițiștii Serviciului de Ordine Publică – Biroul de Combatere a Delictelor Silvice din Inspectoratul de Poliție Județean Alba, împreună cu silvicultori din cadrul Gărzii Forestiere Alba, specialiști din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba, lucrători ai I.S.C.T.R. și lucrători din cadrul ocoalelor silvice, au efectuat controale pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori și a faptelor ilegale privind exploatarea, circulația, depozitarea și comercializarea materialului lemnos.
Astfel, polițiștii au efectuat 39 de controale, din care 28 privind transportul de material lemnos, 7 în fondul forestier, 4 la societăți comerciale specializate în exploatarea de material lemnos și au constatat 6 infracțiuni.
Au fost aplicate 91 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 8.720 lei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
TRAGEDIE în Alba: CADAVRUL unui bărbat de 36 de ani, găsit într-o baltă de pescuit la Aiud. Ce s-a întâmplat
TRAGEDIE în Alba: CADAVRUL unui bărbat de 36 de ani, găsit într-o baltă de pescuit la Aiud. Ce s-a întâmplat CADAVRUL unui aiudean de 36 de ani a fost găsit într-o baltă de pescuit la Aiud. Bărbatul s-ar fi aflat cu un prieten la pescuit și ar consumat băuturi alcoolice, iar familia nu a mai […]
VIDEO | Incident de noaptea minții la Tău-Bistra: Un bărbat a furat un telefon mobil și după ce s-a rătăcit a sunat de pe acesta la 112
Incident de noaptea minții la Tău-Bistra: Un bărbat a furat un telefon mobil și după ce s-a rătăcit a sunat de pe acesta la 112 Un incident de noaptea minții s-a petrecut joi la Tău-Bistra. Un bărbat a furat un telefon mobil și după ce s-a rătăcit a sunat de pe acesta la 112 pentru […]
Cristian Kalanyos, ghid de turism din Alba Iulia, ironic cu privire la protestele bugetarilor: „Mi-e greu să cred că toți ăștia cu hârtiuța pe scări munciți de mama focului și faceți performanță”
Cristian Kalanyos, ghid de turism din Alba Iulia, ironic cu privire la protestele bugetarilor: „Mi-e greu să cred că toți ăștia cu hârtiuța pe scări munciți de mama focului și faceți performanță” Referitor la frecventele proteste ale bugetarilor, care se plâng că nu vor mai putea supraviețui fără sporurile cu care au fost răsfățați ani […]