Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Ştirea zilei

Cum au fost înșelate două femei, la Alba Iulia, prin metoda „șmen”. Țeparul, condamnat definitiv la închisoare

BONTEA Alexandru

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024
Cum au fost înșelate două femei, la Alba Iulia, prin metoda „șmen”. Țeparul, condamnat definitiv la închisoare

Un țepar cunoscut pentru metoda „șmen”, condamnat în trecut pentru mia mult de zece astfel de fapte, a făcut victime și în Municipiul Alba Iulia.

L.D. primit, prin hotârârea definitivă din 14 septembrie 2022, câte nouă luni de închisoare pentru două infracţiuni comise la Alba Iulia, pedeapsa fiind contopită în final cu altele mai vechi rezultând o condamnare la trei ani şi o lună în regim de detenţie.

„Inculpatul a luat cu ușurință rezoluția infracțională, comportamentul infracțional fiind declanșat pe fondul obţinerii în mod facil de venituri, context în care a indus în eroare persoanele vătămate, profitând de buna-credință a acestora, în încercarea acestora de a-i oferi ajutor acestuia”, se precizează în hotărârea Curții de Apel Alba Iulia.

Prima faptă a avut loc în martie 2020. Una dintre victime tocmai ce a scos suma de 900 de lei la de la un bancomat de pe Bulevardul Transilvaniei din Alba Iulia. Imediat a fost abordată de escroc, care i-a solicitat schimbarea sumei de 500 lei, formată din bancnote de 10 lei, în bancnote cu o valoare mai mare. Profitând de neatenţia acesteia, inculpatul a reţinut suma de 190 de lei.

Victima nu a mai numărat suma de bani primită şi a plecat din vecinătatea bancomatului spre un magazin, loc în care a renumărat banii şi a constatat că lipseşte suma de 190 de lei. A mers la poliţie şi a depus plângere. Anchetatorii au vizionat imagini de pe o cameră video din zonă şi au constatat existenţa infracţiunii.

A cerut teancul de bani pentru a-l renumăra

A doua „lovitură” a fost dată la data în septembrie 2020, într-un magazin din Alba Mall, prin acelaşi tipar: a cerut schimbarea sumei de 500 lei, formată din bancnote de 10 lei, în bancnote cu o valoare mai mare. Victima a fost de acord şi i-a remis suma de 500 de lei şi a primit în schimb mai multe bancnote în cupiură de 10 lei, pe care le-a numărat și a constatat că suma primită este corectă.

„În acel moment, inculpatul a întrebat persoana vătămată dacă suma primită este corectă şi i-a cerut acesteia teancul de bancnote pentru a-l renumăra. Persoana vătămată i-a înmânat teancul de bancnote, iar inculpatul, sub pretextul renumărării acestora, a «rupt» suma de 210 lei”, se menţionează în hotărâre. Şi în acest caz au fost vizionate imagini de pe camerele de supraveghere care au indicat vinovăţia acestuia.

„În ambele situaţii, bărbatul în vârstă de 55 de ani a comis faptele prin modul de operare cunoscut sub denumirea de «şmen». Acest «modus operandi» presupune solicitarea de schimbare a unor bancnote în cupiură mai mică/mare sau efectuarea unui schimb valutar. Ulterior acestui schimb, făptuitorul, folosindu-se de diferite pretexte, solicită suma de bani înapoi, distrage atenţia victimei, sustrage o parte din bancnote şi restituie restul sumei de bani persoanei vătămate”, se mai susține în hotărârea instanței.

Magistratul a mai precizat că „maniera penală urmată de către inculpat justifică aplicarea unei măsuri de constrângere ferme, descurajante și exemplare, apte să contribuie la reeducarea acestuia și la prevenirea comiterii de noi infracțiuni”.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO Elevii militari, alături de veteranii celui de-al Doilea Război Mondial, din județul Alba: Distincții și pachete cadou, oferite de Ziua Veteranilor de Război

Ziarul Unirea

Publicat

în

Elevii militari, alături de veteranii celui de-al Doilea Război Mondial, din județul Alba: Distincții și pachete cadou, oferite de Ziua Veteranilor de Război Elevi și reprezentanți ai Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” și ai Centrului Militar Județean Alba i-au vizitat astăzi pe veterani ai celui de-al Doilea Război Mondial din județul Alba. Vizitele s-au înscris […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea