De ce se mai moare în spitalele din Alba: Cazul unui bărbat decedat în urma unei operații de apendicită, fără răspunsuri după aproape 3 ani
De ce se mai moare în spitalele din Alba: Cazul unui bărbat decedat în urma unei operații de apendicită, fără răspunsuri după aproape 3 ani
O operație banală de apendicită a adus sfârșitul unui bărbat din Alba, aflat în floarea vârstei. Soția acestuia, rămasă văduvă cu doi copii, încearcă de aproape trei ani să obțină un răspuns de la autoritățile judiciare.
Citește și: Bărbatul de 60 de ani, din Cugir, trimis în judecată după ce şi-a agresat fosta parteneră şi apoi a violat-o. Ororile au avut loc în şcoala unde femeia lucra
Intervenția chirurgicală s-a desfășurat în 5 mai 2021 și a constat într-o laparoscopie pentru apendicită perforată. Pentru că pacientul s-a simțit rău după operație, a fost transferat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Mureș, unde a decedat a doua zi. În 7 mai 2022, Poliția Municipiului Târgu Mureș, s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă. Dosarul trenează de peste 2 ani la Parchetul din Blaj.
Necropsia realizată la cererea poliției a arătat că decesul s-a datorat „șocului septico-toxic urmare a peritonitei generalizate după apendicită perforată operată laparoscopic în data de 5 mai 2021”.
La 1 septembrie 2021, procurorul a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, reținându-se „o posibilă legătură de cauzalitate între operația laparoscopică pentru apendicită perforată si decesul victimei”.
Citește și: O tânără de 27 de ani care practica prostituția, VIOLATĂ și amenințată cu moartea, într-un hotel din Alba Iulia: Vinovatul, trimis în judecată
„După ce a fost audiată în calitate de persoană vătămată, la data de 02.03.2022, petenta a formulat o cerere de efectuare în cauză a unei expertize medico-legale prin care să se lămurească cauza și condițiile în care soțul său a decedat, ca urmare a intervenției chirurgicale la care a fost supus în cadrul Spitalului Municipal Blaj, la data de 05.05.2021. Totodată, a solicitat ca la efectuarea expertizei medico-legale să participe, la recomandarea sa, un expert medico-legal”, a susținut femeia în acțiunea depusă la instanța de judecată.
Cereri repetate, rămase fără răspuns
Cererile acesteia au fost admise, iar la data de 10 martie 2023, avocatului său ales i s-a comunicat o copie a Raportului de expertiză medico-legală întocmit de către Institutul de Medicină Legală Târgu Mureș. La dosarul cauzei a fost depusă și opinia medico-legală a expertului medico-legal recomandat de către femeie.
„Am depus la dosar o serie de obiecțiuni, dar și o cerere de efectuare a unui supliment la raportul de expertiză, indicând în concret motivele și criticile pe care le aduceam raportului de expertiză medico-legală întocmit în cauză. Deoarece timp de 4 luni nu am primit niciun răspuns la cererea și obiecțiunile formulate, în data de 17.07.2023 am adresat procurorului o solicitare de comunicare a modalității în care au fost soluţionate obiecţiunile, dar și cererea de efectuarea a unui supliment la raportul de expertiză. Cum nici la această solicitare nu a primit vreun răspuns, în cursul lunii octombrie 2023 și la începutul lunii decembrie 2023, prin intermediul avocatului său, am încercat să obţin, telefonic informaţii privire la cererile formulate și la modalitatea de soluționare a acestora. Demersurile făcute, însă, au rămas fără rezultat”, a mai susținut soția bărbatului decedat.
Pentru că nu a primit niciun răspuns la solicitarea adresată prim-procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Blaj, în decembrie 2023, soția victimei (Maria I.), a înregistrat o cerere la Judecătoria Blaj prin care a solicitat să se impună o dată limită pentru finalizarea cercetărilor
Magistratul de la Judecătoria Blaj a constatat și el „o lentoare în derularea cercetărilor – aproximativ 9 luni de inactivitate”, motiv pentru care, în 25 ianaurie 2024, a admis cererea femeii și a stabilit termen pentru finalizarea urmăririi penale data de 25 octombrie 2024.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Italian, fost administrator al unei firme din Cugir, trimis în judecată pentru o evaziune fiscală „uriașă” de 6.390 de lei: Riscă închisoarea între 2 și 8 ani
Italian, fost administrator al unei firme din Cugir, trimis în judecată pentru o evaziune fiscală „uriașă” de 6.390 de lei: Riscă închisoarea între 2 și 8 ani Un cetățean italian cu domiciliul în Elveția, fost administrator al unei societăți comerciale din Cugir cu obiect de activitate în domeniul transporturilor de mărfuri, a fost trimis în […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
4 octombrie: Ziua Internațională a Animalelor. 10 moduri prin care poți sărbători ”World Animal Day”
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
6 octombrie: Sfântul Apostol Toma, patronul arhitecţilor, zidarilor şi al pietrarilor, dar și ocrotitorul întârziaților
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
5 octombrie 1918: Declaraţia de independenţă a Transilvaniei este citită în Parlamentul ungar de la Budapesta de Alexandru Vaida-Voievod
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
7 octombrie: Ziua internațională a muncii decente. Cum s-a „născut” acest concept și cum a ajuns să fie sărbătorit
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
5 octombrie – Ziua Mondială a Educaţiei sărbătorită în întreaga lume