Rămâi conectat

Curier Județean

Duminică, la ”Bogăţiile Toamnei” 2019, ne umplem cămara la Blaj

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Duminică, la ”Bogăţiile Toamnei” 2019, ne umplem cămara la Blaj

Centrul de Cultură ”Augustin Bena” ne invită duminică, 22 septembrie, la o manifestare cu tradiție în „Mica Romă“, ”Bogățiile toamnei”.

Ajuns la cea de-a XIX-a ediție, evenimentul este gândit ca un semn de respect pentru cei care muncesc cu trudă pământul și vin în cele două piețe din Blaj pentru a-și comercializa produsele: legume-fructe, vinuri, produse apicole, flori și plante ornamentale, produse de panificație.

Începând cu ora 10.00, în Piața Mare, sunteți așteptați cu expoziții cu vânzare de produse agroalimentare, artă fotografică din ”Timp Străvechi”, iar apoi vor fi premiați producătorii agricoli. Nu va lipsi spectacolul extraordinar de folclor, susținut de Ansamblul Folcloric ”Augustin Bena” al județului Alba alături de Ansamblul de dansuri al județului Alba, coregrafia Alexandra și Flaviu Mârza, precum și de soliștii vocali: Leontina Farcaș, Floricica Moga, Dorina Narița, Maria Filimon, Nicolae Plută și Nicolae Tuhuț.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Tarife MAJORATE pe 9 trasee de transport județean din Alba: Propunere pe agenda Consiliului Județean

Ziarul Unirea

Publicat

în

Tarife majorate pe 9 trasee de transport județean din Alba: Propunere pe agenda Consiliului Județean Operatorul de transport rutier SC Excelent Trans SRL a solicitat modificarea tarifelor de călătorie practicate pentru serviciul public de transport persoane prin curse regulate pe traseele atribuite direct prin măsuri de urgenţă. Este vorba de 9 trasee de transport județean […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | INCENDIUL de la Strungari: Pompierii din Alba și voluntarii continuă lupta cu flăcările. Mobilizare masivă pentru stingerea focului

Ziarul Unirea

Publicat

în

INCENDIUL de la Strungari: Pompierii din Alba și voluntarii continuă lupta cu flăcările. Mobilizare masivă pentru stingerea focului Pompierii din Alba și voluntarii continuă lupta cu flăcările în încercarea de a stinge incendiul de litieră de pădure și vegetație uscată, izbucnit luni, 1 iulie 2025. ”În cursul zilei de ieri, am fost solicitați să intervenim […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Lucrări de reparații pe DN 74A, în zona Roșia Montană: Strat de uzură așternut pe tronsoanele afectate de calamitățile din 2021

Ziarul Unirea

Publicat

în

Lucrări de reparații pe DN 74A, în zona Roșia Montană: Strat de uzură așternut pe tronsoanele afectate de calamitățile din 2021 Prefectul județului Alba, Nicolae Albu, a fost prezent, miercuri, 2 iulie 2025 pe șantierul lucrărilor de infrastructură rutieră desfășurate pe DN 74A, pe raza UAT Roșia Montană, alături de șeful Secției de Drumuri Naționale […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea