De ziua Roșiei Montane, localitatea este în moarte clinică!

Domnilor guvernanți și politicieni,

La 1884 de ani de la prima atestare, Roșia Montană a intrat în moarte clinică, fără locuri de muncă, fără niciun viitor și cu peste 1000 de șomeri care mor de foame în căutare disperată de muncă în țară sau în străiinăttate. Ne mor părinții, ne pleacă copiii din țară, ne zbatem fără vreo soluție de la cei care au puterea să reporneasă mineritul. Noi chiar nu contăm pentru nimeni în țara asta?

Până acum am scris de nenumărate ori, ne-am strigat suferința în fel și chip, am tras semnale de alarmă. Dar vremea semnalelor de alarmă a trecut. Acum doar constatăm că trăim într-o localitate moartă pe care nici măcar puterea de-a o aniversa nu o mai avem. Comemorăm amintirea unei localități prospere, care trăia cândva foarte bine din minerit.

Pe vremuri sărbătoream cu mândrie Ziua Minerului, acum minerii noștri sunt șomeri, nimic nu ne mai poate bucura, nu mai credem decât în Dumnezeu, căci doar bunul Dumnezeu ne alină durerea.

Mulți ne-au promis că ne ajută să putem munci iar în minerit, dar au fost doar vorbe goale. Singurii care au de lucru sunt activiștii de ocazie, așa-ziși “salvatori” care, sub pretextul ecologiei, fac campanii din finanțări ascunse, ca în România să nu se mai dezvolte nimic. Nu vede nimeni că țara asta nu mai are industrie, că locurile de muncă sunt tot mai puține și că mizeria și disperarea în care trăim e tot mai mare?

O parte dintre localnicii noștri au plecat în străinătate și lucrează ca zilieri fără legătură cu pregătirea lor de mineri, dar sunt măcar mulțumiți că pot să trimită niștte bani acasă la familie. Și, cei mai mulți, numără lunile care au mai rămas din ajutorul de șomaj, caută în zadar de lucru șii se gândesc cu spaimă ce va urma când se va termina șomajul.

Să audă toată lumea vorbele noastre: Roșiia Montană nu va rezista fără minerit, pentru că nicio altă activitate nu ajunge ca să dea de mâncare unei localități întregi. Prezentul nostru e tragic, iar viitor nu mai există pentru noi. Am fi vrut să îmbrăcăm haine de sărbătoare, dar în situația de neputincioasă în care suntem, doar doliul din suflet ne mai rămâne.

Cei care doresc să blocheze mineritul în numele conservării istoriei disprețuiesc tocmai istoria și ignoră faptul că Roșia Montană a intrat în cărțile de istorie datorită mineritului. Noi ne-am născut datorită mineritului și avem credința că vom rezista prin minerit. Și mediul și patrimoniul, toate au nevoie de minerit ca să se poată salva, dar mai ales oamenii!

Dacă cineva mai are un dram de voință și de putere, să dea drumul mineritului, să avem iar ce  munci, și vă asigurăm că vom ridica de la pământ zona asta și o vom face iarăși să prospere!

Dumnezeu să ne ajute și Noroc bun!

Scrisoare deschisă

Sindicatul Viitorul Mineritului

Comitetul Director, ONG Pro Roșia

---

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

---

---