Ştirea zilei
Exclusiv: Victimă a corupției instituționale din Alba, subiect de prima pagină în presa norvegiană
Una dintre ultimele ediții ale revistei “Folk Er Folk” (Oamenii sunt oameni) ce apare săptămânal în Oslo, Norvegia, are pe copertă fotografia unui albaiulian de etnie romă, Nicolae Stoica insotita de cuvinte ca rasism, abuz, sex. Povestea lui Stoica face subiectul editorialului și a unui articol ce se întinde pe nu mai puțin de 6 pagini, din publicația tipărită în 25.000 de exemplare.
Pe parcursul acestui an, am prezentat în alte câteva articole cum a evoluat situația tânărului rom de 28 ani din Alba Iulia, ce a emigrat în Norvegia chiar înainte să fie condamnat definitiv în 2011 la 4 ani şi 2 luni de închisoare cu executare, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune în celebrul dosar “Înşelăciune prin metoda maşinii de cusut Singer”. Povestea lui Nicolae Stoica este fără doar și poate demnă de un film.
Crescut în orfelinatele din Alba, victimă a unui abuz sexual pe când avea 15 ani, Stoica iese din sistemul instituționalizat la 19 ani.
Câţiva ani mai târziu, alături de alte 6 persoane, este condamnat definitiv la închisoare în cadrul aceluiaşi dosar, este dat apoi în urmărire naţională şi internaţională. Surpriză însă! Odată ajuns în Norvegia, tânărul este audiat mai multe ore de polițiști, depune o cerere de azil politic, considerându-se o victimă a sistemelor de justiţie, politic şi cel de protecţie a copilului din România și convinge justiția norvegiană să respingă cererea de extrădare trimisă de statul român, oferindu-i-se statutul de azilant politic. Acest lucru se întâmplă în anul 2012, cu un cetăţean al Uniunii Europene.
În revista “Folk Er Folk”, Nicolae Stoica reclamă “persecutia politică la care a fost supus mai bine de 7 ani si jumatate (2004-2011) de catre grupari de crima organizata constituite din functionari publici (politisti, procurori, judecatori, alesi locali etc.) la nivel de institutii ale statului in judetul Alba”.
Cum i-a convins Nicolae Stoica pe judecătorii norvegieni să ia în considerare serios posibilitatea ca albaiulianul să fie o victimă a sistemului de justiție din România nu știm exact, dar poate avea legătură cu atacul public și constant pe care îl face asupra unor instituții ale statului din județul Alba prin blogul său și cu rolul de activist pentru drepturile omului (romilor) pe care și l-a câștigat în Norvegia.
Este impresionant cum un stat de nivelul Norvegiei îî acordă, cel puțin temporar, șansa libertății, unui român de etnie romă condamnat definitv pentru comiterea unei infracțiuni de înșelăciune în România. Este impresionant cum o societate cu tradiție în ceea ce înseamnă respectarea drepturilor omului îl adoptă pe acest tânăr și îl integrează în cadrul ei, oferindu-i condițiile de viață pe care nu le-a avut niciodată.
Puteți citi mai jos textul editorialului din publicația norvegiană și câteva pasaje din articol.
„SUNT El CU ADEVĂRAT CRIMINALI?
Mulţi norvegieni şi-au format impresia că romii săraci care cerşesc în Norvegia sunt criminali. După cum se pare, acest punct de vedere a fost confirmat în vara aceasta, când poliţia din Oslo a subliniat faptul că într-un sondaj realizat, „68 din 69 de cerşetori” erau înregistraţi cu infracţiuni. De asemenea, poliţia a declarat recent că in total 628 de români au fost arestaţi pentru furt până acum în acest an.
În aceste condiţii, mulţi sunt de părere că, da, este probabil adevărat, aşa cum susţin cele mai dure critici, că este imposibil de făcut o distincţie între criminalitate şi romi! Ceea ce mulţi oameni nu au remarcat este faptul că cea mai mare parte a infracţiunilor cu care cerşetorii săraci din sondajul din vară erau înregistraţi au fost încălcări ale legii ordinii publice. Din cele 628 de persoane sărace înregistrate în statistică cu infracţiuni economice, majoritatea erau vinovaţi de furtişaguri de la magazine.
Prin urmare, este vorba în general nu despre crime grave, dar despre circumstanţe care sunt o consecvenţă a statutului de a fi sărac şi nedorit pe stradă. Este grav că poliţia, în mod deliberat, pune împreună mici delincveţe cu infracţiuni grave, înfricoşând astfel opinia publică şi stigmatizând un grup întreg de oameni.
Ceea ce este de asemenea grav este că, atunci când vine vorba de acest grup de oameni, poliţia are un procentaj fantastic de mare de sancţiuni (amenzi) acceptate. Asta înseamnă că acuzaţii nu au utilizat dreptul lor la un avocat şi la dovedirea legală a infracţiunii, ci au semnat amenzile de poliţie fără alte formalităţi, de multe ori în timp ce ei se aflau încă în custodia poliţiei.
Mulţi vin ulterior la noi spunând că ei au crezut în momentul respectiv că trebuie să dea o semnătura pentru a ieşi din închisoare. De multe ori ei nu sunt de acord cu privire la acuzaţii şi nu au înţeles că, prin semnarea documentelor pe care de obicei nu le pot citi, îşi recunosc vina. Cu mare îngrijorare am aflat acum că autorităţile au început chiar să expulzeze persoane din Norvegia pe baza unor astfel de mici amenzi. Din fericire, în prezent avem stabilit un parteneriat cu avocaţi şi voluntari din Autobuzul Dreptăţii pentru a rezolva aceste probleme.
Un tânăr care într-adevăr a simţit pe propria piele ce înseamnă să fii lipsit de protecţie legală fundamentală este Nicolae Stoica, recent ales ca director adjunct la Folk er Folk. Ca solicitant de azil în Norvegia, el se lupta acum pentru a convinge autorităţile norvegiene să citească documentele pe care le-a adunat despre crima judiciară din România împotriva a 14 ţigani, printre care şi el însuşi. Suntem mândri să vă prezentăm povestea lui în această ediţie a revistei Folk er Folk.”
În articol apar numele unor interlopi și a mai multor persoane care au îndeplinit sau îndeplinesc diferite funcții publice în județul Alba. Povestea este țesută în contextul unui conflict care a avut loc în urmă cu 7-8 ani, între Viorel Bumbu, președintele Partidei Romilor Alba din acea perioadă și Raul Rus zis “Pricu”.
“Nicolae Stoica aparține unei minorități care știm că este cea mai persecutată din Europa, iar el provine dintr-o țară care are o tradiție foarte scurtă în ceea ce privește statul de drept, transparența și democrația”, scrie în articolul revistei norvegiene.
Având în vedere dimensiunile materialului, vom reveni cu alte mici pasaje relevante din acest articol, odată ce le vom culege și analiza.

Ştirea zilei
FOTO VIDEO| Cum se băteau monedele de aur sau argint pe vremea romanilor, în vechiul oraș Apulum. Tânăr: „Valora în jur de cinci beri”
Cum se băteau monedele de aur sau argint pe vremea romanilor, în vechiul oraș Apulum. Tânăr: „Valora în jur de cinci beri”
Ca parte a primei ediții a Festivalului Plutăritului de la Ciugud, eveniment ce are ca scop promovarea tradițiilor și valorile etnografice din Bazinul Râului Mureș, un atelier monetar care reconstituie modul în care se băteau monedele antice a fost amplasat de către organizatori, pentru a împărtăși curioșilor tainele acestei ocupații străvechi.
Un tânăr iubitor de istorie a recreat, pentru ziarulunirea.ro, pașii care alcătuiau bătutul unei monede de aur sau de argint.
„Aici este un atelier de monetărie, unde facem monede de pe vremea romanilor. Avem un model, Dacia Capta. Pe atunci se folosea aur și argint, însă pentru această demonstrație luăm o pastilă de plumb.
Punem pastila în interiorul matriței, avem o ștanță, pe care o punem deasupra și batem apoi moneda cu ciocanul.
La vremea respectivă, ea valora în jur de 20 de lei din prezent. Nu este greu de prelucrat, pentru că plumbul este un material moale.”, a povestit tânărul.
La rândul său, Liviu Zgârciu, istoric la Muzeul Unirii din Alba Iulia, a vorbit despre importanța deosebită pe care portul l-a avut în comerțul cu sare din vremurile de mult apuse
„Suntem în preajma unuia dintre cele mai mari porturi de pe Mureș, portul orașului Apulum-Partoș, un oraș care s-a dezvoltat foarte mult în perioada antică, sarea fiind principala marfă de transport pe Mureș. Foarte multe depozite și mari depozite au fost construite în zona aceasta. Această tradiție, a plutăritului, a continuat și în Evul Mediu.”, a transmis istoricul, pentru ziarulunirea.ro
Duminică, Festivalul Plutăritului continuă cu demonstrații de rafting și plimbări cu caiacul pe râul Mureș, realizate de studenții și cadrele didactice de la Specializarea Educație Fizică și Sportivă din cadrul Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia. Copiii vor participa la ateliere de artă și de confecționare a unor obiecte din materiale reciclate sau pe care le-au adunat din natură. Festivalul se va încheia cu Expoziție de artă fotografică – „Tradiții etnografice în zona Râului Mureș”, care va fi găzduită în perioada următoare în sediul Primăriei Ciugud.
Manifestările se vor desfășura în zona debarcaderului din satul Drâmbar (Comuna Ciugud), pe malul Râului Mureș (vis-a-vis de Zona Industrială Ciugud). Evenimentul este organizat de Primăria Comunei Ciugud, în parteneriat cu Consiliul Județean Alba, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba și Asociația Petro Aqua Petroșani.
„Festivalul Plutăritului” este organizat în cadrul proiectului „Valorificarea și promovarea identității locale specifică zonei bazinul Mureșului folosind tehnologii moderne”, finanțat prin Program Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime; Punerea în aplicare a strategiilor de dezvoltare – Proiecte sprijinite de FLAG Bazinul Mureșului pe Măsura 4 – Revitalizarea și valorificarea identității locale.
Duminică, 29 mai 2022
• 11:00 Demonstrații de rafting și plimbări cu caiacul pe râul Mureș
Specializarea Educație Fizică și Sportivă din cadrul Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia
• 12:00 Ateliere pentru copii
*Atelier hand-made pentru realizarea de obiecte din materiale naturale, găsite în natură
*Atelier de artă
*Eco-atelierul: „Cum protejăm râul Mureș?”
• 14:00 Expoziție de artă fotografică – „Tradiții etnografice în zona Râului Mureș” (sediul Primăriei Ciugud).
Ştirea zilei
RADARE de WEEKEND în județul Alba: Drumurile monitorizate de Poliţia Rutieră, în perioada 28 – 29 mai 2022
RADARE de WEEKEND în județul Alba: Drumurile monitorizate de Poliţia Rutieră, în perioada 28 – 29 mai 2022
Inspectoratul de Poliție Județean Alba a comunicat amplasarea radarelor pe drumurile din județ, în perioada 28 – 29 mai 2022. Conducătorii auto sunt sfătuiți să circule cu atenție și în limitele vitezei legale, dacă este neaparat nevoie să o facă, dacă nu, sunt rugați să respecte restricțiile de circulație impuse de autorități.
Amplasarea radarelor în perioada 28 – 29 mai 2022
Drumul Naţional 1- Alba Iulia – Sântimbru –– Oiejdea – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc – limită cu judeţul Cluj
Drumul Naţional 1- Sebeş – Cut – Cunţa – limită judeţul Sibiu
Drumul Naţional 7 Săliştea –– Șibot – limită cu judeţul Hunedoara
Drumul Naţional 67C – Sebeş –Petreşti – Săsciori
Drumul Naţional 74 – Ighiu – Zlatna – Feneş – Abrud –– Bucium Cerbu
Drumul Naţional 75 – Câmpeni – Gârda – Arieşeni
Drumul Naţional 75 – Baia de Arieş – Lupşa
Alba Iulia – Bulevardul Încoronării – Bulevardului Ferdinand I – strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor
Municipiul Sebeş – strada Lucian Blaga, strada Traian
Cugir – strada Victoriei
Ocna Mureş – Războieni – Noşlac
Ştirea zilei
FOTO VIDEO| Încoronarea regilor României Mari, Ferdinand și Maria, reconstituită după 100 de ani în „Capitala Țării Moților”
Încoronarea regilor României Mari, Ferdinand și Maria, reconstituită după 100 de ani în „Capitala Țării Moților”
Unul dintre cele mai importante momente din istoria României s-a reconstituit azi la amiază, în prezența conducerii administrației publice din Câmpeni, cu ocazia promovării actului de la 15 octombrie 1922, când au fost încoronați la Alba Iulia, ca regi ai României Mari, Ferdinand și Maria.
Evenimentul organizat de Consiliul Județean Alba și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, cu sprijinul primăriei, instituțiilor de cultură din Câmpeni și a Asociației Culturale „Historia Renascita” din Pitești, a captat interesul a sute de spectatori în „Piața Avram Iancu” din centrul orașului, printre care s-au regăsit în majoritate elevi și preșcolari, cât și locuitori ai zonei, reprezentanți ai administrației publice locale și chiar turiști.
Prin acest demers, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia promovează actul de la 15 octombrie 1922, când la Alba Iulia, au fost încoronați ca regi ai României Mari, Ferdinand și Maria, sub forma inedită, a reconstituirii istorice. Astfel, în perioada 26 mai – 29 mai, istorici și voluntari ai muzeului albaiulian, însoțiți de membrii Asociației Culturale „Historia Renascita” din Pitești, fac un tur prin câteva localități din Munții Apuseni pentru a ține o adevărată lecție de istorie vie, intitulată sugestiv „Povestea Încoronării”: ieri la ora 16:00 a fost la Abrud, mâine, 28 mai, la 11:30, va fi la Avram Iancu, iar duminică, 29 mai, la ora 13:00, la Albac.
În timpul reconstituirii, spectatorii i-au văzut pe regele Ferdinand și regina Maria, personalitățile prezente atunci la Alba Iulia, precum Mihail Pherekyde, președintele Adunării Deputaților, cel care a înmânat regelui coroana de oțel, Mihail Orleanu, președintele Senatului, generalul francez, Henri Mathias Berthelot sau ofițeri români care au purtat hlamidele regale.
În programul evenimentului s-a regăsit și expoziție stradală dedicată Încoronării, expusă lângă Muzeul și Biblioteca Orășenească „Avram Iancu” Câmpeni, iar la finalul reconstituirii s-a desfășurat o sesiune de fotografii cu personajele de acum 100 de ani.
Ovidiu CULDA
-
Sportacum 19 ore
Liga a 4-a: Voința Stremț 4-4 nebun acasă cu Spicul Daia, la ultima reprezentație | CS Zlatna, „set” cu Kinder
-
Ştirea Taacum 21 de ore
VIDEO ȘTIREA TA| Exemplu al lipsei bunului simț în Câmpeni: O fosă septică este deversată la marginea drumului național DN75
-
Ştirea zileiacum 19 ore
FOTO VIDEO| Bijuterii de aproape 5 miloane de lei, bani și mașini, confiscate după PERCHEZIȚIILE din Alba si alte 17 județe: 8 persoane, reținute de polițiști
-
Ştirea zileiacum 19 ore
FOTO VIDEO| Încoronarea regilor României Mari, Ferdinand și Maria, reconstituită după 100 de ani în „Capitala Țării Moților”
-
Actualitateacum 22 de ore
Persoanele care nu realizează analizele de prevenție ar putea fi amendate. Ministrul Sănătății: Oamenii trebuie convinși să participe
-
Actualitateacum 23 de ore
Firmele din străinătate care își mută sediul în România primesc facilități fiscale: Anunțul lui Nicolae Ciucă
-
Curier Județeanacum 20 de ore
FOTO| Beneficiarii Centrului de zi pentru persoane adulte cu dizabilități „Sfântul Meletie” din Alba Iulia au vizitat mai multe obiective religioase din județul Alba
-
Ştirea zileiacum 21 de ore
FOTO| INCENDIU la un local din Bucerdea Grânoasă: Au intervenit pompierii cu două autospeciale
-
Actualitateacum 8 ore
Vouchere de vacanță 2022: Cine poate beneficia și până când pot fi acordate salariaților
-
Curier Județeanacum 23 de ore
FOTO| Concursul „Educație Rutieră – Educație pentru Viață”: Echipajul Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” din Alba Iulia a ocupat locul I
-
Actualitateacum 18 ore
Schimbări la Codul Rutier 2022: Ce trebuie să știe șoferii după ce Guvernul a adoptat Strategia Naţională privind Siguranţa Rutier
-
Actualitateacum 6 ore
ALERTĂ METEO: COD PORTOCALIU de ploi torențiale și grindină, în județul Alba. Zonele vizate