Ştirea zilei

Din cauza anemiei infecțioase ecvine (SIDA cailor) UE nu ne mai lasă să exportăm cai din judeţul Alba

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a publicat o decizie prin care este interzis exportul de cai, măgari, catâri din anumite județe din România unde evoluează anemia infecțioasă ecvină.

Lista județelor a fost actualizată în acest an. Potrivit Anexei Deciziei Comisiei Europene, județele sunt următoarele: Bihor, Satu Mare, Maramureş, Bistrița-Năsăud, Sălaj, Cluj, Mureș, Harghita, Alba, Sibiu, Brașov, Hunedoara, Caraș-Severin, Gorj, Vâlcea și Tulcea. Anemia infecțioasă ecvină, AIE – SIDA cailor, este o boală virală care afectează doar animalele din familia ecvideelor.

Perioada normală de incubație este între una și trei săptămâni, dar poate avea o durată de trei luni. Ecvideele contaminate rămân purtătoare ale infecției pe toată durata vieții lor, putând contamina și alte ecvidee. Contaminarea cu AIE tinde să devină asimptomatică în cazul în care crizele clinice acute ale viremiei nu provoacă moartea animalului, iar probabilitatea transmiterii crește astfel în mod substanțial. Transmiterea locală a bolii se face prin transferul de sânge de la un animal infectat din specia ecvină prin procesul întrerupt de hrănire a muștelor-de-cal hematofage și prin infecția intrauterină a fătului. â

Modalitatea principală de răspândire a bolii pe distanțe mari este circulația animalelor infectate, a materialului seminal, a ovulelor și a embrionilor acestora, precum și utilizarea acelor infectate sau a transfuziei produselor din sânge care conțin virusul. AIE este o boală cu declarare obligatorie în conformitate cu anexa I la Directiva 2009/156/CE a Consiliului (2). În plus, Directiva 82/894/CEE a Consiliului (3) prevede că focarele de AIE se semnalează Comisiei și celorlalte state membre prin intermediul Sistemului de notificare a bolilor animalelor (denumit în continuare „ADNS”).

Contrar situației sănătății animalelor din alte state membre, AIE este endemică în anumite părți din România iar programul național de eradicare nu este încă finalizat. Din acest motiv, Decizia 2010/346/UE a Comisiei (4) a stabilit măsuri de protecție cu privire la anemia infecțioasă ecvină din România. Cu toate acestea, cu ocazia reuniunii din iunie 2019 a Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale, autoritățile competente din România au prezentat celorlalte state membre și Comisiei un raport privind situația care a arătat că, în general, au fost realizate progrese în ceea ce privește eradicarea bolii.

Prin urmare era necesar să se definească partea din teritoriul României pentru care urmează să se aplice măsurile de protecție prevăzute în Decizia 2010/346/UE, se arată în Decizia Comisiei Europene. (N.I.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Undă verde pentru un proiect energetic major în Alba: Sistem de stocare în baterii de 36 MW în Sâncel și Blaj

Ioana Oprean

Publicat

în

Undă verde pentru un proiect energetic major în Alba: Sistem de stocare în baterii de 36 MW în Sâncel și Blaj Investițiile în infrastructura energetică și în stabilizarea rețelei electrice de distribuție primesc un nou impuls în județul Alba. Direcția Județeană de Mediu (DJM) Alba a emis decizia etapei de încadrare pentru un proiec de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Poluare cu formaldehidă la Sebeș: Două firme, din industria prelucrării lemnului și cea chimică, alături de doi responsabili de mediu, trimiși în judecată

Bogdan Ilea

Publicat

în

Poluare cu formaldehidă la Sebeș: Două firme, din industria prelucrării lemnului și cea chimică, alături de doi responsabili de mediu, trimiși în judecată Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată, în stare de libertate, a două societăți comerciale cu sediul în municipiul Sebeș, active în industria […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Trafic modificat pe Calea Moților, sensul de mers Micești-Alba Iulia: Banda reversibilă va fi activată dimineața. De când se aplică măsura

Ioana Oprean

Publicat

în

Trafic modificat pe Calea Moților, sensul de mers Micești-Alba Iulia: Banda reversibilă va fi activată dimineața. De când se aplică măsura Începând de joi, 10 septembrie 2026, traficul rutier pe Calea Moților din municipiul Alba Iulia va fi reorganizat în intervalul orelor de vârf. Pentru fluidizarea circulației, banda suplimentară reversibilă va fi reamenajată pe sensul […]

Citește mai mult