Decizie ÎCCJ: Angajații pot fi concendiați printr-un simplu e-mail
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că angajații români pot fi demiși printr-un simplu mesaj trimis de șefi pe e-mail. Angajatorul este îndreptățit să transmită decizia de concediere a unui salariat și prin intermediul e-mail-ului, a stabilit recent Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ). Mai exact, judecătorii au considerat că această modalitate de comunicare a documentului este legală, însă numai dacă sunt respectate anumite condiții.
Legalitatea transmiterii deciziei de concediere prin intermediul poștei electronice se găsește într-o decizie ICCJ de luni și va produce efecte la nivel național după ce va apărea în Monitorul Oficial.
În esență, judecătorii au stabilit că angajatorii pot să comunice deciziile de concediere și pe e-mail, această modalitate fiind permisă de legislația în vigoare. „Decizia de concediere individuală emisă potrivit dispozițiilor art. 76 din Codul muncii se poate comunica prin poșta electronică, aceasta reprezentând o modalitate de comunicare aptă din punct de vedere procesual să declanșeze curgerea termenului de contestare jurisdicțională a deciziei (…)”, scrie într-un comunicat de presă al Curții.
Totodată, judecătorii subliniază că transmiterea deciziei de concediere prin e-mail este posibilă dacă salariatul a dat angajatorului o adresă de poștă electronică la care poate fi contactat și părțile comunică în mod obișnuit în acest fel.
Fișierul electronic trebuie să fie în format PDF („portable document format” – un format de fișier electronic portabil) și să conțină informațiile obligatorii prevăzute de Codul muncii.
În prezent, decizia de concediere trebuie comunicată în scris, conform articolului 76 din Codul muncii, iar aceasta trebuie să includă motivele pentru care salariatul a fost dat afară și durata preavizului.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
De vineri, 4 iulie 2025, donatorii de sânge pot cumpăra titluri de stat Fidelis şi în euro, nu doar în lei, ca până acum
De vineri, 4 iulie 2025, donatorii de sânge pot cumpăra titluri de stat Fidelis şi în euro, nu doar în lei, ca până acum Ministerul Finanţelor a anunţat începerea unei noi emisiuni de titluri de stat Fidelis în perioada 4-11 iulie. Instrumentele sunt neimpozitabile atât la tranzacţionare, cât şi la câştigul din dobânzi. Valoarea nominală […]
Radu Georgescu: Zeci de măsuri fiscale, nimeni nu mai înțelege nimic. Politicienii au reușit să enerveze pe toată lumea: mediul privat, antreprenori, bugetari și pensionari
Radu Georgescu: Zeci de măsuri fiscale, nimeni nu mai înțelege nimic. Politicienii au reușit să enerveze pe toată lumea: mediul privat, antreprenori, bugetari și pensionari Economistul Radu Georgescu a făcut o comparație între momentul anunțării măsurilor fiscale de către Traian Băsescu în 2010 și cel de miercuri, 2 iulie 2025. Diferența, sublinează acesta, este că […]
FOTO | Șofer din Alba, implicat într-un accident rutier pe autostrada A1: Un bărbat de 57 de ani, rănit după coliziunea față-spate dintre autoturism și un autocamion
Șofer din Alba, implicat într-un accident rutier pe autostrada A1: Un bărbat de 57 de ani, rănit după coliziunea față-spate dintre autoturism și un autocamion Un accident a avut loc joi după-masa pe autostrada A1, km 242, sensul de mers Sibiu – Boița. Traficul a fost restricționat pe banda 1, din cauza evenimentului rutier în […]