Rămâi conectat

Ştirea zilei

Erou în timpul liber. Un jandarm din Alba a prins un hoț recidivist, care voia să fugă după ce a sustras mai multe bunuri dintr-un magazin din cartierul albaiulian Micești

Ziarul Unirea

Publicat

în

Un jandarm din Alba, aflat în timpul liber, a prins un bărbat bănuit că ar fi sustras mai multe bunuri dintr-un magazin. Suspectul a ieșit de curând din închisoare, unde a fost trimis pentru furt.

Plutonierul adjutant Claudiu Botan, din cadrul Jandarmeriei Alba, se afla cu familia sâmbătă, 17 februarie, într-un magazin din cartierul albaiulian Micești.

În jurul orei 19.00, la același magazin a venit Eugen P. ( 48 de ani), din Alba Iulia, iar acesta, profitând de un moment de neatenție al angajaților, a luat dintr-o vitrină mai multe produse cu care a plecat fără să le plătească.

Bărbatul a fost observat de un trecător, care a dat alarma, iar subofițerul jandarm, alertat de țipetele acestuia, a plecat în urmărirea suspectului.

După câteva sute de metri, presupusul autor a fost prins, imobilizat și, deoarece în cauză exista suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârșirea infracțiunii de furt, a fost predat unui echipaj din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia pentru continuarea cercetărilor.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Arhimandritul Samuel Cristea, din Ciuruleasa, județul Alba, ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului

Ziarul Unirea

Publicat

în

Arhimandritul Samuel Cristea, din Ciuruleasa, județul Alba, ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului Arhimandritul Samuel Cristea a fost ales în demnitatea de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, cu titulatura „Bistrițeanul”, în ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, desfășurată miercuri, 2 iulie 2025, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Gudor Eszter,  cea mai bună absolventă de liceu de la secția maghiară din județul Alba, se pregătește pentru Facultatea de Medicină. A obținut rezultate excelente la diverse concursuri din țară și din Ungaria

Ziarul Unirea

Publicat

în

Gudor Eszter,  cea mai bună absolventă de liceu de la secția maghiară din județul Alba, se pregătește pentru Facultatea de Medicină. A obținut rezultate excelente la diverse concursuri din țară și din Ungaria Gudor Eszter,  a fost elevă la Colegiul Bethlen Gábor și a absolvit studiile liceale ca șefă de promoție, obținând rezultate excelente la […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Accident MORTAL pe DC114: O FETIȚĂ de nici 3 anișori a DECEDAT după ce a fost lovită de o mașină

Ziarul Unirea

Publicat

în

Accident MORTAL pe DC114: O FETIȚĂ de nici 3 anișori a DECEDAT după ce a fost lovită de o mașină Un accident mortal a avut loc în data de 2 iulie 2025, în jurul orei 18.45, în localitatea Căpușu Mic din județul Cluj. O fetiță de nici 3 anișori a decedat după ce a fost […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea