Delgaz Grid: Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat joi, în două localități din Alba
Pentru efectuarea unor lucrări la sistemul de distribuție a gazelor naturale, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale în localitățile Rădești și Leorinț din județul Alba, joi, 4 martie, începând cu ora 09.00.
Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, începând cu ora 14.00.
Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).
Compania regretă disconfortul creat şi mulţumeşte pentru înţelegerea şi sprijinul acordat pentru desfăşurarea acestor lucrări.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
De vineri, 4 iulie 2025, donatorii de sânge pot cumpăra titluri de stat Fidelis şi în euro, nu doar în lei, ca până acum
De vineri, 4 iulie 2025, donatorii de sânge pot cumpăra titluri de stat Fidelis şi în euro, nu doar în lei, ca până acum Ministerul Finanţelor a anunţat începerea unei noi emisiuni de titluri de stat Fidelis în perioada 4-11 iulie. Instrumentele sunt neimpozitabile atât la tranzacţionare, cât şi la câştigul din dobânzi. Valoarea nominală […]
Radu Georgescu: Zeci de măsuri fiscale, nimeni nu mai înțelege nimic. Politicienii au reușit să enerveze pe toată lumea: mediul privat, antreprenori, bugetari și pensionari
Radu Georgescu: Zeci de măsuri fiscale, nimeni nu mai înțelege nimic. Politicienii au reușit să enerveze pe toată lumea: mediul privat, antreprenori, bugetari și pensionari Economistul Radu Georgescu a făcut o comparație între momentul anunțării măsurilor fiscale de către Traian Băsescu în 2010 și cel de miercuri, 2 iulie 2025. Diferența, sublinează acesta, este că […]
FOTO | Șofer din Alba, implicat într-un accident rutier pe autostrada A1: Un bărbat de 57 de ani, rănit după coliziunea față-spate dintre autoturism și un autocamion
Șofer din Alba, implicat într-un accident rutier pe autostrada A1: Un bărbat de 57 de ani, rănit după coliziunea față-spate dintre autoturism și un autocamion Un accident a avut loc joi după-masa pe autostrada A1, km 242, sensul de mers Sibiu – Boița. Traficul a fost restricționat pe banda 1, din cauza evenimentului rutier în […]