„Fabrica de Bucurii” şi-a deşertat sacul. Peste 500 de copii din Alba au primit jucării de la Fundaţia Comunitară Alba
Pentru al patrulea an consecutiv, Fundaţia Comunitară Alba a transformat în multă bucurie generozitatea celor care au donat jucării în cadrul campaniei „Fabrica de Bucurii”(desfăşurată în luna decembrie 2012), prin oferirea acestora unor copii din judeţ cu care soarta a fost mai puţin îngăduitoare.
Marea majoritate a celor peste 800 de jucării strânse în acest an au ajuns la copii fără posibilităţi prin intermediul unor organizaţii care îi au în responsabilitate. Astfel, Fundaţia Comunitară Alba a donat jucării Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba, Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, Asociaţiei Caritas Alba Iulia, Asociaţiei Pakiv România, Parohiei Ortodoxe Sîntimbru, Societăţii de Ajutorare Diakonia, Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba (pentru secţiile de pediatrie şi infecţioase, dar şi pentru creşă) şi Asociaţiei SM Speromax Alba, jucării care au ajuns în acest fel la copiii aflaţi în ocrotirea sau responsabilitatea acestor organizaţii. Copiii din Centrul Maternal “Speranţa”, din Căminul “Steaua Speranţei” şi cei din casa de tip familial “Riţa Gărgăriţa” din Bărăbanţ au primit jucăriile chiar de la angajaţii şi voluntarii Fundaţiei Comunitare Alba. În total, peste 500 de copii din judeţul Alba au primit de sărbători jucăriile donate în campania “Fabrica de Bucurii”.
„Dacă anul trecut 158 de copii din judeţ au primit jucării, anul acesta sunt peste 500, iar asta se datorează nu doar numărului impresionant de jucării primite, ci şi faptului că am colaborat foarte bine cu alte organizaţii neguvernamentale şi instituţii din judeţ care au copii în ocrotire, multiplicând astfel responsabilitatea noastră, a tuturor, în comunitate. Toţi copiii s-au bucurat atunci când au primit jucăriile. Chiar dacă acestea nu au fost noi, au fost în stare bună şi foarte bună, iar asta arată sufletul deosebit al celor care le-au donat” a declarat Dorin Sava, directorul executiv al Fundaţiei Comunitare Alba.
Astfel, nouă nu ne rămâne decât să-i felicităm pe organizatori, respectiv toţi membrii Fundaţiei Comunitare Alba, dar deopotrivă pe toţi acei oameni minunaţi, mai mici sau mai mari, care au făcut donaţii de jucării. Iar beneficiarilor, tuturor micuţilor din diverse centre de asistenţă socială ale judeţului, le dorim să aibă în continuare parte de sărbători de iarnă fericite şi le adresăm tradiţionalul „La mulţi ani”!
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Societate
Dovleacul, aliment specific toamnei: Ce beneficii aduce sănătății și cum îl putem consuma inteligent
Dovleacul, aliment specific toamnei: Ce beneficii aduce sănătății și cum îl putem consuma inteligent Bogată în carotenoizi, fibre și apă, cu un aport caloric redus, pulpa de dovleac poate deveni un aliat al unei alimentații echilibrate. De la supe-cremă și preparate la cuptor până la deserturi cu mai puțin zahăr, dovleacul oferă numeroase posibilități culinare. […]
Nucile și semințele: mici cât un pumn, bogate în beneficii. Cât și cum se consumă Nucile, migdalele, semințele de dovleac sau cele de in nu sunt doar o gustare practică. Cercetările nutriționale din ultimele decenii le plasează constant printre alimentele asociate cu o sănătate mai bună pe termen lung, iar specialiștii le recomandă ca parte […]
Foto-Știrea Ta | Stația de autobuz de pe strada Brândușei din Alba Iulia s-a „evaporat”. A rămas… un gard de sprijin: „Dați o mână de ajutor oamenilor care fac naveta, copiilor și bătrânilor!”
Foto-Știrea Ta | Stația de autobuz de pe strada Brândușei din Alba Iulia s-a „evaporat”. A rămas… un gard de sprijin: „Dați o mână de ajutor oamenilor care fac naveta, copiilor și bătrânilor!” Pe strada Brândușei din Alba Iulia, vizavi de sediul DSVSA Alba, nu mai există stație de autobuz amenajată corespunzător. Cei care merg […]
