Deputatul Ioan Dîrzu, interpelare la noul ministru al Sănătății privind insuficiența testerelor de glicemie, respectiv combaterea și tratamentul diabetului
Deputatul Ioan Dîrzu, interpelare adresată noului ministru al Sănătății, Sorina Pintea, privind insuficiența testerelor de glicemie pentru persoanele de peste 18 ani.
Bolnavii de diabet care au peste 18 ani primesc 100 de testere de glicemie la 3 luni. Persoanele sub 18 ani primesc 400 de testere de glicemie la 3 luni. Apreciem că, în cazul persoanelor care-și continuă studiile după vârsta de 18 ani, prezumând că ele încă nu au un venit, se creează o discriminare în raport cu cele de sub 18 ani. Practic, nici situația materială, dar nici cea de sănătate a bolnavului de diabet de 17 ani nu se schimbă la împlinirea vârstei de 18 ani. Totuși, nevoile de supraveghere și tratament ale bolii rămân aceleași. Numărul de testere este foarte mic, specialiștii afirmând că ar fi nevoie de minimum 300 de teste la trei luni.
O altă problemă semnalată de bolnavii de diabet și medici este legată de insuficiența pompelor de insulină în România. Lipsa subvenționării în raport cu necesarul real solicitat poate majora riscurile de deces sau de agravare a bolii, ambele efecte survenind pe fondul aplicării unui tratament neadecvat, incomplet.
Prin Programul de guvernare 2018-2020, Partidul Social Democrat și-a asumat promovarea programelor de sănătate și a serviciilor care includ o puternică componentă orientată spre prevenție, depistare precoce (screening), diagnosticare precoce și tratamentul bolilor sociale importante (de exemplu, boli de inima, cancer, diabet, boli cronice de rinichi, hepatită cronică, tuberculoză și HIV – AIDS), inclusiv formarea și dezvoltarea profesioniștilor implicați în actul medical.
Sunt convins de faptul că Programul de guvernare din domeniul sănătății va fi pus în aplicare de noua echipă, dar înaintez rugămintea de a trata cu prioritate problema sesizată.
Ținând cont de situația de fapt descrisă, vă rog să-mi răspundeți în scris la următoarele întrebări:
- Veți mări numărul de testere de glicemie subvenționate pentru persoanele de peste 18 ani ( de la 100 la 300 /3 luni)?
- Ce alte măsuri guvernamentale pregătiți sau implementați în domeniul prevenirii, combaterii și tratării diabetului?
- Cum vă propuneți să soluționați problema insuficienței pompelor de insulină?
Cu deosebită considerație,
Deputat
Ioan Dîrzu
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Politică Administrație
Florin Roman, deputat PNL de Alba: Contractele de consultanță prin care multinaționalele exportă anual circa 40 de miliarde afară către acționari trebuie să înceteze
Florin Roman, deputat PNL de Alba: Contractele de consultanță prin care multinaționalele exportă anual circa 40 de miliarde afară către acționari trebuie să înceteze Florin Roman, deputat PNL de Alba, este de părere că ar trebui luate măsuri pentru a bloca externalizarea profitului multinaționalelor, estimată la circa 40 de miliarde de euro, anual. ”Am avut […]
Primăria municipiului Alba Iulia, despre postarea profesorului Cristian Păun: ”Conține cifre departe de adevăr”. Punct de vedere
Primăria municipiului Alba Iulia, despre postarea profesorului Cristian Păun: ”Conține cifre departe de adevăr”. Punct de vedere Primăria Alba Iulia a transmis un punct de vedere ca urmare a postării profesorului Cristian Păun care a dat orașul natal ca exemplu pentru a combate teza că „nu sunt mulți angajați la stat, nu este prea mult […]
FOTO | Lucrări de modernizare a străzilor din zona Depozitelor-Moților-Doinei-Oituz-Alunului-Cloșca, la Sebeș: Care este stadiul intervențiilor
Lucrări de modernizare a străzilor din zona Depozitelor-Moților-Doinei-Oituz-Alunului-Cloșca, la Sebeș: Care este stadiul intervențiilor Lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere din municipiul Sebeș, parte a proiectului ce vizează mai multe străzi importante, continuă într-un ritm susținut, a anunțat, miercuri, 2 iulie 2025, primarul Dorin Nistor. Citește și: Lucrări de reabilitare a lacului din Parcul Tineretului […]