De ”Ziua Europeană a Justiției”, uși deschise la Tribunalul Alba și Judecătoria Alba Iulia
Tribunalul Alba şi Judecătoria Alba Iulia organizează joi, 25 octombrie 2011 la sediul din Alba Iulia Str. Iuliu Maniu nr.24, manifestarea anuală intitulată „Ziua Uşilor Deschise”, având ca scop asigurarea unei depline transparenţe în ceea ce priveşte activitatea judiciară desfăşurată în cadrul celor două instanţe.
Conducerea instanţelor invită pe toţi cetăţenii interesaţi (elevi, studenţi, justiţiabili, reprezentanţi ai societăţii civile, justiţiabili) să participe la acest eveniment, care le va da ocazia să afle cât mai multe despre funcţionarea sistemului judiciar, în special prin comunicarea de informaţii concrete despre circuitul unui dosar şi etapele procesuale ce se parcurg până la soluţionarea unei cauze precum şi despre condiţiile în care lucrează judecătorii şi personalul auxiliar.
Agenda manifestării mai cuprinde vizitarea compartimentelor din cadrul instanţelor, în special cele destinate relaţiei cu publicul, vizualizarea modului în care funcţionează programul informatizat ECRIS, prezentarea modalităţilor în care se pot obţine informaţii de pe Portalul instanţelor şi Info-chioşc precum şi distribuirea de Ghiduri de orientare pentru justiţiabili şi alte broşuri informative participanţilor la manifestare.
Această acţiune, organizată cu ocazia „Zilei europene a justiţiei civile” ce se sărbătoreşte în fiecare an în 25 octombrie, îşi propune să contribuie la consolidarea relaţiei de încredere între cei care înfăptuiesc actul de justiţie şi beneficiarii acestuia, justiţiabilii, după cum precizează reprezentanții instanțelor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
2-4 aprilie 2026 | Început de Prier cu ninsori la munte: Vânt și ploi în toată România. Anunțul meteorologilor
Început de Prier cu ninsori la munte: Vânt și ploi în toată România Meteorologii au emis, miercuri, 1 aprilie 2026 o informare meteo privind vânt puternic și ploi pentru toată țara, iar pentru zona de munte, la peste 1.800 de metri, sunt prognozate ninsori și strat de zăpadă. Informarea meteo este valabilă în intervalul 2 […]
Verificări interne la ANAF: Suspiciuni privind integritatea unor angajați ai instituției
Verificări interne la ANAF: Suspiciuni privind integritatea unor angajați ai instituției Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat o serie de verificări în interiorul instituției după ce au apărut suspiciuni privind integritatea unor angajați. „În urma unor verificări preliminare și a unor sesizări interne, au fost identificate indicii privind posibile comportamente neconforme și suspiciuni […]
Ministrul Muncii: „50.000 de locuri de muncă și 7.000 de firme s-au pierdut în ultimul an”
Ministrul Muncii: „50.000 de locuri de muncă și 7.000 de firme s-au pierdut în ultimul an” Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat marţi, 31 martie 2026, că economia României se confruntă cu probleme serioase, arătând că în ultimul an s-au pierdut aproape 50.000 de locuri de muncă şi 7.000 de firme. „Statistic, este evident că […]