Deja există nemulţumiri legate de propunerile pentru Gala Sportului 2015 | De ce n-a fost nominalizată Miriam Bulgaru, întreabă managerul tenismenei din Alba Iulia
Din acest an, ierarhiile sportive din Alba au fost alcătuite diferit decât în ediţiile precedente ale Galei Sportului Judeţean. Astfel organizatorii, în speţă CJ Alba şi DJST Alba, au decis să fie nominalizaţi sportivul anului (olimpic şi neolimpic), o secţiune aparte fiind aceea a celui mai bun sportiv al judeţului pe diverse ramuri.
Zilele trecute am fost contactaţi de către Florin Filimon, managerul talentatei jucătoare de tenis de câmp Miriam Bulgaru (17 ani), multiplă laureată naţională în 2015. Aici apare prima problemă pentru care tenismena nu a intrat în calculele topului judeţean, Miriam, legitimată anii trecuţi la TC „Vlad Bucur” (club existent numai pe hârtie) acceptând să evolueze de la începutul sezonului la Olimpia Bucureşti. “Am discutat deunăzi cu domnul Emeric Szakacs, reprezentantul Asociaţiei Judeţene de Tenis de Câmp şi mi-a transmis că Miriam s-a mutat de la Alba, nu mai reprezintă judeţul şi în consecinţă să fie premiată de la Bucureşti. Consider că este o nedreptate evidentă”, a spus Florin Filimon, cel care se implică de 4 ani în cariera jucătoarei, susţinând-o inclusiv financiar.
*De patru ori vicecampioană naţională!
Originară din Cetatea Marii Uniri, Miriam a avut un an prolific, materializat prin patru titluri de vicecampioană naţională, la categoria 18 ani – dublu, senioare – simplu, senioare – dublu şi dublu mixt – categoria 18 ani. Albaiulianca se poziţionează pe locul 35 în ierarhia senioarelor alcătuită de Federaţia Română de Tenis în acest sezon competiţional (a doua junioară în clasament), în condiţiile în care a realizat aceste rezultate notabile din postura unei competitoare de vârstă mai mică). „Am făcut acest pas pentru că am urmărit interesul sportivei, care de trei luni se pregăteşte în municipiul albaiulian. Neavând posibilitatea de a face echipă aici la Alba Iulia, la această categorie de vârstă, am preferat să optăm pentru Olimpia. Este jucătoare de lot naţional şi are obligaţia să participe la Campionatele Naţionale. Clubul bucureştean ne-a asigurat cazare şi masă”, a spus Florin Filimon. Acesta susţine că un copil talentat, care se antrenează 7 ore pe zi şi practică de peste 13 ani tenisul de câmp merită mai multă apreciere pe plan local. “Nu-i vorba de bani, este pur şi simplu vorba despre mulţumirea sufletească a fetei, printr-o nominalizare sau o simplă diplomă”, a încheiat amărât Florin Filimon.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Volei Alba Blaj, campioana turului sezonului regular în Diviziei A1! În ultima rundă, 3-0 cu Rapid
Volei Alba Blaj este campioana turului sezonului regular în Diviziei A1! În ultima rundă, victorie 3-0 cu Rapid, în deplasare Volei Alba Blaj iernează pe prima poziție în Divizia A1, după terminarea turului, echipa din „Mica Romă”, câștigând în deplasare cu Rapid, scor 3-0 (25-15, 25-18, 25-19). Citește și: Onoare pentru Alba: Volei Alba Blaj – […]
Nicolae Stanciu, despre Chivu înainte de meciul direct dintre Genoa și Inter: ,,În calitate de român, mă bucur pentru ceea ce face”
Nicolae Stanciu, despre Chivu înainte de meciul direct dintre Genoa și Inter: ,,În calitate de român, mă bucur pentru ceea ce face” Nicolae Stanciu a avut cuvinte de laudă pentru Chivu, înainte de meciul direct dintre Genoa și Inter din Serie A. Genoa, echipa patronată de Dan Șucu, la care este înregistrat Nicolae Stanciu urmează […]
Andrei Rațiu, al doilea cel mai scump fotbalist român. Jucătorul din Alba valorează 18 milioane de euro
Andrei Rațiu, al doilea cel mai scump fotbalist român. Jucătorul din Alba valorează 18 milioane de euro Andrei Rațiu a devenit al doilea cel mai valoros jucător din România după ce site-ul transfermarkt.com a actualizat cotele de piață. Astfel, jucătorul originar din județul Alba a beneficiat de o creștere uriașă. Până în prezent, internaționalul român […]