Florea Grup, una dintre companiile reprezentative pentru Alba a încheiat anul 2022 cu 5 milioane de lei profit și peste 700 de angajați
Florea Grup, producătorul de materiale de construcţii din Alba, care derulează şi afaceri în turism, energie şi transport, vrea să-şi dezvolte reţeaua de distribuţie de materiale pentru construcţie din România în perioada următoare, în paralel cu extinderea gamei de produse.
Marcel Florea, unul dintre acţionarii Florea Grup: ”Am observat că obiceiul de cumpărare s-a modificat, clienţii fiind mult mai precauţi în luarea deciziilor. Ei vizitează şi de două sau de trei ori un distribuitor înainte de achiziţie, o urmare firească a ştirilor sumbre.”
Acesta mai spune că firma și-a concentrat atenția în 2022 mai mult pe domeniul materialelor de construcţii şi pe care se dorește să-l dezvolte în continuare: ”Vom continua investiţiile şi în mijloacele logistice, flota noastră ajungând astăzi la aproximativ 350 maşini şi utilaje“.
Compania a inaugurat anul trecut o fabrică nouă de pavaje la Roman, judeţul Neamţ, sub eticheta diviziei Petra Pavaje, cu o investiţie de 10 milioane de euro. Decizia de a merge cu activitatea de producţie în acea zonă a ţării a fost bazată pe premisa că, în domeniul materialelor de contrucţii, proximitatea este esenţială.
Cifra de afaceri realizată de grupul de firme Florea Grup în anul 2022 a fost de 60 de milioane de euro, iar profitul a fost de aproximativ 5 milioane de euro. LA sfârșitul anului trecut, grupul avea peste 700 de angajaţi.
Sursa: zf.ro
Foto: floreagrup.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
Prezența unui URS, semnalată la Oiejdea, pe DN1. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru persoanele aflate în zonă
Prezența unui URS, semnalată la Oiejdea, pe DN1. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru persoanele aflate în zonă Prezența unui urs a fost semnalată la Oiejdea, pe DN1, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 1.30. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru cei aflați în zonă. ”A fost semnalata prezenta unui urs în […]
Accident GRAV la Cenade: Copilaș de 2 ani, lăsat nesupravegheat, rănit după ce a fost acroșat de o mașină condusă de o adolescentă de 19 ani
Accident GRAV la Cenade: Copilaș de 2 ani, lăsat nesupravegheat, rănit după ce a fost acroșat de o mașină condusă de o adolescentă de 19 ani Un accident rutier grav a avut loc sâmbătă seara, în jurul orei 21.30, la Cenade. Un copilaș de 2 ani s-ar afla în stare de inconștiență după ce ar […]
Daune morale de 92.000 de euro după un accident rutier mortal ce a avut loc pe autostrada A1, în zona Sebeș. Vinovatul, un bărbat din Zlatna, închisoare cu suspendare
Daune morale de 92.000 de euro după un accident rutier mortal ce a avut loc pe autostrada A1, în zona Sebeș. Vinovatul, un bărbat din Zlatna, închisoare cu suspendare Un bărbat din Zlatna, care a provocat un accident mortal pe autostrada A1, în zona municipiului Sebeș, a fost condamnat definitiv la 2 ani de închisoare, […]