FOTO: Alba Iulia, a patra zi de proteste antisistem. Corupția ucide ! “Suntem cu 39 mai puțini !”
La Alba Iulia, protestele antisitem continuă pentru a patra seară consecutiv. Câțiva tineri au început să se adune în fața Prefecturii începând cu ora 19.00, iar aproape o oră mai târziu, înainte de a porni în marș, numărul lor a ajuns la aproape 50.
Noutatea acestei acțiuni de protest este legată de decesul, după opt zile de suferințe, a încă șapte dintre victimele tragediei din Colectiv, numărul morților ajungând astfel la 39.
În materie de sloganuri și revendicări, noutățile sunt “Vrem democrație directă!” și “Cei care și-au pierdut impulsul de a se revolta, devin o turmă ușor de controlat”, “Mircea Hava nu fi trist, o s-ajungi taximetrist!”, „Președinte mut, nu asta am vrut!”, „DNA fi tare, vrem deratizare !”
CITEȘTE ȘI: FOTO: Ziua 3 de proteste la Alba Iulia. Mai puțini, dar la fel de hotărâți
Traseul este același ca și în serile trecute: Centru – Calea Moţilor – Stadion – Bulevardul Revoluţiei 1989 – Piaţa Cetate – Bulevardul Transilvaniei.
Jandarmii și polițiștii sunt la datorie și par pregătiți să conducă coloana de manifestanți prin municipiu până la destinația finală – Monumentul eroilor Rvoluției din 1989, situat pe Bulevardul Transilvaniei.
UPDATE: Între timp numărul morților din Colectiv a ajuns la 41.
Protestarii au facut un scurt popas în fața Primărie, unde preț de câteva secunde au strigat “Jos corupția !”.
Marșul a continuat pașnic, majoritatea manifesteanților continuându-și traseul până la Catedrala “Reîntegirii” unde s-au rugat și au aprins o lumânare pentru sufletele celor nouă tineri care au pierit astăzi.
Dumnezeu să-i odihnească !”
B.P., D.S.
[nggallery id=1246]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Imagini superbe cu mai mulți lupi într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, filmate cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei
Imagini superbe cu mai mulți lupi într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, filmate cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei Imagini superbe cu mai mulți lupi au fost surprinse într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei. Lupul este un carnivor care trăiește în haită. Haita este formată din perechea […]
Bacalaureat 2025: Patru eleve de 10 ale Liceului Teoretic Teiuș: Cine sunt și la ce probe s-au remarcat
Bacalaureat 2025: Patru eleve de 10 ale Liceului Teoretic Teiuș: Cine sunt și la ce probe s-au remarcat Liceul Teoretic Teiuș se mândrește cu patru eleve de 10 la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie 2025. Citește și: FOTO | Cum au devenit mai mulți elevi de ciclul primar din Teiuș ambasadori „3R”: „Consumul responsabil, o […]
Locuitorii din mai multe comune și sate din Alba avertizați cu privire la intensificarea prezenței urșilor: Care sunt sfaturile date acestora
Locuitorii din mai multe comune și sate din Alba avertizați cu privire la intensificarea prezenței urșilor: Care sunt sfaturile date acestora Locuitorii din mai multe comune și sate din Alba au fost avertizați, luni, 30 iunie 2025, cu privire la intensificarea prezenței urșilor. Citește și: Prezența unui URS, semnalată la Ohaba. A fost emis mesaj […]