Elevii din școli ar putea fi testați împotriva COVID-19. Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății: „Avem în vedere teste rapide antigen în școli”
Secretarul de stat, Andreea Moldovan, în Ministerul Sănătății, a anunțat în cadrul unei conferințe de presă faptul că ministerul dorește creșterea numărului de teste pentru a depista infecțiile cu COVID-19. Aceasta a mai adăugat faptul că se are în vedere și testarea în școli, cu teste antigen, adresată atât elevilor cât și cadrelor didactice.
„Focusul principal acum este pe creșterea capacității de testare. Am discutat despre modificarea unor indici de raportare care să ne arate fiabil stadiul în care suntem. Vom supune dezbaterii celorlalte foruri cu care colaborăm acești noi indicatori pe care sperăm să îi prezentăm cât de repede.
În paralel cu modificarea indicilor de raportare e esențial să creștem capacitatea de testare, ca să știm incidența reală în țară. În toate statele numărul infecțiilor crește alarmant, noile tulpini încep să fie circulante, țările adoptă măsuri suplimentare, ne obligă și pe noi să fim cu garda sus și să știm exact ce avem de făcut. Raporul ECDC ridică nivelul de alertă de la ridicat la foarte ridicat.
Am discutat mult despre testarea din școli, pentru că ne dorim cu toții să reînceapă școlile. Dar acest lucru trebuie făcut în siguranță. Pentru acest lucru avem în vedere testarea rapidă cu teste antigen. Testarea se va adresa și cadrelor didactice.”, a declarat Andreea Moldovan, secretar de stat la Ministerul Sănătății.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
PENSII 2024: Ce penalizări se aplică de la 1 septembrie pentru pensionarea anticipată. Explicații oficiale
PENSII 2024: Ce penalizări se aplică de la 1 septembrie pentru pensionarea anticipată. Explicații oficiale Noua lege a pensiilor prevede că stagiul minim de cotizare se va majora în funcție de evoluția speranței de viață din România și va elimina pensia anticipată fără penalizări. Potrivit legii, stagiul minim de cotizare contributiv este de 15 ani […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 13 ore
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale