Rămâi conectat

Ştirea zilei

Evaluarea Națională 2023 pentru clasa a VI-a a fost amânată DIN NOU. Când vor susține elevii examenele

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Evaluarea Națională 2023 pentru clasa a VI-a a fost amânată DIN NOU. Când vor susține elevii examenele

Ministerul Educației anunță că a fost amânată Evaluarea Națională pentru clasa a VI-a pentru zilele de 12 și 13 iunie, potrivit unui anunț de presă. Este a doua oară când calendarul Evaluării Naționale pentru clasa a VI-a este amânat. Inițial examenele ar fi trebuit să se desfășoare pe 24 și 25 mai, însă au fost amânate pentru 30 și 31 mai din cauza declanșării grevei naționale pe 22 mai. Anunțul ministerului Educației privind amânarea Evaluării Naționale vine după ce sindicatul din Învăţământul Preuniversitar “Prof.Ion Neacşu” Buzău, a precizat luni, că profesorii afiliați nu participă la Evaluare pentru că se deplasează la București pentru marșul de la Guvern spre Cotroceni.

Citește și: Modele de SUBIECTE EVALUARE Națională 2023 la clasa a VI-a: Teste și subiecte din anii precedenți


“A fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial ordinul de ministru pentru modificarea Calendarului de administrare a Evaluărilor Naționale la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a în anul școlar 2022 – 2023.

CITEȘTE ȘI: Ce se întâmplă cu BACALAUREATUL și EVALUAREA NAȚIONALĂ 2023: Până când trebuie încheiate mediile elevilor din ultimul an. CALENDARUL probelor

Elit - Gustul Desăvârșit

Evaluarea națională pentru clasa a VI-a va avea loc în zilele de 12 iunie – Limbă și comunicare, respectiv 13 iunie – Matematică și științe ale naturii“, potrivit ministerului Educației.

Anunțul Ministerului vine după ce Sindicatul Învăţământul Preuniversitar (SIP) “Prof.Ion Neacşu” Buzău a anunţat luni că profesorii afiliaţi nu se vor afla la catedre cu ocazia Evaluării Naţionale de la clasa a VI-a reprogramată în perioada 30 şi 31 mai din cauza grevei generale care.

“Suntem în grevă, sigur mâine ne vom deplasa la Bucureşti. Faţă de săptămâna trecută, de la debutul grevei generale, nu sunt schimbări semnificative în ceea ce priveşte numărul de sindicalişti care participă la protest. A apărut o modificare legislativă care, spre deosebire de prevederile precedente, întrerupe vechimea în Învăţământ în condiţiile în care intri în grevă. Vor fi probabil cei care au susţinut grade didactice şi ar fi obligaţi prin asta să amâne cu un an de zile, între cei care vor ceda. Deocamdată, oamenii sigur sunt speriaţi, dar greva continuă”, a declarat, pentru Agerpres, liderul Sindicatului Învăţământul Preuniversitar (SIP) “Prof.Ion Neacşu” Buzău, Ion Dobre.

CITEȘTE ȘI: PERICOL pentru Evaluarea Naţională şi Bacalaureatul 2023: Greva profesorilor din România ar putea să le BLOCHEZE

Amintim, peste 15.000 de profesori au protestat joi, în fața Palatului Victoria, pentru majorarea salariilor. Mitingul de amploare face parte din prima grevă generală a profesorilor din România ultimilor 18 ani. Creșterile salariale ale profesorilor cerute de aceștia nu sunt prevăzute în oferta Guvernului, ci doar carduri de sprijin, potrivit unui document al sindicatelor trimis în teritoriu.

De precizat, Evaluarea Națională pentru clasele a II-a și a IV-a au avut loc pentru că erau programate înainte de greva generală din 22 mai.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Ştirea zilei

Angajări în armată 2023: MApN scoate la concurs 4.000 de posturi. Cine poate aplica?

Ziarul Unirea

Publicat

în

Angajări în armată 2023: MApN scoate la concurs 4.000 de posturi. Cine poate aplica?

Ministerul Apărării Naționale a anunțat începerea unei ample campanii de recrutare în cadrul Armatei Române pentru anul 2023.

Această inițiativă are ca scop ocuparea a peste 4000 de posturi destinate soldaților profesioniști și este în curs de desfășurare în toate garnizoanele țării. Iată mai multe detalii despre această oportunitate de carieră în uniformă.

Elit - Gustul Desăvârșit

Cine poate aplica?

Tinerii interesați să se alăture Armatei Române trebuie să îndeplinească anumite criterii. Pot aplica civili care au absolvit cel puțin 10 ani de studiu și care se încadrează într-un interval de vârstă cuprins între 18 și 45 de ani. Este important de menționat că, odată acceptați în rândurile armatei, noii recruți trebuie să respecte reguli stricte de conduită și înfățișare.

Citește și: Angajări în ARMATA ROMÂNĂ 2023: Cine se poate angaja în MApN • Probe • Salarii în armată

Ce implică procesul de selecție?

Procesul de selecție presupune mai multe etape critice. Înainte de a fi evaluați în probele fizice, tinerii aspiranți la cariera militară sunt supuși evaluărilor psihologice și medicale pentru a se asigura că sunt potriviți pentru această profesie exigență. De asemenea, este important ca candidații să respecte anumite standarde de înfățișare, precum absența bărbii și un aspect fizic îngrijit. Eventualele tatuaje trebuie să fie discrete și să nu fie la vedere.

Ce presupune evaluarea fizică?

Proba sportivă a evaluării fizice include parcurgerea unui traseu militar și alergarea pe o distanță de doi kilometri. Aceste probe sunt menite să evalueze nivelul de pregătire fizică al candidaților și capacitatea lor de a face față cerințelor unei cariere militare.

Salariile pentru tinerii începători

Un aspect important pentru cei care doresc să se alăture Armatei Române este salariul. Potrivit reprezentanților Ministerului Apărării Naționale, tinerii recruți începători pot beneficia de un salariu de pornire de la 2.200 de lei. Aceasta reprezintă o oportunitate atrăgătoare pentru cei care doresc să înceapă o carieră în armată și să contribuie la apărarea țării.

În concluzie, Armata Română oferă în prezent oportunități de carieră semnificative pentru tineri interesați să se alăture forțelor armate. Cu peste 4000 de posturi disponibile și salarii competitive, această campanie de recrutare reprezintă o oportunitate deosebită pentru cei care doresc să își dedice viața apărării țării și servirii în uniformă.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO| O femeie însărcinată, din Alba, a falsificat o rețetă pentru a-și procura medicamente pentru avort, deși sarcina era prea avansată: Întreruperea la cerere în afara instituțiilor medicale și asistenței specializate poate produce tragedii

Ziarul Unirea

Publicat

în

O femeie însărcinată, din Alba, a falsificat o rețetă pentru a-și procura medicamente pentru avort, deși sarcina era prea avansată: Întreruperea la cerere în afara instituțiilor medicale și asistenței specializate poate produce tragedii

Gestul șocant la care a recurs o femeie însărcinată din Alba putea să-i aducă chiar și moartea. Tânăra, însărcinată în 15 săptămâni, a încercat să își procure ilegal medicamente pentru provocarea avortului, cu toate că medicul ginecolog i-a explicat că întreruperea sarcinii la cerere, având în vedere vârsta sarcinii, nu se mai poate efectua conform legislației din România.

Femeia s-a prezentat în urmă cu o săptămână la Clinica Gynlife din Alba Iulia, unde a fost consultată și s-a stabilit diagnosticul de sarcină săptămâna 15 în evoluție și colpită bacteriană. Aceasta a solicitat întreruperea sarcinii, medicul primar în obstetrică-ginecologie Ioan Casian Lăncrăjan explicându-i că acest lucru nu mai este posibil, sarcina depășind limita legală admisă în România pentru avortul la cerere: ”Pacienta a solicitat întrerupere de sarcină. I-am explicat că având în vedere vârstă sarcinii, întreruperea sarcinii la cerere nu se mai poate efectua conform legislației din România”, a declarat pentru ziarulunirea.ro medicul.

Elit - Gustul Desăvârșit

Femeia a fost sfătuită să păstreze sarcina și i s-au prescris ovule pentru secreția vaginală și indicații în vederea controalelor ulterioare. Acțiunile întreprinse de pacientă după ce a părăsit clinica sunt de-a dreptul halucinante. Aceasta se pare că a falsificat rețeta eliberată la clinică, modificând vârsta sarcinii și adăugând medicamentul folosit pentru provocarea avortului medicamentos.

”În data de 27 septembrie 2023, ora 17:30, am fost sunați de la o farmacie din oraș deoarece o rețetă eliberată din Clinica Gynlife în data de 22 septembrie 2023 ridica suspiciuni în vederea prescripției. În urma verificării am constatat că pacienta a fost consultatală în Clinica Gynlife în data de 22 septembrie 2023 stabilind diagnosticul de sarcină săptămâna 15 în evoluție și colpită bacteriană”, spune ginecologul.

Conform actualului Cod Penal din România, articolul 201, avortul este permis la cerere până în săptămâna a 14-a de sarcină. Medicii care efectuează avorturi după aceasta limită, cu excepția întreruperilor de sarcină terapeutice, riscă amendă sau închisoare de la 6 luni la 3 ani.

”Este evident că pacienta a modificat diagnosticul din sarcină săptămâna 15 în sarcina săptămâna 5 și a completat pe rețeta eliberată de noi medicamentul utilizat pentru întreruperea medicamentoasă a sarcinii prezentându-se cu aceasta la farmacie”, spun reprezentanții clinicii.

Medicul primar obstetrica ginecologie și Doctor în Medicină Ioan Casian Lăncrăjan a transmis prin intermediul ziarulunirea.ro și câteva precizări legate de întreruperea medicamentoasă a sarcinii.

Aceasta se poate realiza până la 63 zile amenoree (lipsa menstruație), maxim 9 săptămâni, după confirmarea ecografică a sarcinii intrauterine și stabilirea vârstei gestaționale. Medicația specifică acestei proceduri se eliberează din cabinete de specialitate, pacienta semnând consimțământul și administrând tableta în față medicului, care explică conduita ulterioară și stabilește data controlului ecografic pentru verificarea eficacității medicamentului.

În cazul în care oricare dintre aceste situații nu este îndeplinită, avortul medicamentos poate fi periculos pentru orice pacientă prin riscul de hemoragie masivă, infecții, în cazuri rare chiar deces.

Reprezentanții clinicii Gynlife au semnalat cazul și Colegiului Medicilor Alba. Reprezentanții Colegiului au precizat pentru ziarulunirea.ro că  va fi anunțat Colegiul Farmaciștilor în vederea înștiințării farmaciștilor din județ pentru a acorda o atenție sporită eliberării unor astfel de preparate, orice suspiciune legată de orice prescripție urmând să fie adusă la cunoștința medicului prescriptor.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Ştirea zilei

Șofer MORT DE BEAT, depistat de polițiști pe străzile din Alba Iulia: Ce alcolemie avea bărbatul

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Șofer MORT DE BEAT, depistat de polițiști pe străzile din Alba Iulia: Ce alcolemie avea bărbatul

La data de 27 septembrie 2023, în jurul orei 17.00, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au depistat un bărbat de 56 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism, pe B-dul Ferdinand I din Alba Iulia, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Elit - Gustul Desăvârșit

Față de conducătorul auto, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare