Familii și persoane singure din Alba vor primi ajutoare de urgență: Peste 1.600.000 de lei pentru 470 familii nevoiașe din țară
Familii și persoane singure din Alba vor primi ajutoare de urgență: Peste 1.600.000 de lei pentru 470 familii nevoiașe din țară
Ajutoare de urgenţă în valoare de 1.647.800 lei vor fi primite de un număr de 470 de familii şi persoane singure aflate în situaţii critice, din toată ţara, dar şi din judeţul Alba. Guvernul a luat această decizie în urma anchetelor sociale efectuate de agenţiile judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială.
Executivul a decis că suma de 344.500 lei va fi distribuită unui număr de 59 familii şi persoane singure din judeţele Alba, Bacău, Botoşani, Buzău, Caraş-Severin, Cluj, Dolj, Hunedoara, Iaşi, Neamţ, Olt, Prahova, Suceava, Teleorman, Vâlcea, Vrancea şi municipiul Bucureşti, aflate în situaţii de necesitate cauzate de incendii care au afectat atât locuinţele, anexele gospodăreşti, cât şi bunurile de folosinţă îndelungată, potrivit unui comunicat emis de Elena Hărătău, deputat de Bacău.
Aceşti oameni se confruntă cu diverse probleme socio-materiale şi de locuit, inclusiv cu probleme grave de sănătate, motiv pentru care se află în imposibilitate ca din veniturile proprii să-şi poată repara locuinţele.
De asemenea, se va acorda suma de 1.283.500 lei pentru 407 familii şi persoane singure din judeţele Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Caraş-Severin, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea şi municipiul Bucureşti, cu grave probleme de sănătate sau în situaţii deosebite care pot conduce la riscul de excluziune socială.
Între persoanele care vor primi sume de bani de la Guvern se află şi persoane care fie nu au loc de muncă, fie au capacitatea de muncă redusă, iar veniturile lor provin din ajutoare sociale, pensii, alocaţii de stat pentru copii, indemnizaţii pentru persoane cu handicap, alocaţii pentru susţinerea familiei. Familiile pentru care s-a propus acordarea ajutoarelor de urgenţă au membri cu grave afecţiuni de sănătate, care necesită tratamente medicale de durată şi intervenţii chirurgicale costisitoare, nedecontate în totalitate de casele judeţene de asigurări de sănătate.
sursa: botosani.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
Arhimandritul Samuel Cristea, din Ciuruleasa, județul Alba, ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului
Arhimandritul Samuel Cristea, din Ciuruleasa, județul Alba, ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului Arhimandritul Samuel Cristea a fost ales în demnitatea de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, cu titulatura „Bistrițeanul”, în ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, desfășurată miercuri, 2 iulie 2025, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh […]
Gudor Eszter, cea mai bună absolventă de liceu de la secția maghiară din județul Alba, se pregătește pentru Facultatea de Medicină. A obținut rezultate excelente la diverse concursuri din țară și din Ungaria
Gudor Eszter, cea mai bună absolventă de liceu de la secția maghiară din județul Alba, se pregătește pentru Facultatea de Medicină. A obținut rezultate excelente la diverse concursuri din țară și din Ungaria Gudor Eszter, a fost elevă la Colegiul Bethlen Gábor și a absolvit studiile liceale ca șefă de promoție, obținând rezultate excelente la […]
FOTO | Accident MORTAL pe DC114: O FETIȚĂ de nici 3 anișori a DECEDAT după ce a fost lovită de o mașină
Accident MORTAL pe DC114: O FETIȚĂ de nici 3 anișori a DECEDAT după ce a fost lovită de o mașină Un accident mortal a avut loc în data de 2 iulie 2025, în jurul orei 18.45, în localitatea Căpușu Mic din județul Cluj. O fetiță de nici 3 anișori a decedat după ce a fost […]