„ Decât o viaţă moartă, un negru vis de jele,
Mai bine stinge, Doamne, viaţa naţiunei mele…”
(Mureşanu – Tabou dramatic)
Credeţi că inegalabilul patriot Mihai Eminescu a ajuns la această concluzie cu adevărat dramatică în urma unei analize superficiale a stării naţiunii? Cel care dorea României „mare viitor” a intuit foarte exact jalnicul viitor – adică prezentul –altfel nu se explică dorinţa sa ca Dumnezeu să curme suferinţele interminabile ale poporului, prin dispariţia naţiunii…De fapt el alege răul cel mai mic dintre două variante groaznice:
„ Decât ca soarta oarbă din chin în chin s-o poarte,
Mai bine-atinge-i fruntea cu vântul mărei moarte.”
Preferă, îndurerat, ultima soluţie, înclinând să creadă că ţara nu-şi mai poate reveni cu forţe proprii din moment ce politica de atunci (din nefericire, ca şi cea de acum) nu era altceva decât „bal mascat de panglicari şi negustori de vorbe”, cum scria el în ziarul „Timpul”, consternat, ultragiat şi înfuriat de faptul că politicienii fără scrupule au distrus ţara, încât cuvintele poetului deveniseră dure, pe măsura durerii sale în faţa unui popor batjocorit de proprii conducători:
„Prea v-aţi arătat arama, sfâşiind această ţară,
Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni, de obicei,
Ca să nu se-arate-odată ce sunteţi – nişte mişei!”
(Scrisoarea III)
Marile, dureroasele şi insuportabilele adevăruri, scrise în ziare sau în poezii, precum şi patriotismul său autentic au fost taxate prin umilinţă, înfometare şi moarte…Când se va (re)deschide dosarul „Eminescu” poporul român va mai primi o palmă peste obraz, pentru că şi-a bătut joc de „Omul deplin al culturii româneşti”, permiţând şi acceptând asasinarea marelui patriot român, dar mai ales ascunzând acest adevăr groaznic până în zilele noastre. Cu siguranţă timpul nu va mai avea prea multă răbdare şi Adevărul ne va umple faţa de ruşine…
Timpul, oricât de mult ar trece, nu poate vindeca rănile provocate de minciună. Adevărul va calma doar conştiinţele celor care l-au iubit pe Poet şi ceea ce a iubit Poetul însuşi…
Ilie Muntean – Roşia de Secaş
1 comentariu
Superb. Un adevarat intelept.
Comentariile sunt oprite