Cuplu agresat şi tâlhărit în tren, pe ruta Alba-Iulia – Zlatna
Doi bărbaţi au fost reţinuţi duminică, 24 iunie, 2012, de poliţiştii din Zlatna pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie, lovire, ameninţare şi port fără drept al cuţitului, în locuri şi împrejurări în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor.
În timp ce se aflau în trenul care circulă pe ruta Alba-Iulia, M.R., de 33 de ani, din Zlatna şi M.C.V., de 29 de ani, din Meteş, puşi pe scandal, i-au lovit cu pumnii şi o bâtă pe un bărbat şi soţia acestuia, călători în acest tren. Ba chiar mai mult, când femeia terorizată a încercat să sesizeze Poliţia, agresorii i-au smuls cu forţa telefonul mobil din mâini şi i l-au reţinut. Violenţele pe care cuplul de zlătneni, respectiv O.V., de 41 de ani şi O.C.D., de 35 de ani, a fost nevoit să le suporte au durat circa o oră şi jumătate, de la 16.25 şi până la 17.30 când trenul a oprit în gara C.F.R. Zlatna.
Potrivit IPJ Alba, în jurul orelor 17,30, trenul a sosit în staţia C.F.R. Zlatna – Călători, ocazie cu care O.V., un bărbat de 41 de ani şi O.C.D., o femeie de 35 de ani, ambii din Zlatna, au reclamat faptul că au fost agresaţi de către doi bărbaţi, M.R., de 33 de ani, din Zlatna şi M.C.V., de 29 de ani, din Meteş, O.V., fiind lovit cu pumnul şi o bâtă în zona feţei şi a coapsei iar soţia acestuia fiind deposedată prin violenţă de telefonul mobil, în momentul în care aceasta intenţiona să sesizeze poliţia despre eveniment.
Cele două victime s-au retras în compartimentul mecanicului de locomotivă până în staţia C.F.R. Zlatna – Călători, de unde au fost preluaţi de un echipaj din cadrul Poliţiei Oraşului Zlatna. Cei doi suspecţi au fost identificaţi de poliţiştii din Zlatna împreună cu poliţiştii Serviciului Transporturi Alba, pe raza oraşului Zlatna, la locuinţa unui cunoscut al lor. Asupra lui M.C.V. a fost găsit telefonul victimei precum şi un briceag iar asupra lui M.R., a fost găsit un briceag şi bâta cu care a fost agresat O.V.
Faţă de cei doi suspecţi cercetările sunt continuate de către Serviciul Poliţiei Transporturi Alba sub aspectul comiterii infracţiunilor de tâlhărie, lovire, ameninţare şi port fără drept al cuţitului, în locuri şi împrejurări în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor.
Împotriva celor doi autori a fost luată măsura reţinerii pe bază de ordonanţă, aceştia fiind depuşi în Centrul de Arest şi Reţinere Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Alba, urmând ca aceştia să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi arestare preventivă.
foto: arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
ACCIDENT în Alba: O mașină a acroșat o conductă de gaz în Cetatea de Baltă. Intervin pompierii
ACCIDENT în Alba: O mașină a acroșat o conductă de gaz în Cetatea de Baltă. Intervin pompierii Un accident s-a produs în Alba în după amiaza zilei de vineri, 16 ianuarie 2026. O mașină a acroșat o conductă de gaz în Cetatea de Baltă. „Stația de pompieri Blaj intervine pentru asigurarea masurilor specifice pe raza […]
Construirea primului supermarket Penny dintr-o comună din Alba aproape de start: Când vor începe lucrările
Construirea primului supermarket Penny dintr-o comună din Alba aproape de start Miercuri, 14 ianuarie 2026, a fost emis anunțul privind începerea lucrărilor pentru construirea noului supermarket Penny din Jidvei, a anunțat primăria locală. Investiția este în valoare de 9,19 milioane lei. „Începerea lucrărilor autorizate vor avea loc marți, 20 ianuarie 2026, la ora 8.00. Construirea […]
Gerul se întoarce: Măsuri de urgență dispuse în Alba pentru protejarea populației. Care sunt?
Gerul se întoarce: Măsuri de urgență dispuse în Alba pentru protejarea populației Deoarece perioada următoare gerul o să iți facă simițită, din nou, prezența în județ, Prefectura Alba a dispus o serie de măsuri care să protejeze populația de pericolele cauzate de temperaturile extreme. Prefectul Nicolae Albu a dispus primarilor din județul Alba luarea de […]