Noţiunea de lux are diferite conotaţii în societăţile umane care s-au perindat de-a lungul istoriei. În România antebelică luxul era o noţiune ştiută doar de marii boieri români care îşi „mâncau” banii pe la Paris, în timp ce ţăranii români erau asupriţi şi de arendaşul român veşnic în căutare de bani. În România ceauşistă, lux era când aveai o Dacia 1300, când puteai să faci o excursie în Germania Democrată sau Cehia şi când plecai de două ori pe an la mare.
În România actuală luxul are conotaţii total diferite faţă de România de altădată. Există în România o mulţime de oameni întreprinzători de succes, extrem de diferiţi unii de alţii din punct de vedere intelectual sau cultural care trăiesc în lux şi aspiră la luxul unor cluburi selecte la care numai cotizaţia pe o lună valorează cât salariul unui muncitor român pe un an. Foarte mulţi oameni politici, oameni de afaceri, manelişti, oameni de pradă, în general, aspiră şi chiar au acest lux.
Luxul claselor bogate din România este din punct de vedere economic şi social, o necesitate. El, luxul, face ca surplusul de avere adunat în mâinile unui număr mic de oameni să circule în cercurile largi ale diferitelor profesiuni. Dacă nu ar exista surplusul de avere care dă naştere luxului cine ar mai cumpăra tablourile pictorilor, statuile sculptorilor, operele de artă ale scriitorilor sau savanţilor, mulţimea de lucruri frumoase la care râvnesc femeile şi aici mă refer la bijuterii, haine de firmă, poşete Louis Vuitton sau Gucci. Artiştii şi savanţii ar trebui să-şi blesteme soarta care i-a înzestrat cu atâta har dar nerespectat din punct de vedere pecuniar. Dacă în România se ridică atâtea vile de lux care aparţin claselor bogate şi surplusul se revarsă asupra celor ce construiesc aceste vile: arhitecţi, fierar-betonişti, tâmplari, faianţari sau „holoangări” (muncitor simplu, necalificat), atunci este foarte bine.
Dar întotdeauna un trai prea îmbuibat al claselor privilegiate stârneşte nemulţumirea, invidia sau ura socială a unei mulţimi imense de români care abia câştigă ceva ca s-o poată duce de pe o zi pe alta. Sub raportul moralei sociale el, luxul, este condamnabil, el poate avea urmări fatale şi anume ura de clasă care poate să facă să izbucnească o revoluţie.
Iată de ce este datoria politicienilor şi guvernanţilor români actuali să facă în aşa fel ca luxul să poată fi suportabil de marea masă de români, ca luxul să nu poată trezi ura de clasă. Este important ca prisosul de avere al societăţii româneşti, al poporului român să fie adus într-o direcţie bună care să-i aducă reale foloase fiecărui român în parte. Astfel bogăţia, o noţiune care face parte din societatea capitalistă, nu va trezi ură şi duşmănie ci va contribui la bunăstarea tuturor. Doamne, ocroteşte-i pe români!
Dr. Mircea FRENŢIU
Medic primar chirurg
