Ziarul Unirea

Gabriel Rotaru (41 ani) va apăra la… Europa Alba Iulia!

Fostul portar al Unirii Alba Iulia s-a înţeles cu conducerea celor de la Europa Alba Iulia, viceliderul Ligii a IV-a Alba, şi a semnat un contract cu gruparea pregătită de Alin Hancăş. În vârstă de 41 de ani, pe care i-a împlinit pe 8 ianuarie, Gabriel Rotaru (foto) a fost în ultimele 8 etape ale returului ediţiei trecute de campionat antrenorul principal al Unirii Alba Iulia şi a încheiat stagiunea pe locul al 11-lea în Liga a 2-a, seria vest. „Fotbalul este totul pentru mine, o plăcere supremă. O să apăr cât mă ţin balamalele şi cred că pot face faţă acestei noi provocări, Revin cu plăcere la Alba Iulia, episodul dezamăgitor cu Unirea este deja amintire. Asta-i viaţa, dacă aşa au considerat oamenii că trebuie să se comporte…„, a declarat Rotaru. Acesta va fi coleg cu ex-uniriştii Bălaş, Al. Popa, Hârciagă, dar şi cu mijlocaşul M. Cristea (dorit insistent de „Roti” în mandatul petrecut la divizionara secundă)
Cu doar câteva zile înaintea startului ediţiei 2011-2012 a Ligii a II-a colaborarea dintre cele două părţi a luat sfârşit brutal (după un eşec „amical” cu Arieşul Turda), iar Rotaru a fost înlocuit pe banca tehnică, după ce a bifat întreaga pregătire estivală, de Stelian Gherman. „Am căutat în această iarnă un portar experimentat şi l-am găsit pe Rotaru, un goalkeeper care nu are nevoie de niciun fel de prezentare. Ne-am înţeles foarte rapid iar de astăzi «Roti» va participa la antrenamente„, a spus Liviu Coacăză, vicepreşedintele „europenilor”, grupare care are drept obiectiv promovarea în Liga a III-a (implicit să devină campioană a Ligii a IV-a şi să câştige barajul). Rotaru n-a mai apărat într-un joc oficial din toamna anului 2010, adică de aproape un an şi jumătate şi a avut o perioadă de pauză din vara trecută, după ce a fost demis de pe banca tehnică a „alb-negrilor”. Fostul goalkeeper al Stelei, cu care a evoluat în preliminariile Champions League (în 1998 în dubla cu Panathinaikos Atena), veteranul goalkeeper originar din Luduş a activat începând in iarna anului 2005 numai la FC Unirea Alba Iulia, cu care a şi promovat în 2009 în Liga 1.

Dan HENEGAR
Foto Robert GHERGU

ELIT

Dan HENEGAR

2 Comentarii

ADRIAN 16 februarie 2012 at 16:48

Roty,stiu ca esti un profesionist adevarat.Iti doresc succes la aceasta ambitioasa echipa EUROPA.Tecunosc de mult timp,nu uit paradele tale care au salvat poarta Unirii de multe ori .Bafta tie si echipei!

alI 19 februarie 2012 at 21:29

Da, intr-adevar Europa a facut transferuri potrivite pe posturile ramase descoperite iar acest transfer a portarului Rotaru este de prim rang.Bafta!

Comentariile sunt oprite