Rămâi conectat

Actualitate

Cum va arăta „noua normalitate”. Virgil Musta: „Cred că este foarte important să înțelegem acest lucru, că nimic nu va mai fi ca înainte”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Viața noastră va fi schimbată definitiv de pandemia de COVID-19, susține medicul Virgil Musta, iar deprinderile adoptate din această perioadă vor trebui păstrate și în viitor. Cu toate acestea, medicul a precizat că este important ca oamenii să încerce să ducă o viață firească, respectând însă normele de igienă, distanțare socială și folosind masca de protecție, care sunt cuvintele cheie din „noua normalitate”.

”Eu consider că este bine să începem să ducem o viață firească, o viață normală pe care o duceam și înainte, dar cu anumite reguli care trebuie respectate. Din câte știu eu, în mare parte s-au respectat aceste reguli, ceea ce este foarte important, pentru că, în momentul în care acestea nu se vor respecta, este foarte probabil ca numărul de cazuri să înceapă să crească din nou și atunci va trebui să trecem din nou la măsuri restrictive mai severe.

În toate țările în care au intervenit măsuri de relaxare, pentru o perioadă de timp numărul de cazuri a crescut, ceea ce se întâmplă și la noi în țară. Speranța este că, dacă populația înțelege că toate regulile trebuie respectate, aceste cazuri nu vor crește într-un număr care să pună în pericol capacitatea de rezolvare a lor, la nivelul sistemului de sănătate. De fapt, asta este cheia, noi trebuie să urmăm, treptat, o relaxare pe anumite reguli, iar în momentul în care se constată că regulile nu sunt bune sau nu se respectă, vom trece la alte măsuri, tocmai ca să putem ține pandemia sub control. Virusul încă există în comunitate, dovadă sunt noile cazuri care apar, și există riscul să apară noi focare”, a declarat Virgil Musta, la B1 TV.

Ce va însemna „noua normalitate”

„Cred că este foarte important să înțelegem acest lucru, că nimic nu va mai fi ca înainte. Noua normalitate implică niște reguli pe care va trebui să le respectăm permanent. În primul rând, este grija față de sănătatea noastră, pentru că s-a constatat că formele severe de boală au fost la persoanele cu comorbidități importante. Dacă avem mai multă grijă de sănătate, dacă facem mai multă mișcare și sport, dacă ne alimentăm bine, dacă evităm stresul și luăm toate celelalte măsuri pentru o viață mai sănătoasă, sigur teama noastră de a face această boală va fi mai mică. Igiena este un element esențial pentru sănătatea noastră. Eu cred că trebuie să păstrăm deprinderile pe care le-am dobândit odată cu această pandemie. Nu în ultimul rând, distanțarea socială și purtarea măștii vor trebui să intre în cotidianul nostru atunci când intrăm în zone aglomerate, în zone cu risc”, a completat el.

Ce spune despre redeschiderea plajelor și a teraselor

”Eu am marea încredere că populația țării noastre are înțelepciunea de a nu participa și frecventa astfel de evenimente când are simptomatologie de COVID. Pentru că, de fapt, acolo este riscul major. Asimptomaticii și formele ușoare reprezintă până la 30% din populație, deci nu sunt marea majoritate a acestor persoane. Trebuie să fim responsabili și precauți pentru că dacă n-ar exista aceste riscuri, cred că ar fi foarte ușor să cuantificăm cine poate participa și cine nu poate participa la aceste manifestări, dar, din păcate, nu se poate face acest lucru”, a spus Virgil Musta.

Vom renunța la măști?

”Acum, sigur că este prea devreme să renunțăm la purtarea măștilor. Totul depinde de cifre. Dacă vom avea cazuri sporadice de boală, intră în discuție acest lucru, dar în niciun caz atât timp cât noi încă avem peste 100 de noi cazuri de infecție zilnic. Suntem încă în perioadă pandemică și atât timp cât există aceste cazuri, cât există transmiterea comunitară a bolii, este prematur să vorbim de a nu purta masca în spațiile închise”, a încheiat medicul.

Sursa: dcnews.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Tăvălug de scumpiri de la 1 august 2025: Cât va costa coşul de cumpărături, după scumpiri

Ziarul Unirea

Publicat

în

Tăvălug de scumpiri de la 1 august 2025: Cât va costa coşul de cumpărături, după scumpiri Mâncarea şi toate celelalte produse de la raft, benzina şi motorina, facturile pentru energie, RCA-ul şi vacanţele, toate vor avea preţuri mai mari pe fondul măsurilor de austeritate luate de Guvern. Creşterea celor două cote de TVA, cea standard […]

Citește mai mult

Actualitate

Radu Georgescu: După spirala deficitului bugetar, România va intra într-o spirală de recesiune economică

Ziarul Unirea

Publicat

în

Radu Georgescu: După spirala deficitului bugetar, România va intra într-o spirală de recesiune economică „După spirala deficitului bugetar, România va intra într-o spirală de recesiune economică”, avertizează economistul Radu Georgescu. Citește și: Radu Georgescu: Zeci de măsuri fiscale, nimeni nu mai înțelege nimic. Politicienii au reușit să enerveze pe toată lumea: mediul privat, antreprenori, bugetari […]

Citește mai mult

Actualitate

4-6 iulie 2025 | COD GALBEN și PORTOCALIU de CANICULĂ în Alba și alte județe. Disconfort termic accentuat, maxime de 40 de grade și nopți tropicale

Ziarul Unirea

Publicat

în

4-6 iulie 2025 | COD GALBEN și PORTOCALIU de CANICULĂ în Alba și alte județe. Disconfort termic accentuat, maxime de 40 de grade și nopți tropicale Meteorologii ANM au emis vineri dimineața noi atenționări meteo cod galbenși cod portocaliu de caniculă, temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic, valabile în Alba și alte județe din […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea