Rămâi conectat

Politică Administrație

Cum se vor acorda, din 2020, pensiile speciale pentru primari și viceprimari

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Cum se vor acorda, din 2020, pensiile speciale pentru primari și viceprimari

Începând cu anul 2020, primarii, viceprimarii, precum și președinții și vicepreședinții de consilii județene vor beneficia de pensiile speciale pentru limită de vârstă. Aceste pensii (sau indemnizații, cum mai sunt numite) se vor acorda indiferent de orice alte pensii de care beneficiază demnitarii menționați mai sus. Cuantumul indemnizațiilor va fi stabilit anual, iar perioada în care vor fi acordate va fi de maximum 12 ani.

Din ianuarie 2020, primarii, viceprimarii, precum și președinții și vicepreședinții de consilii județene vor avea acces la pensiile speciale (pentru limită de vârstă) prevăzute de Codul administrativ, reiese dintr-un Proiect de Hotărâre de Guvern privind procedura și metodologia pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 210 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, lansat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale și a Administrației Publice. Acestea reprezintă o noutate adusă de Codul administrativ, demnitarii respectivi nemaibeneficiind de asemenea indemnizații, până acum.

Conform Codului administrativ, aceste pensii se vor acorda de la încetarea mandatului. În plus, pentru obținerea lor, nu va conta de ce alte pensii vor beneficia solicitanții.

Proiectul menționat mai sus vizează doar procedura și metodologia prin care se acordă pensiile, efectiv, însă condițiile sunt cele deja stabilite prin Codul administrativ.

De când se acordă pensiile speciale și cum este stabilit cuantumul acestora

Cei îndreptățiți la pensiile menționate mai sus vor beneficia de ele de la încetarea mandatului, însă dacă vor începe exercitarea unui alt mandat, plata pensiei se va întrerupe, fiind reluată după încetarea mandatului ulterior.

Proiectul de Hotărâre stabilește că pensiile se vor acorda de la 1 ianuarie 2020. Cuantumul acestora se va stabili anual (ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,40% din indemnizația brută lunară aflată în plată pentru funcția în cauză – de exemplu, primar) și va fi inclus în anexe atașate legii de aprobare a bugetului de stat. De asemenea, se va stabili cuantumul pentru fiecare unitate/subdiviziune administrativ-teritorială.

AtențiePensia specială va fi acordată în limita a trei mandate, respectiv 144 de luni (adică 12 ani).

De asemenea, din pensia pentru limită de vârstă se vor reține impozitul pe venit și contribuția de asigurări sociale de sănătate.

Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească demnitarii pentru a putea obține pensiile speciale

Pentru a avea acces efectiv la pensiile speciale, primarii, viceprimarii, precum și președinții și vicepreședinții de consilii județene  trebuie să îndeplinească o serie de condiții, conform Codului administrativ.

Prima condiție este cea a îndeplinirii vârstei standard de pensionare sau a vârstei standard de pensionare reduse, așa cum sunt prevăzute de legislația privind sistemul de pensii publice sau îndeplinirea condițiilor prevăzute de alte legi speciale. După aceea, demnitarii menționați mai sus trebuie să fi exercitat cel puțin un mandat complet(e vorba de 48 de luni).

Vor exista și cazuri când demnitarii la care am făcut referire mai sus nu vor putea beneficia de pensia specială, deși îndeplinesc toate condițiile enumerate până acum. E vorba, mai exact, de situația când astfel de persoane au fost condamnate definitiv pentru infracțiuni de corupție.

Care este procedura de obținere a pensiei speciale și până când trebuie depuse solicitările

Ca să poată obține pensiile pentru limită de vârstă, demnitarii vor trebui să depună cererile la unitatea/subdiviziunea administrativ-teritorială pe raza căreia și-au exercitat mandatul. În privința dosarului și a documentelor pe care solicitantul trebuie să le atașeze, e vorba de:

  • cerere pentru acordarea indemnizației, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 1 (atașată proiectului), în original;
  • decizia de pensionare pentru limită de vârstă, copie legalizată sau copie certificată „conform cu originalul”, după caz;
  • adeverințe de la unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale care să ateste perioada în care solicitantul a avut calitatea de primar, de viceprimar, de preşedinte sau de vicepreşedinte al consiliului judeţean, în original;
  • cartea de identitate, copie legalizată sau copie certificată „conform cu originalul”, după caz;
  • certificatul de cazier judiciar, în original; în cazul existenței în certificatul de cazierul judiciar a unor mențiuni privind condamnări, solicitantul are obligația depunerii hotărârii judecătorești rămase definitive, în copie legalizată sau copie certificată „conform cu originalul”, după caz.

Stabilirea pensiilor pentru 2020 se va face în ianuarie, dacă solicitantul depune cererea până la 31 decembrie 2019. În rest, pentru a se stabili din luna ianuarie a următorului an (deci, din 2021, încolo), cererile vor trebui depuse până în data de 13 septembrie a anului precedent. Excepțional, se mai poate stabili pensia în același an în care se depune cererea, dacă depunerea are loc dupa 1 ianuarie, proiectul prevăzând faptul că stabilirea se face în luna următoare depunerii.

În privința plății, aceasta se va face abia după ce vor fi incluse sumele relevante în bugetele locale, după ce se fac alocările prin legea bugetului de stat. Dacă cea din urmă nu va fi adoptată până la 31 decembrie a anului precedent, autoritățile vor putea să plătească pensiile (care se aflau în plată până la 31 decembrie a anului precedent) din veniturile proprii.

Atenție! Procedura de acordare a pensiilor nu se aplică, deocamdată. Pentru aceasta, proiectul de hotărâre de guvern în care este conținută trebuie adoptat de executiv și hotărârea să fie publicată în Monitorul Oficial.

Sursa: avocatnet.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Rețeaua de alimentare cu apă din Daia Română va fi reabilitată și extinsă. Proiectul a primit undă verde din partea APM Alba

Bogdan Ilea

Publicat

în

Rețeaua de alimentare cu apă din Daia Română va fi reabilitată și extinsă. Proiectul a primit undă verde din partea APM Alba Deoarece rețeaua existentă nu acoperă întreaga rază a comunei Daia Română, administrația se pregătește de reabilitarea și extinderea rețelei de alimentare cu apă sau apă uzată. Se propune realizarea rețelei de alimentare cu […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea