Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Editorial

Dreptate şi adevăr

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Copii mari ce suntem mereu jucându-ne sau măcar chibiţând jocul politic al altora, am primit la 1 Iunie o nouă „jucărie” de la preşedintele Traian Băsescu. Într-o conferinţă de presă maraton preşedintele ne-a anunţat care sunt principalele modificări ale Constituţiei României pe care el le propune. Ne vom „juca” multă vreme dezbătându-le chiar dacă liderii Opoziţiei au declarat imediat că nu vor intra în jocul preşedintelui şi nu vor discuta despre modificările propuse, pe de o parte pentru că ei înşişi au propriile propuneri, iar pe de altă parte pentru că nu doresc ca discutând despre modificarea Constituţiei să mute interesul publicului de la subiectele economice legate de criză, scăderea veniturilor şi a nivelului de trai. În atitudinea şi argumentarea lor există mult adevăr pentru că nu este pentru prima dată când preşedintele lansează subiecte care să ne abată atenţia de la cea ce ne doare cel mai tare, traiul nostru zilnic. Este însă în ea şi dreptate? Şi când mă întreb acest lucru mă refer la necesitatea ca orice intenţie de modificare a Legii Fundamentale, indiferent de unde vine ea, să fie dezbătută, analizată sub toate aspectele şi influenţele ei pentru că ea trasează cadrul dezvoltării viitoare a societăţii. Preşedintele Consiliului Naţional al PSD Adrian Năstase atrăgea ieri atenţia că iniţiativa preşedintelui Traian Băsescu este în afara legii pentru că există prevederi exacte despre cum trebuie procedat pentru modificarea Constituţiei, în niciun caz ea nu este la îndemâna preşedintelui, ci a guvernului şi intră în plenul camerelor parlamentare după ce a fost discutată cu toate grupurile parlamentare. Or, există deja în discuţia comisiei parlamentare special constituite pentru modificarea Constituţiei un proiect venit de la guvern.
Vorbind despre adevăr şi dreptate în raport cu acest nou subiect să spunem că este un adevăr că pentru adoptarea proiectului de modificare a Constituţiei este necesară adoptarea lui cu cel puţin două treimi din voturile parlamentarilor. Este la fel de adevărat că actuala Coaliţie nu dispune de aceste voturi, aşa cum este adevărat că unii lideri maghiari (pe care se bazează Coaliţia) au criticat deja propunerile prezentate de şeful statului considerând că nu este în interesul statului român, al cetăţenilor ca puterile preşedintelui să crească în timp ce rolul Parlamentului să scadă. Preşedintele propune un Parlament unicameral cu maximum 300 de parlamentari argumentând printre altele cu scăderea costurilor. Este adevărat, dar este la fel de adevărat că democraţia costă. Suntem acum în criză economică dar momentul va fi depăşit într-un interval de timp mai scurt decât cel care s-ar scurge până la o nouă modificare a Constituţiei. Cât este de drept să acceptăm o diminuare a democraţiei doar pentru că este scumpă?
Propunerile preşedintelui sunt numeroase iar printre cele care au stârnit, aşa cum el se aştepta dealtfel, comentarii este modificarea textului constituţional care prezumă caracterul licit al averilor. Modificarea este că acest caracter prezumat a dobândirii licite dispare astfel încât nu cei care au eventuale suspiciuni asupra modului în care a fost dobândită o avere trebuie să dovedească obţinerea ei ilicită, ci deţinătorul ei trebuie să demonstreze că este corect. Dar asta contravine principiului de drept conform căruia orice persoană este considerată nevinovată până la condamnarea sa şi că nu ea trebuie să-şi dovedească nevinovăţia, ci invers. Este dreptate în acest fapt? Probabil că nu. Dar este foarte adevărat că propunerea va da apă la moară celor care, sărăciţi, vor să ştie de unde au făcut unii averea. Chiar dacă nesocotirea unui principiu de drept s-ar putea întoarce în timp împotriva lor!
Anca DINICĂ


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Editorial

Editorial

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului

Ziarul Unirea

Publicat

în

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea