Rămâi conectat

Ştirea zilei

DOCUMENT| Școală online sau cu prezență fizică: CNSU propune un scenariu ce ține de paturile libere din spital în fiecare județ. Rata de vaccinare este eliminată

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

DOCUMENT| Școală online sau cu prezență fizică: CNSU propune un scenariu ce ține de paturile libere din spital în fiecare județ. Rata de vaccinare este eliminată

Cursurile în școli și licee se vor face cu prezență fizică sau vor trece în online conform unui nou scenariu, potrivit unei decizii adoptate joi seara de către Comitetul Național pentru Situații de Urgenţă. Decizia va permite Ministerului Sănătății și Ministerului Educației să dea un ordin comun care să lege școala online de numărul de paturi COVID libere în fiecare județ.

Decizia CNSU:

Se abilitează Ministerul Educației și Ministerul Sănătății în vederea modificării Ordinului comun nr. 5.338/2.015/01.10.2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 cu modificările și completările ulterioare, în sensul prevederii următoarelor scenarii:

a) desfășurarea cursurilor cu prezență fizică la nivelul tuturor unităților de învățământ preuniversitar/conexe situate în județele în care rata de ocupare la nivel județean a paturilor de spital destinate îngrijirii pacienților COVID-19 este de cel mult 75%;
b) desfășurarea cursurilor în regim online la nivelul tuturor unităților de învățământ preuniversitar/conexe situate în județele în care rata de ocupare la nivel județean a paturilor de spital destinate îngrijirii pacienților COVID-19 este mai mare de 75%;
c) reluarea cursurilor cu prezență fizică, la nivelul tuturor unităților de învățământ preuniversitar/conexe situate în județele în care rata de ocupare la nivel județean a paturilor de spital destinate îngrijirii pacienților COVID-19 a fost mai mare de 75%, numai după ce aceasta scade sub 70% la nivel județean;
d) instituirea, în sarcina direcțiilor județene de sănătate publică și a municipiului București, a obligației de publicare pe site-ul propriu a ratei de ocupare a paturilor în fiecare săptămână, având ca zi de referință ziua de joi, pe baza datelor existente în platforma „Alerte MS”. La nivelul municipiului București și județului Ilfov, se va publica rata cumulată de ocupare a paturilor pentru cele două unități administrativ-teritoriale.
e) suspendarea cursurilor cu prezență fizică pentru o perioadă de 10 zile la nivelul unităților de învățământ preuniversitar/conexe, la apariția a 3 cazuri confirmate de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o grupă de învățământ antepreșcolar/preșcolar sau clasă de învățământ primar, gimnazial, liceal, profesional și postliceal.

Ce prevede acum ordinul comun privind funcționarea școlilor

Până în prezent ordinul comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății stipula că elevii și copiii de grădiniță din localitățile unde rata de infectare COVID-19 depășește 3 la mie vor merge la școală fizic sau vor face ore online în funcție de procentul profesorilor care s-au vaccinat.

Mai exact, acolo unde procentul profesorilor care s-au vaccinat era de peste 60%, copiii puteau continua să facă școala în format fizic. Acolo unde rata de vaccinare în rândul cadrelor didactice era sub 60%, iar incidența cazurilor COVID-19 în localitate era peste 3 la mie, elevii treceau în online.

sursa: hotnews.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Garda Apulum și Garda Cetății, unice în România, își reiau spectacolele din 1 mai: Deschiderea oficială a sezonului turistic în Cetatea Alba Carolina

Ziarul Unirea

Publicat

în

Garda Apulum și Garda Cetății, unice în România, își reiau spectacolele din 1 mai: Deschiderea oficială a sezonului turistic în Cetatea Alba Carolina Sezonul turistic se deschide oficial din 1 mai 2024, în Cetatea Alba Carolina. Tot de la aceeași dată, Garda Apulum și Garda Cetății, unice în România, își vor relua spectacolele. Mii de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea