Cultură Educație
Datoriile „fermierului” Nelu Nariţa Sânziană din Sohodol
Stimată redacţie, în numele unor abonaţi ai acestui cotidian vă mulţumim pentru că ne-aţi permis să contracarăm elogierea la TV a unui aşa-zis fermier, într-o totală contradicţie cu realitatea din teren. Acest aşa-zis fermier are zeci de datorii de ani de zile, rezultate din achiziţionarea de furaje cultivate de producători; acesta, deşi a primit subvenţie de 500 – 600 milioane lei vechi de la APIA, pentru terenuri şi animale şi nici în prezent nu şi-a plătit datoriile. A spus la TV că are succes la femei, declaraţie nefondată, are probabil folosindu-se de banii de la APIA. De asemenea, a spus că a lucrat 20 de ani în construcţii şi cu banii câştigaţi şi-a cumpărat zeci de hectare de terenuri, animale şi utilaje agricole – ar trebui să prezinte cartea de muncă şi veniturile înscrise în ea. Referitor la moşteniri, au fost trei fraţi, iar părinţii lor au fost săraci; unchii lui, Toma şi Ilie au fost meseriaşi foarte buni, dar el nu îi moşteneşte deloc în această privinţă. Aflându-se în audienţă la deputatul Corneliu Olar, „fermierul” a declarat că are aproximativ 50 de animale şi nu are amenajat un adăpost pentru ele. Domnul deputat i-a promis o cantitate substanţială de masă lemnoasă şi punem sub semnul întrebării modul în care s-a valorificat lemnul, că animalele se adăpostesc prin şoproane şi păduri, căutându-şi hrana prin zăpadă, mugetele animalelor înfometate auzindu-se în toate satele comunei Sohodol. Acest „fermier” ar trebui să-şi schimbe pălăria de cowboy cu una de clown sau cu un anticoncepţional pe măsura capului său, ca să fim protejaţi de aberaţiile şi inepţiile pe care le debitează. Este un samsar al târgurilor, iar animalele pe care le are nu îi asigură cele necesare nici pentru familia sa. Pe unii la care a avut datorii i-a plătit cu lemne de foc obţinute prin jaf şi pentru acest lucru are un proces pe rol. Trebuie spus că furajele pe care le mai are îi ajung doar până la sfârşitul acestei luni. „Fermierul” are un caracter violent, chiar în propria familie, cu vecinii şi consătenii, violenţa fiind manifestată şi faţă de organele puterii de stat, cu puţinele clase pe care le are erijându-se în cunoscătorul legislaţiei României, sub toate aspectele sale. Deşi au fost sesizate APIA şi protecţia animalelor de aproape 2 ani, nu a reacţionat nimeni, dar ne vom adresa primului ministru, ca prin corpul de control să verifice realitatea din teren şi respectarea normelor UE. Dacă nu se vor lua măsuri ne vom adresa forurilor europene, solicitând să fie restituite sumele de bani primite pentru terenuri necultivate şi neigienizate, precum şi pentru animalele aflate într-o stare deplorabilă. Vom mai reveni cu tot atâtea materiale câte au fost prezentate la TV într-o deşănţată campanie elogiatoare a unui fermier impostor, căci le merită cu prisosinţă pentru caracterul pe care-l are.
Vă transmitem numele celor prejudiciaţi de „fermierul” Nelu Nariţa Sânziană, deoarece un corespondent la ziarului dumneavoastră pentru zona Apuseni a refuzat din motive de securitate personală să ofere date suplimentare, acest „fermier” şi fiul său fiind foarte agresivi. Aşa-zisul fermier a prejudiciat zeci de cetăţeni, furajele nu le-au fost plătite de ani, este vorba despre Berindei Sandi – Şerbina – Abrud, Nariţa Ilie Năiuţ – Câmpeni, Puiuleţ Nicolae – Criscior, Leahu Ionel Năiuţ, Leahu Rodica Sitoc, Furdui Iulica a lui colonelul, Paşca Ionel, Steluţa lui Păsuţu lui Nani etc, numărul acestora ajungând la peste 30 de persoane. De remarcat că, folosindu-se de banii de la APIA, „fermierul” şi-a achiziţionat un TAF în valoare de 350 milioane lei vechi, în loc să îşi plătească datoriile. (Un grup de sohodoleni prejudiciaţi)

Cultură Educație
24 ianuarie 2022: Unirea Principatelor Române, sărbătorită de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba în mediul online
24 ianuarie 2022: Unirea Principatelor Române, sărbătorită de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba în mediul online
Luni, 24 ianuarie 2022, Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba propune publicului un program dedicat Unirii Principatelor Române, care poate fi urmărit online, pe pagina de socializare a instituției, începând cu ora 09.00.
Citește și: 24 ianuarie 1859: Mica Unire – Unirea Principatelor Române sub Alexandru Ioan Cuza
Pornind de la simbolistica evenimentului rămas în istorie și sub numele de Mica Unire, documentat în colecțiile bibliotecii de Ana Maria Pienar, bibliograful instituției, echipa bibliotecii a pregătit diverse momente și materiale, care vor fi postate pe tot parcursul zilei.
Recomandări de carte pentru copii și adulți, expoziții tematice, lecturi și prezentări video, informații inedite despre evenimentul care a contribuit la realizarea statului național unitar român, dar și incursiuni în memoria culturală a românilor, oferite de prof. Daniela Floroian, prin intermediul unor tablouri și fotografii celebre ce ilustrează atât portul popular la 24 ianuarie 1859, cât și hora la români, Hora Unirii, toate se regăsesc în programul Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba.
Dincolo de oferta online, vă așteptăm să ne treceți pragul și să descoperiți numeroasele titluri dedicate primului domnitor al Principatelor Unite, volume în care puteți găsi atât corespondențe, acte, scrisori și documente, cât și legende și mărturii despre Alexandru Ioan Cuza și Mica Unire.
Activitățile sunt organizate de Consiliul Județean Alba și de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba și se derulează în cadrul proiectului 4.7 Zile Speciale.
Cultură Educație
24 ianuarie 2022: Un mini-documentar dedicat unuia dintre cele mai cunoscute tablouri despre Unirea Principatelor va fi lansat la New York
24 ianuarie 2022: Un mini-documentar dedicat unuia dintre cele mai cunoscute tablouri despre Unirea Principatelor va fi lansat la New York
Un episod special al seriei permanente „Istoria României într-un obiect”, dedicat uneia dintre cele mai cunoscute lucrări de artă asociate acestui important moment istoric, „Proclamarea Unirii Principatelor – un tablou de Theodor Aman”, va fi lansat la ICR New York pe 24 ianuarie.
Citește și: 24 ianuarie 1859: Mica Unire – Unirea Principatelor Române sub Alexandru Ioan Cuza
Luni, începând cu ora 21.00, ora României, pe canalele de social media ale Institutului (Facebook, Instagram, YouTube) va avea loc premiera mini-documentarului „Proclamarea Unirii Principatelor – un tablou de Theodor Aman”, care va explica publicului american circumstanţele unirii Moldovei şi Ţării Româneşti pornind de la viziunea plastică a unuia dintre întemeietorii picturii româneşti moderne.
Proiectul este realizat în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti (MNIR), textul şi prezentarea video aparţinându-i specialistei MNIR, dr. Cristina Păiuşan-Nuică. Conceptul filmului este semnat de Bogdan Opreanu.
Tabloul „Proclamarea Unirii Principatelor” surprinde momentul în care, la Bucureşti, în sala Adunării Elective, Alexandru Ioan Cuza este ales domn al Ţării Româneşti după ce, în prealabil, avusese loc alegerea sa în fruntea Moldovei. Potrivit Cristinei Păiuşan-Nuică, „Proclamarea Unirii Principatelor, capodoperă din patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României şi simbol al naţiunii române, poate fi asemănat, ca importanţă istorică şi tehnică de a surprinde tensiunea momentului, cu lucrarea lui John Trumbull Declaration of Independence, păstrată în rotonda Capitoliului, tablou-simbol al naţiunii americane”.
Una dintre seriile cel mai bine primite ale programului nostru, „The History of Romania in One Object”/ „Istoria României într-un obiect” a fost lansată în luna mai a anului 2020 şi derulată în parteneriat cu câteva mari muzee româneşti: Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj, Muzeul de Istorie a Moldovei din Iaşi, Muzeul Naţional al Banatului din Timişoara, Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia şi Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa.
Prin intermediul acestui proiect au fost prezentate până acum nu mai puţin 38 de exponate, artefacte şi vestigii reprezentative pentru istoria ţării noastre.
sursa: news.ro
Cultură Educație
Bacalaureat 2022 la MATEMATICĂ: Programa pentru profilele mate-info, tehnologic, științele naturii și pedagogic a fost anunțată de Ministerul Educației
Bacalaureat 2022 la MATEMATICĂ: Programa pentru profilele mate-info, tehnologic, științele naturii și pedagogic a fost anunțată de Ministerul Educației
Oficialii de la Ministerul Educației au publicat programa pentru examenul de Bacalaureat din acest an.
Citește și: CALENDAR BACALAUREAT 2022: Programul probelor pentru sesiunile din VARĂ și din TOAMNĂ
Reprezentanții Ministerului Educației au publicat noile programe pentru examenul de Bacalaureat 2022, care sunt, în mare măsură cele ce au fost aprobate prin ordinul de ministru nr. 3.237 din 2021.
Din fiecare disciplină pentru examen, care se învață în anul terminal, ministerul a eliminat anumite conținuturi, dar diferențele sunt mici față de acum doi ani, când a fost tăiată toată materia din semestrul al II-lea.
CLICK AICI PENTRU PROGRAMA LA MATEMATICĂ LA BACALAUREATUL 2022
Citește și: ADMITERE la colegiile militare 2022: CALENDARUL probelor birourile de RECRUTARE. La Colegiul Militar Mihai Viteazul Alba Iulia, 120 de posturi sunt scoase la CONCURS
Pentru clasele terminale din învățământul liceal (clasa a XII-a zi, clasa a XIII-a seral și frecvență redusă), anul școlar are 32 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 27 mai 2022.
Perioada de înscriere pentru sesiunea de vară începe din 23 mai. În perioada 20-23 iunie sunt probele scrise, iar afișarea primelor rezultate va avea loc pe 27 iunie.
-
Opinii - Comentariiacum 23 de ore
MESAJE de SFANTUL MIHAIL şi GAVRIIL 2022. Ce sms-uri şi urări de „La mulţi ani” puteţi trimite celor dragi de ziua numelui
-
Opinii - Comentariiacum 23 de ore
Mesaje de Sfinții Mihail și Gavriil. FELICITĂRI și URĂRI de „La mulţi ani” pe care le puteţi trimite celor dragi de ziua numelui
-
Opinii - Comentariiacum 21 de ore
Mesaje: La mulţi ani Mihai, Mihaela, Gabriel şi Gabriela!
-
Ştirea zileiacum 11 ore
FOTO| ACCIDENT rutier în Alba Iulia: O șoferiță a dărâmat un semafor pe strada Tudor Vladimirescu
-
Actualitateacum 23 de ore
Sfinții Mihail și Gavril: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi
-
Actualitateacum 6 ore
Un polițist și-a pierdut încărcătorul cu 15 gloanțe de la arma de serviciu. Era în prima zi de muncă
-
Ştirea zileiacum 15 ore
8 NOIEMBRIE: Catedrala Încoronării din Alba Iulia îşi sărbătoreşte hramul
-
Actualitateacum 15 ore
8 noiembrie: Ziua mondială a urbanismului