Rămâi conectat

Curier Județean

Elevi de la Liceul Tehnologic ”Ștefan Manciulea” Blaj, premiați la Festivalul Național Școlar de Creativitate și Inventică ”Inovafest” de la Galați

Ziarul Unirea

Publicat

în

Festivalul Naţional Şcolar de Creativitate şi Inventică „Inovafest” ajuns la a  VIII-a ediţie, s-a desfăşurat în anul acesta la  Galati, eveniment la care au participat şi elevi de la Liceul Tehnologic “Ştefan Manciulea” Blaj, coordonaţi de d-na prof. Marinela Coman.

Festivalul Naţional INOVAFEST  a vizat promovarea exemplelor de bună practică în ceea ce priveşte creativitatea şi inovarea în învăţământ ca factor cheie pentru dezvoltarea competenţelor personale şi a pus în valoare creativitatea elevilor din învăţământul preuniversitar.
Secţiunile festivalului au inclus expoziţii de machete funcţionale, postere şi afişe de promovare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, prezentare de manuale,  cărţi de specialitate, precum şi alternative educaţionale pentru protecţia calităţii mediului,  a precizat prof. Marcu Ioan, directorul liceului.

Liceul Tehnologic “Ştefan Manciulea” a participat la secţiunea “Expoziţie de postere şi afişe de promovare a unităţilor de învăţământ preuniversitar” cu elevi din clasa a X-a Economic şi au obţinut urmatoarele rezultate:

– Premiul II – eleva Anuşcă Diana Ştefania cu lucrarea “Noi cei harnici”

– două premii III – elevii Ghejan Petruţa Gianina cu lucrarea “Drumul spre succes” şi Haţegan Comşa Tudor Florin şi Mondoc Alexandra cu lucrarea “Ai carte, ai parte”

– Menţiune – elevii Sârbu Cristian Alexandru, Fodor Zaharia Daniel, Mărginean Sebastian, Cosmin cu lucrarea “Impreună reuşim” precizează prof. Coman Marinela, coordonatoarea proiectului.

Participând la acest festival, elevii au avut şansa de a-şi pune în valoare creativitatea, de a-şi testa potenţialul creativ şi inovativ, de a-şi extinde spectrul de rezultate/ produse ale învăţării, a declarat directorul adjunct, Drăgan Elena.

Organizatorii evenimentului au fost Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştinţifice, Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi şi Colegiului Tehnic „Radu Negru” Galaţi.  (A.M.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Mircea Hava: Cu adâncă tristețe am aflat vestea trecerii din această lume a bunului meu prieten, Dorel Burlan

Ziarul Unirea

Publicat

în

Mircea Hava: Cu adâncă tristețe am aflat vestea trecerii din această lume a bunului meu prieten, Dorel Burlan „Cu adâncă tristețe am aflat vestea trecerii din această lume a bunului meu prieten, Dorel Burlan”, spune, într-un mesaj de condoleanțe, europarlamentarul Mircea Hava. Citește și: Dorel Burlan, administrator al firmei Arieșul Conf Baia de Arieș, a […]

Citește mai mult

Curier Județean

Greu la deal cu boii mici și ”mort de beat”: Un bărbat din Cluj a ajuns la spital după ce a căzut de pe o trotinetă, într-un gard de sârmă, în timp ce urca o pantă pe o stradă din Aiud

Ziarul Unirea

Publicat

în

Greu la deal cu boii mici și ”mort de beat”: Un bărbat din Cluj a ajuns la spital după ce a căzut de pe o trotinetă, într-un gard de sârmă, în timp ce urca o pantă pe o stradă din Aiud Un bărbat din Cluj a confirmat zicala potrivit căreia e ”greu la deal cu […]

Citește mai mult

Curier Județean

Tânăr din Sânpetru de Câmpie, județul Mureș, REȚINUT în Alba pentru conducere fără permis și sub influența alcoolului

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Tânăr din Sânpetru de Câmpie, județul Mureș, REȚINUT în Alba pentru conducere fără permis și sub influența alcoolului Polițiștii din municipiul Aiud, în urma unui control, au oprit în după-amiaza de joi, 3 iulie 2025, un autoturism condus de un tânăr de 25 de ani, din localitatea Sânpetru de Câmpie, județul Mureș. La data de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea