Rămâi conectat

Actualitate

Femeia din Fărău, care a fost lovită de fiul ei cu o furcă a decedat la Spitalul Judeţean din Cluj-Napoca

Dragoş Suciu

Publicat

în

decedatFemeia din Fărău care a fost lovită de băiatul ei cu o furcă, în data de 28 mai a.c. a decedat în 5 iunie la Spitalul Judeţean din Cluj-Napoca, ne-au confirmat reprezentanţi ai IPJ Alba. Tânărul a fost arestat pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru comiterea infracţiunilor de „tentativă de omor” şi „violenţă în familie”, dar în urma decesului încadarea juridică a infracţiunii ar putea fi schimbată.  

Reamintim că Poliţia Oraşului Ocna Mureş a fost sesizată în ziua de 28 mai a.c., de către personalul medical din cadrul Spitalului Judeţean Alba cu privire la faptul că la aceasta unitate spitalicească a fost transportată o femeie de 47 de ani, din comuna Fărău, judeţul Alba, căreia i-au fost acordate îngrijiri medicale, întrucât a suferit  leziuni corporale.

În cauză, Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud, a declinat competenţa în soluţionarea dosarului, în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba în vederea efectuării de cercetări, sub aspectul săvârşirii, de către B.S., a infracţiunilor de „tentativă de omor”, faptă  prevăzută de articolul 32 raportat la articolul 188 Cod penal, şi „violenţă în familie”, faptă prevăzută  de articolul 199 din Codul penal.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba a dispus, la data de 30.05.2014, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de bărbat, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor mai sus menţionate, formulând şi propunere de arestare preventivă a acestuia. Propunerea  a fost însuşită de către judecătorul din cadrul Tribunalului Alba, care a emis, pe numele bărbatului, un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor

Ziarul Unirea

Publicat

în

România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor Deși România are resurse hidrografice din belșug și unele dintre cele mai apreciate izvoare de apă minerală de pe continent, am ajuns să plătim pe litrul de apă mai mult ca locuitorii din statele mai bogate ale Europei. […]

Citește mai mult

Actualitate

Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune

Ziarul Unirea

Publicat

în

Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune Economistul Radu Georgescu face o comparație între cum a fost aprobat planul fiscal în România și cum se procedează într-o țară civilizată, cum e de exemplu Elveția, unde toate […]

Citește mai mult

Actualitate

Subvenții APIA doar pentru fermele mai mari de 2 hectare. Peste 225.000 de producători agricoli vor rămâne fără bani

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Subvenții APIA doar pentru fermele mai mari de 2 hectare. Peste 225.000 de producători agricoli vor rămâne fără bani Una dintre cele mai controversate măsuri incluse în noul program de guvernare vizează direct micii fermieri din România. Executivul propune creșterea suprafeței minime eligibile pentru a beneficia de plăți directe, de la 1 hectar la 2 […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea