Rămâi conectat

Sport

Europa a pierdut la Ighiu!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Restanţa din etapa a 18-a a Ligii a IV-a dintre Performanţa Alba Iulia şi Europa Alba Iulia a fost tranşată prin golul marcat din penalty de S. Turuş (24) şi astfel noul antrenor al amifitrionilor Sorin Mărginean a debutat cu dreptul pe banca tehnică. Centralul albaiulian Nicuşor Marcu a avut o prestaţie care a nemulţumit ambele tabere, vizitatorii imputându-i faza la care a acordat lovitură de la 11 metri, iar gazdele maniera de arbitraj „pro” Europa, formaţie stopată din cursa spre barajul promovării. La final nervii s-au revărsat, iar „căpitanul” oaspeţilor Căt. Raţă şi-a vărsat năduful eşecului înregistrat după 6 victorii consecutive (totodată prima înfrângere externă a stagiunii), printr-o serie de înjurături la adresa unor fani locali.
Au evoluat formaţiile: *Performanţa (antrenor Sorin Mărginean): Boldi – Soporan, C. Olteanu, Ov. Turuş, Cioară, Hada, Dumitru (78, Mureşan), S. Turuş, Barbu (88, Haneş), C. Dănilă (82, Truţă), Fântână (90+2, Despa); *Europa Alba Iulia (antrenor Mihai Manea): Lasc – Sg. Oara, H. Marian, C. Raţă, Andreica (73, G. Jurcă), Staicu (43, Haiduc), A. Miclea, M. Cristea, M. Bratu, I. Gherman (60, Circov), Lenghel. În urma acestui rezultat, după 19 etape ale celui de-al patrulea eşalon, podiumul este următorul: 1. CSO Cugir 44 puncte (70-24), 2. Europa Alba Iulia 41 (50-15), 3. Performanţa Alba Iulia 41 (52-26). (Neluţu ŢÂRĂU)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

Recordul fotbalului amator din Alba: Hidro Mecanica Șugag, a patra campioană consecutivă care a promovat în Liga 3

Dan HENEGAR

Publicat

în

Recordul fotbalului amator din Alba: Hidro Mecanica Șugag, a patra campioană consecutivă care a promovat în Liga 3 În ultimii 14 ani, 12 campioane județene din Alba au promovat în Liga 3, un bilanț remarcabil în azul competițiilor organizate de AJF Alba Fotbalul amator din Alba continuă să performeze la capitolul promovărilor în Liga 3, […]

Citește mai mult

Sport

Mihai Țîra și Cristian Petropulos, singurii delegați de joc din Alba în următoarele două sezoane organizate de FRF

Dan HENEGAR

Publicat

în

Mihai Țîra și Cristian Petropulos, singurii delegați de joc din Alba în următoarele două sezoane organizate de FRF Mihai Țîra (secretarul Asociației Județene de Fotbal Alba) și Cristian Petropulos (președintele ASF Alba) sunt cei doi observatori din Alba care au calitatea de delegat de joc pentru următoarele două sezoane fotbalistice organizate de Federația Română de […]

Citește mai mult

Sport

Turul Ciclist al Sibiului, în județul Alba, joi, 3 iulie și sâmbătă, 5 iulie | Vezi traseul parcurs și programul celor două etape

Dan HENEGAR

Publicat

în

Turul Ciclist al Sibiului, în județul Alba, joi, 3 iulie și sâmbătă, 5 iulie | Vezi traseul parcurs și programul celor două etape Turul Ciclist al Sibiului, ediția a 15-a, va ajunge în Alba joi, 3 iulie, traseul primei etape cuprinzând și localități din județ. La fel se va întâmpla și sâmbătă, 5 iulie, în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea