Facturi DUBLE pentru români, începând din iulie 2025: După eliminarea celor trei plafonări, alimentele și asigurările RCA se vor scumpi EXPLOZIV
Facturi duble pentru români, începând din iulie 2025: După eliminarea celor trei plafonări, alimentele și asigurările RCA se vor scumpi exploziv
Vor fi scumpiri în lanț în vara 2025. Trei plafonări, la energie, alimente şi RCA, vor dispărea de la 1 iulie 2025, iar peste troate acestea se vor suprapune şi noile taxe care vor fi introduse de Guvernul Bolojan.
Citește și: SCUMPIRI în lanț de la 1 iulie 2025. Noile PREȚURI la alimentele de bază și energie vor lovi în românii cu venituri mici

Românii vor avea parte astfel, potrivit estimărilor economiștilor, de facturi duble, alimente şi asigurări la maşini mai scumpe cu cel puţin 5%, plus carburanţii care ar putea să se scumpească din cauza creşterii accizei.
Coșul de bază se va scumpi de la 1 iulie 2025, atunci când va dispărea plafonarea adaosului comercial. Cei din industrie estimează că prețurile la pâine, făină, ulei, lapte sau carne ar putea crește cu cel puțin 5% din cauza eliminării măsurii. Scumpirile ar putea fi mai agresive, însă, pentru că tot atunci se liberalizează piața la energie, iar costurile vor crește pe lanț.
„Sunt o mulțime de procesatori, de producători, care în procesul tehnologic folosesc foarte multă energie. Pâinea e coaptă cu energie electrică. Vă dați seama cum vor crește prețurile. Problema cea mai mare este că nu știm cât vor crește, nu știm unde se oprește prețul la energie”, a declarat Feliciu Paraschiv, vicepreședinte al Asociației Naționale a Comercianților Mici și Mijlocii.
Deși mai sunt câteva zile până la liberalizarea pieței, schema consumatorilor vulnerabili încă este sub semnul întrebării. Nu s-a stabilit suma pe care ar urma să o primească oamenii pentru compensarea facturilor, ci doar la cine va ajunge ajutorul. Persoanele singure ar trebui să câștige cel mult salariul minim pe economie, iar în cazul familiilor, venitul să fie de 1.800 de lei de membru.
„E nevoie de o decizie politică foarte fermă pentru că vorbim de Ministrul Finanțelor care are sursă de finanțare.
Până la finalul săptămânii punem pe masă scenariile și, în funcție de banii disponibili, vom sprijini românii”, a declarat Bogdan Ivan, noul ministru al Energiei.
De la 1 iulie 2025 dispare și plafonarea tarifelor RCA, lucru care va aduce scumpiri de cel puțin 5% la asigurări.
Astfel șoferii care au o asigurare de 2.200 de lei acum, vor plăti de luna viitoare cu 110 lei mai mult, iar cei cu asigurări de peste 4.000 de lei vor avea parte de scumpiri de 200 de lei.
Și plinul la mașină ar urma să fie mai scump din această vară dacă Guvernul va decide majorarea accizei cu 10%, așa cum este trecut în planul de guvernare. Calculele arată că o majorare a taxei ar aduce un plus de 10 lei la plinul de motorină și 9 lei la benzină.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Ministrul Sănătății solicită raportarea infecţiilor nosocomiale din spitalele din România: ,,Nu este o ruşine, nu este o stigmă. Trebuie să fim oneşti şi transparenţi”
Ministrul Sănătății solicită raportarea infecţiilor nosocomiale din spitalele din România: ,,Nu este o ruşine, nu este o stigmă. Trebuie să fim oneşti şi transparenţi” Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, le cere public managerilor spitalelor din România să raporteze infecţiile nosocomiale. Acesta susține că „nu este o ruşine, nu este o stigmă, nu înseamnă că spitalul e […]
Sâmbăta lui Lazăr. Obiceiuri și tradiții cu o zi înainte de Florii: Se fac plăcinte cu mere și se dau de pomană
Sâmbăta lui Lazăr. Obiceiuri și tradiţii în sâmbăta Floriilor – se fac plăcinte cu mere şi se dau de pomană • Istoricul sărbătorii „Moșii de Florii” Sâmbăta lui Lazăr este sărbătorită de creștini-ortodocși cu o zi înainte de Duminica Intrării lui Hristos în Ierusalim (Duminica Floriilor) și reprezintă puntea de legătură între Postul Paștelui și […]
Cum va fi VREMEA în România de FLORII și PAȘTE 2026: Temperaturi mai scăzute decât cele obișnuite. Prognoza meteo până în 4 mai 2026
Cum va fi VREMEA în România de FLORII și PAȘTE 2026: Temperaturi mai scăzute decât cele obișnuite. Prognoza meteo până în 4 mai 2026 Valorile termice vor fi uşor mai coborâte decât cele obişnuite, în cea mai mare parte a ţării de Florii și în perioada sărbătorilor de Paşte 2026, au anunțat vineri, 3 aprilie […]