Ştirea zilei
DOCUMENT| Măsuri de limitare și prevenire a răspândirii virusului COVID, pentru fiecare unitate administrativ-teritorială de pe raza judeţului Alba. Hotărâre CJSU
DOCUMENT| Măsuri de limitare și prevenire a răspândirii virusului COVID, pentru fiecare unitate administrativ-teritorială de pe raza judeţului Alba. Hotărâre CJSU
Având în vedere adoptarea de către Guvernul României a Hotărârii nr.1130 pentru modificarea H.G. nr.1090 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 octombrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 1013 din 22.10.2021,
În conformitate cu:
-Legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19, cu modificările și completările ulterioare;
-Legea nr.136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic;
-O.U.G. nr.21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, aprobată prin Legea nr.15/2005, cu modificările și completările ulterioare;
-H.G.nr.557/2016 din 3 august 2016 privind managementul tipurilor de risc
Ținând cont de:
· prevederile art. 10 din Regulamentul-cadru privind structura organizatorică, atribuțiile, funcționarea și dotarea comitetelor și centrelor operative pentru situații de urgență, aprobat prin H.G. nr.1491/2004;
· prevederile art. 23 alin. (1) din Regulamentul de Organizare și Funcționare a C.J.S.U. Alba, aprobat prin Ordinul Prefectului județului Alba nr.336/25.07.2017, cu modificările și completările ulterioare;
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Alba, convocat în ședință extraordinară în data de 24.10.2021,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Începând cu data de 25.10.2021, ora 00,00, la nivelul tuturor unităților administrativ-teritoriale de pe raza județului Alba, se vor respecta măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 stabilite potrivit H.G. nr.1090 din 10.10.2021, astfel cum a fost modificată și completată cu H.G. nr.1130 din 22.10.2021, prevăzute în Anexa care este parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Hotărârile adoptate de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Alba până la data adoptării prezentei hotărâri, în aplicarea prevederilor H.G. nr.1090/10.10.2021 își încetează aplicabilitatea în data de 24.10.2021 la ora 24.00.
Art. 3. Prezenta hotărâre se transmite membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Alba, la toate U.A.T.-urile de pe raza județului Alba, în vederea aducerii la cunoștința populației, operatorilor economici și instituțiilor publice, prin toate mijloacele de comunicare avute la dispoziție. De asemenea, prezenta hotărâre se transmite la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și la Departamentul pentru Situații de Urgență de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență „UNIREA” al județului Alba. Totodată, hotărârea se va afișa pe site-ul Instituției Prefectului – Județul Alba.
ANEXĂ:
Măsuri de limitare și prevenire a răspândirii virusului SARS-COV-2, pentru fiecare unitate administrativ-teritorială de pe raza judeţului Alba
Art. 1. — În condițiile art. 1 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 1090/2021, astfel cum a fost modificată și completată prin H.G. nr. 1130 din 22.10.2021, se vor respecta următoarele măsuri:
1. pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2 sunt interzise organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte, spectacole, cursuri de instruire, workshopuri, conferințe sau alte tipuri de întruniri, organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive și altele asemenea), precum și a întrunirilor de natura activităților culturale, științifice, artistice, sportive sau de divertisment în spații deschise sau închise, cu excepția celor organizate și desfășurate potrivit pct. 2—13;
2. activitățile de pregătire fizică în cadrul structurilor și bazelor sportive, definite conform Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare, constând în cantonamente, antrenamente și competiții sportive organizate pe teritoriul României, pot fi desfășurate numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 43 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;
3. în condițiile pct. 2 se permite desfășurarea de către sportivii profesioniști, legitimați și/sau de performanță a activităților de pregătire fizică în bazine acoperite sau aflate în aer liber, iar activitățile de pregătire fizică în spații închise sunt permise în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 43 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;
4. în spațiile închise sau deschise, competițiile sportive se pot desfășura pe teritoriul României fără participarea spectatorilor, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 43 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;
5. activitățile instituțiilor muzeale, bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producție de film și audiovizuală, instituțiilor de spectacole și/sau concerte, școlilor populare de artă și meserii, precum și evenimentele culturale în spații închise sau deschise se pot desfășura numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 44 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;
6. în condițiile pct. 5, organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte în spații închise sau deschise sunt permise cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului și cu purtarea măștii de protecție. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 44 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;
7. activitatea cultelor religioase, inclusiv slujbele și rugăciunile colective, se desfășoară în interiorul și/sau în afara lăcașurilor de cult, cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;
8. în condițiile pct. 7, pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2, organizarea de procesiuni și/sau pelerinaje religioase este permisă numai cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al Secretariatului de Stat pentru Culte;
9. activitățile recreative și sportive desfășurate în aer liber sunt permise cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2
și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății, după caz, cu ministrul tineretului și sportului, ministrul mediului, apelor și pădurilor sau ministrul agriculturii și dezvoltării rurale;
10. se permit organizarea și desfășurarea de către instituțiile cu atribuții în domeniul apărării naționale, ordinii și siguranței publice, în aer liber, a activităților specifice, sub supravegherea unui medic epidemiolog;
11. se permit organizarea și desfășurarea activităților specifice din domeniul diplomatic, inclusiv la sediile misiunilor diplomatice și oficiilor consulare acreditate în România, astfel încât să fie asigurate o suprafață de minimum 4 mp pentru fiecare persoană participantă și respectarea regulilor de protecție sanitară;
12. se permite, în condițiile Legii nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, republicată, cu modificările ulterioare, organizarea de mitinguri și demonstrații cu un număr de participanți de maximum 100 de persoane și cu purtarea măștii de protecție. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
13. se permite desfășurarea activităților de prevenire și combatere a pestei porcine africane prin vânători colective la care pot participa maximum 20 de persoane.
Art. 2. — (1) În condițiile art. 2 din Anexa nr.3 la H.G. nr. 1090/2021, astfel cum a fost modificată și completată prin H.G. nr. 1130 din 22.10.2021, se vor respecta următoarele măsuri:
1. în toate localitățile se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22,00—5,00, cu următoarele excepții:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
c) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum
ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie.
2. măsurile instituite la pct. 1 nu se aplică persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2 și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare, pe suport hârtie sau în format electronic, sau al certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19;
3. măsurile instituite la pct. 1 și 2 nu se aplică persoanelor fizice provenite din state ale căror autorități nu emit certificate digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19 sau documente compatibile cu aceste certificate, vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2 și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin documente, pe suport hârtie sau în format electronic, care să ateste vaccinarea sau vindecarea de infecția cu virusul SARS-CoV-2 a acestor persoane.
(2) Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, prevăzut la alin. (1) pct. 1 lit. a), persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
(3) Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, prevăzut la alin. (1) pct. 1 lit. b)—d), persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
(4) Declarația pe propria răspundere, prevăzută la alin. (2) și (3), trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.
Art. 3. — În condițiile art. 4 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 1090/2021, astfel cum a fost modificată și completată prin H.G. nr. 1130 din 22.10.2021, pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2, în perioada stării de alertă se interzic efectuarea transportului rutier de persoane prin servicii ocazionale, precum și suplimentarea unor curse regulate, potrivit reglementărilor în vigoare, în scopul participării la procesiunile și/sau pelerinajele religioase către locurile unde se desfășoară aceste activități.
Art. 4. — În condițiile art. 6 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 1090/2021, astfel cum a fost modificată și completată prin H.G. nr. 1130 din 22.10.2021, se vor respecta următoarele măsuri:
1. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00—21,00. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
2. activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum și la terasele acestora este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00—21,00. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
3. măsurile prevăzute la pct. 1 și 2 se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin doi pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;
4. în situația în care activitatea operatorilor economici prevăzuți la pct. 1—2 este restricționată sau închisă, se permit prepararea hranei și comercializarea produselor
alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;
5. operatorii economici prevăzuți la pct. 1—2 vor respecta obligațiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;
6. prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu excepția celor prevăzute la pct. 3, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății, al ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare. Consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice este permis în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
7. activitatea în baruri, cluburi și discoteci este interzisă.
Art. 5. — (1) În condițiile art. 7 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 1090/2021, astfel cum a fost modificată și completată prin H.G. nr. 1130 din 22.10.2021, este instituită obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități în domeniul comerțului și prestărilor de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, inclusiv în interiorul centrelor și parcurilor comerciale, să își organizeze și să își desfășoare activitatea în intervalul orar 5,00—21,00.
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în intervalul orar 21,00—5,00 operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.
(3) Prin excepție de la prevederile alin. (1), unitățile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum și operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane și de mărfuri își pot
desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară.
Art. 6. — În condițiile art. 8 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 1090/2021, astfel cum a fost modificată și completată prin H.G. nr. 1130 din 22.10.2021, se vor respecta următoarele măsuri:
1. transportul feroviar se desfășoară cu respectarea măsurilor și restricțiilor referitoare la igiena și dezinfecția spațiilor comune din gări, halte, stații sau puncte de oprire, a echipamentelor și garniturilor de tren, procedurile și protocoalele din interiorul gărilor, haltelor, stațiilor sau punctelor de oprire, dar și în interiorul vagoanelor și garniturilor de tren, gradul și modul de ocupare a materialului rulant, regulile de conduită pentru personalul operatorilor și pentru pasageri, precum și privitor la informarea personalului și pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor și personalului ce activează în domeniul transportului feroviar, stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor și infrastructurii, al ministrului afacerilor interne și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 32, 34 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;
2. transportul rutier se desfășoară cu respectarea măsurilor și restricțiilor referitoare la igiena și dezinfecția mijloacelor de transport persoane, procedurile și protocoalele din interiorul mijloacelor de transport, gradul și modul de ocupare a mijloacelor de transport, regulile de conduită pentru personalul operatorilor și pentru pasageri, precum și privitor la informarea personalului și pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor și personalului ce activează în domeniul transportului rutier, stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor și infrastructurii, al ministrului afacerilor interne și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 32, 35 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;
3. transportul intern și internațional de mărfuri și persoane se desfășoară cu respectarea prevederilor din ordinul comun al ministrului transporturilor și infrastructurii, al ministrului afacerilor interne și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 37 din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 7. — În condițiile art. 9 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 1090/2021, astfel cum a fost modificată și completată prin H.G. nr. 1130 din 22.10.2021, se vor respecta următoarele măsuri:
1. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activitatea în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
2. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de administrare a piscinelor interioare este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
3. operatorii economici care desfășoară activități de administrare a ștrandurilor exterioare, a piscinelor exterioare sau a sălilor de sport/fitness vor respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;
4. activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă până la 30% din capacitatea maximă a spațiului. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
5. operatorii economici care desfășoară activități de jocuri de noroc au obligația să respecte orarul de lucru cu publicul și restricțiile stabilite prin hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, la propunerea Grupului de suport tehnico/științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României sau a comitetului județean pentru situații de urgență. Măsurile se stabilesc pentru unitățile administrativ-teritoriale în care se constată o răspândire comunitară intensă
a virusului și/sau un număr în creștere al persoanelor infectate cu virusul SARS-CoV-2;
6. activitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00—21,00. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
7. activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spații închise sau deschise este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00—21,00. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
8. operatorii economici care desfășoară activități de tratament balnear vor respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul ministrului sănătății, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;
9. operatorii economici care desfășoară activități de jocuri de noroc, îngrijire personală, primire turistică cu funcțiuni de cazare, precum și activități de lucru în birouri cu spații comune în sistem deschis vor respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare, în baza căruia își pot desfășura activitatea;
10. instituțiile și autorităților publice, operatorii economici și profesioniștii vor organiza activitatea astfel încât să asigure, la intrarea în sediu, în mod obligatoriu, triajul epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu, cât și pentru vizitatori, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 13 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;
11. activitatea la nivelul cabinetelor stomatologice și unităților sanitare non-COVID, se va desfășura în condițiile stabilite prin ordinul ministrului sănătății, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 8. — În condițiile art. 10 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 1090/2021, astfel cum a fost modificată și completată prin H.G. nr. 1130 din 22.10.2021, se vor respecta următoarele măsuri:
1. activitatea în creșe este permisă numai cu respectarea condițiilor stabilite prin ordin comun al ministrului educației, al ministrului muncii și protecției sociale și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;
2. activitatea operatorilor economici care desfășoară activități tip after-school se suspendă pe o perioadă de 14 zile de la data intrării în vigoare a prezentelor măsuri;
3. în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ sunt permise activitățile didactice și alte activități specifice, precum și organizarea și desfășurarea examenelor pentru elevi/studenți, cadre didactice, în condițiile respectării măsurilor de prevenire, stabilite prin ordin comun al ministrului educației și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;
4. la apariția a 3 cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2 într-un interval de 7 zile consecutive, în spațiile destinate cazării elevilor sau studenților, se instituie măsura închiderii clădirii pentru o perioadă de 14 zile. Pentru elevii/studenții care nu au posibilitatea deplasării la domiciliu sau o altă locație se asigură de către unitatea/instituția de învățământ responsabilă cazarea în condiții de carantină, precum și măsurile necesare pentru sprijinirea asigurării necesităților de bază.
Art. 9. — (1) În condițiile art. 11 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 1090/2021, astfel cum a fost modificată și completată prin H.G. nr. 1130 din 22.10.2021, activitatea piețelor agroalimentare, inclusiv a piețelor volante, definite potrivit art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004 privind exercitarea comerțului cu produse și servicii de piață în unele zone publice, cu modificările și completările ulterioare, se desfășoară în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, al ministrului sănătății și al ministrului muncii și protecției sociale.
(2) În condițiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare, activitatea târgurilor, a bâlciurilor și a talciocurilor, definite potrivit art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004, cu modificările și completările ulterioare, este permisă până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, al ministrului sănătății și al ministrului muncii și protecției sociale. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Art. 10. — (1) În condițiile art.12 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 1090/2021, astfel cum a fost modificată și completată prin H.G. nr. 1130 din 22.10.2021, pe durata stării de alertă, angajatorii dispun organizarea muncii la domiciliu sau în regim de telemuncă, pentru cel puțin 50% din angajați, acolo unde specificul activității permite, în condițiile art. 108—110 din Legea nr. 53/2003 — Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și cu respectarea prevederilor Legii nr. 81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă, cu modificările și completările ulterioare.
(2) În situația în care nu se poate desfășura activitatea de către salariat în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu și în vederea evitării aglomerării transportului public, angajatorii din sistemul privat, autoritățile și instituțiile publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, precum și regiile autonome, societățile naționale, companiile naționale și societățile la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, având un număr mai mare de 50 de salariați, au obligația organizării programului de lucru astfel încât personalul să fie împărțit în grupe/schimburi/ture care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferență de cel puțin o oră, cu respectarea strictă a măsurilor de protecție sanitară.
(3) Organizarea activității la locul de muncă se va realiza cu respectarea prevederilor legale emise de autoritățile competente în ceea ce privește prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 și pentru asigurarea securității și sănătății în muncă a lucrătorilor, ținând cont și de gradul de vaccinare a angajaților de la acel loc
de muncă, atestat prin certificat de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2 prezentat de salariații pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, precum și de numărul de angajați care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2 și care dețin și prezintă angajatorului adeverință eliberată de medicul de familie.
(4) Accesul persoanelor, cu excepția angajaților, în incintele instituțiilor publice centrale și locale, regiilor autonome și operatoriilor economici cu capital public este permis doar celor care fac dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
(5) Prin excepție de la prevederile alin. (4) este permis accesul avocaților pentru exercitarea activităților prevăzute la art. 3 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(6) În cazul persoanelor fizice provenite din state ale căror autorități nu emit certificate digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19 sau documente compatibile cu aceste certificate, dovada situației prevăzute la alin. (4) se face prin intermediul unui document, pe suport hârtie sau în format electronic, care să ateste vaccinarea, testarea sau vindecarea de infecția cu virusul SARS-CoV-2.
(7) Prevederile alin. (4) și (6) se aplică și pentru operatorii economici care funcționează în clădiri cu birouri private în care își desfășoară activitatea cel puțin 50 de persoane simultan.
(8) Prin excepție de la prevederile alin. (4) și (7), instituțiile publice și operatorii economici vor întreprinde măsurile necesare pentru asigurarea accesului cetățenilor la serviciile publice oferite, în situații urgente (de exemplu: eliberare certificat de deces, certificat de naștere și altele asemenea) și persoanelor care nu fac dovada vaccinării, testării sau vindecării de infecția cu virusul SARS-CoV-2, prin organizarea activității în mediul on-line, în spații deschise, la ghișee dispuse direct în exteriorul
clădirilor sau în orice alte condiții care să asigure respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii SARS-CoV-2.
(9) Accesul persoanelor care nu fac dovada vaccinării, testării sau vindecării de infecția cu virusul SARS-CoV-2 este permis în lăcașurile de cult, unde se desfășoară activitatea cultelor religioase, inclusiv slujbele și rugăciunile colective, și în unitățile de alimentație publică în care se comercializează produse alimentare și băuturi alcoolice sau nealcoolice aflate în afara centrelor comerciale, târgurilor, bâlciurilor și talciocurilor, cu purtarea măștii de protecție și respectarea normelor de protecție sanitară.
Art. 11. Măsurile prevăzute în prezenta anexă se aplică indiferent de rata de incidență cumulată la 14 zile.
Art. 12. — (1) Atestarea vaccinării, testării sau vindecării de infecția cu virusul SARS-CoV-2 se realizează prin intermediul certificatelor digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 68/2021 privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea și acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19 pentru a facilita libera circulație pe durata pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Organizatorii/Operatorii economici care desfășoară activități potrivit prezentei anexe au obligația de a scana codul QR de pe certificatul digital al Uniunii Europene privind COVID-19 folosind secțiunea „Verificare reguli interne” din aplicația mobilă „Check DCC” pentru verificarea autenticității, valabilității și integrității certificatului, fără a se reține niciun fel de date sau informații din certificatul verificat.
(3) În cazul persoanelor fizice provenite din state ale căror autorități nu emit certificate digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19 sau documente compatibile cu aceste certificate, organizatorii/operatorii economici care desfășoară activități potrivit prezentei anexe au obligația de a verifica existența documentelor, pe suport hârtie sau în format electronic, care să ateste vaccinarea, testarea sau vindecarea de infecția cu virusul SARS-CoV-2 a acestor persoane.
(4) Măsurile prevăzute în prezenta anexă nu se aplică în cazul persoanelor care au vârsta mai mică sau egală cu 12 ani și sunt însoțite de o persoană cu vârsta mai mare de 18 ani și care face dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare,
respectiv care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Art. 13. — În aplicarea prevederilor în art.1 din Anexa nr. 2 la la H.G. nr. 1090/2021, astfel cum a fost modificată și completată prin H.G. nr. 1130 din 22.10.2021, în spațiile publice, piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, stații pentru transportul în comun, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 13 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 14. — (1) În condițiile art. 4 din Anexa nr. 2 la H.G. nr. 1090/2021, astfel cum a fost modificată și completată prin H.G. nr. 1130 din 22.10.2021, este permisă participarea la una dintre activitățile prevăzute în prezenta anexă la: art. 1 pct. 6, 9 și 12, art. 4 pct. 1, 2 și 6, art. 7 pct. 1, 2, 4, 6 și 7, precum și art. 9 alin. (2), numai persoanelor care se află în una dintre următoarele situații:
a) sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
b) se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.
(2) În condițiile art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare, este permis accesul, potrivit art. 12 alin. (4) din prezenta anexă, numai persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanelor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
(3) Persoanele fizice sunt obligate să facă dovada situațiilor prevăzute la alin. (1) și (2) prin intermediul certificatelor digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 68/2021 privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea și acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind
COVID pentru a facilita libera circulație pe durata pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare.
(4) În cazul persoanelor fizice provenite din state ale căror autorități nu emit certificate digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19 sau documente compatibile cu aceste certificate, dovada situațiilor prevăzute la alin. (1) și (2) se face prin intermediul unui document, pe suport hârtie sau în format electronic, care să ateste vaccinarea, testarea sau vindecarea de infecția cu virusul SARS-CoV-2.
Ştirea zilei
Două persoane, transportate la spital cu răni ușoare: Coliziune față-spate între două autoturisme, în zona localității Vălișoara
Două persoane, transportate la spital cu răni ușoare: Coliziune față-spate între două autoturisme, în zona localității Vălișoara
La data de 5 iunie 2023, în jurul orei 13,10, pe Drumul Județean 107 M, în afara localității Vălișoara, un bărbat de 51 de ani, din municipiul Blaj, în timp ce conducea un autoturism, nu a păstrat o distanță corespunzătoare față de autoturismul care circula în fața sa și era condus de un bărbat de 37 de ani, din Alba Iulia, intrând în coliziune cu acesta.
În urma accidentului, două persoane, pasagere în cel de-al doilea autoturism, au suferit leziuni ușoare și au fost transportate la spital, pentru îngrijiri medicale.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, care a indicat faptul că nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Ştirea zilei
Caz ȘOCANT în Alba: Un bărbat a încercat să-și UCIDĂ cu brutalitate fosta soție. A lovit-o cu un briceag în cap până s-a rupt lama
Caz ȘOCANT în Alba: Un bărbat a încercat să-și UCIDĂ cu brutalitate fosta soție. A lovit-o cu un briceag în cap până s-a rupt lama
Un caz șocant s-a petrecut în municipiul Alba Iulia, chiar în preajma Crăziunului, anul 2022. Un bărbat orbit de gelozie a încercat să-și ucidă fosta soție lovind-o cu un briceag în cap.
Bărbatul a fost condamnat de magistrații Tribunalului Alba la o pedeapsă de 5 ani şi 6 luni de închisoare în regim de detenţie. De asemenea acestuia i s-a interzis dreptul de a se apropia de victimă la o distanţă mai mică de 50 metri şi de a comunica cu aceasta (cu excepţia comunicărilor care țin strict de exercitarea în comun a autorității părintești asupra fiicei minore a celor doi) pe o durată de 3 ani.
Inculpatul a fost căsătorit cu victima timp de 12 ani însă datorită unor neînțelegeri, survenite pe fondul jocurilor de noroc practicate de inculpat și certurilor intervenite între soți din această cauză, în anul 2021, luna noiembrie, s-a produs divorțul între cei doi.
Femeia a încercat să păstreze o relație civilizată cu fostul soț, inculpatul, de dragul fetiței minore născută din relația de căsătorie. Cu toate acestea și perioada post-divorț a fost marcată de tensiuni, persoana vătămată și martora precizând că inculpatul o urmărea și la locuința ei, la locul de muncă, persoana vătămată era însoțită de colegi/colege acasă de frica inculpatului când venea de la locul de muncă. La începutul lunii decembrie 2022, persoana vătămată a cerut și a obținut de la Judecătoria Alba Iulia emiterea unui ordin de protecție cu privire la inculpat. Sentința a rămas definitivă prin neapelare.
În seara zilei de 23.12.2022, inculpatul însoțit de mai mulți prieteni, au mers la benzinăria „OMV” din zona Stadionului „Cetate” din Alba Iulia, unde a consumat până la 4 sticle de bere pe terasa benzinăriei, unde la un moment dat, cu însoțitorii săi (încă trei bărbați, rămași neidentificați), chiar a început să colinde – până maxim la ora 23:00.
În condițiile date, deși inculpatului i se interzisese prin sentință judecătorească apropierea de locuința, locul de muncă și persoana victimei, instanța civilă emitentă a ordinului de protecție reținând că există dovedită și justificată starea de temere pentru propria viață a victimei, în contextul conflictual întreținut de manifestările violente anterioare ale inculpatului față de fosta soție, și având în vedere apropierea sărbătorilor de iarnă, în noaptea de 23.12.2022, în jurul orei 23:30, inculpatul, având asupra sa un cuțit tip briceag, pe care potrivit propriei declarații îl avea la el folosindu-l pentru a își tăia mâncarea la locul de muncă și respectiv 2 sticle de bere de 0,33 ml, a revenit la locuința victimei și atacat-o pe aceasta, aplicându-i 1-2 lovituri de cuțit în cap, rupându-se lama și un fragment de cel puțin 5,5 cm i-a rămas acesteia înfipt în cap, victima căzând la pământ.
Într-un timp foarte scurt de la depistarea inculpatului, „din 2 pași”, după relatarea victimei cu ocazia ascultării sale de către procurorul criminalist la data de 04.01.2023, acesta a fost lângă ea și a declanșat atacul asupra sa. Victima a încercat în extrem de scurtul timp avut la dispoziție să îl determine pe agresor să o lase în pace, cerându-i, inclusiv în timp ce atacul era în desfășurare, să o lase în pace de dragul fetiței lor și apărându-se de lovituri cu mâinile. Inculpatul a doborât victima la pământ, a lovit-o și a călcat-o intenționat pe față de mai multe ori cu piciorul, pe lângă loviturile cu sticla de bere și de cuțit în cap, deși victima a menționat fetița minoră inculpatului, chiar și în timp ce acesta o lovea, în scopul cruțării vieții sale. Inculpatul a replicat în schimb „acum nu mai contează fata” continuându-și agresiunea. Profitând de un moment scurt în care ploaia de lovituri părea contenită, persoana vătămată a apucat să se ridice de la pământ, dar a fost ajunsă de inculpat și trântită din nou, lovită în cap și în față în timp ce victima continua să implore să îi cruțe viața de dragul fetei lor minore (repeta în continuu „fata, fata..”) până ce i s-a umplut gura de sânge și nu a mai putut vorbi.
La fața locului, în chiar momentul premergător declanșării atacului asupra victimei, a ajuns martorul, taximetrist și vecin cu victima căruia aceasta din urmă a apucat să îi strige, „mă omoară” chiar înainte de a fi doborâtă la pământ de inculpat.
Martorul a apucat să observe cum inculpatul a scos din haină o sticlă de bere de 0,33 ml și, în timp ce victima era la pământ, culcată într-o parte i-a aplicat o lovitură puternică în cap. Martorul a ajuns lângă victimă și l-a împins pe inculpatul aplecat asupra ei spunându-i să o lase în pace că o omoară, inculpatul plecând de la locul faptei, nu înainte de a arunca pe spațiul verde, mânerul cuțitului cu rămășița de lamă atașată, folosit la comiterea faptei.
Pe lângă pedeapsă inculpatul a mai fost obligat la plata sumei de 50.000 euro (sau echivalent în lei) cu titlu de daune morale victimei.
Decizia poate fi atacată cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.
Ştirea zilei
UPDATE| Alarmă FALSĂ la lucrările de mobilitate din Alba Iulia: Posibilul proiectil găsit în zona Selgros NU a fost confirmat de pirotehniști
Alarmă FALSĂ la lucrările de mobilitate din Alba Iulia: Posibilul proiectil găsit în zona Selgros NU a fost confirmat de pirotehniști
Echipa pirotehnică a ISU Alba a acționat, marți, pentru ridicarea unui posibil proiectil neexplodat, descoperit pe bulevardul Republicii.
Detașamentul de pompieri Alba intervine în municipiul Alba Iulia, Bulevardul Republicii, zona Selgros, pentru ridicarea unui posibil proiectil gasit in zona lucrarilor la carosabil.
Descoperirea a fost făcută de cei care muncesc la lucrările pe loturile de mobilitate din Alba Iulia.
UPDATE: Proiectilul nu se confirmă. Forțele de intervenție se întorc la bază.
-
Actualitateacum 19 ore
LISTA FINALĂ| Mai multe școli din Alba vor fi finanțate în apelul pentru dotarea claselor cu mobilier, a laboratoarelor de informatică, de științe și a cabinetelor școlare: Despre ce sume este vorba
-
Ştirea zileiacum 17 ore
Femeie din Alba, condamnată după ce a furat un ghiul din aur, chiar din locuința victimei. Se va afla sub supraveghere timp de doi ani
-
Actualitateacum 21 de ore
Câte accidente MORTALE s-au întâmplat în Alba, în 2022. Județul din România care are cele mai periculoase drumuri din Europa
-
Actualitateacum 22 de ore
Peste 50% dintre elevii de liceu din România au fumat țigări electronice sau produse de tutun încălzit în ultimele 30 de zile
-
Curier Județeanacum 20 de ore
Cum erau determinați românii, de către unguri, să fie credincioși „patriei maghiare” la 1848. Ultimatul al unui comisar regal
-
Ştirea zileiacum 23 de ore
Locul din ALBA unde femeile sunt interzise: Este „Athosul” din țara noastră